Românii şi refuzul de imigranţi

Ambasadorul american Hans Klemm a ieşit la rampă cu o declaraţie neaşteptată:

”Cred că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României”.

Măi să fie! Ce nu ne zic politicienii români ne spune ambasadorul american, hotărât să ne trezească din somn sau să ne oprească de pe drumul unei iluzii periculoase.

De ce a ieşit Hans Klemm cu o asemenea declaraţie? La urma urmelor, nu este jobul său să se ocupe de gândirea românilor sau să ţină locul politicienilor din ţara dunăreană. Şi nici treaba lui să încerce construirea unei societăţi de tip american. Cu atât mai mult cu cât găzduirea imigranţilor şi integrarea unui procent reprezintă o problemă strict românească şi, eventual, europeană. În nici un caz, americană. Şi cu toate acestea ambasadorul american s-a grăbit să contureze o anume perspectivă asupra problemei. A încercat să ne deschidă ochii pentru o înţelegere pozitivă a fenomenului, exact pentru a preveni un val de reacţii negative în perioada următoare. Ceea ce înseamnă că Hans Klemm şi oficialităţile americane, în ciuda a două-trei semnale de refuz consemnate până acum în ţara noastră, au intuit pericolul. Oricât de toleranţi sunt în materie de minorităţi (situaţia maghiarilor, a saşilor sau a evreilor ilustrează acest lucru), românii se tem de valul de emigranţi sirieni şi din nordul Africii. Oare de ce? Au uitat ei că în anii comunismului primirea şi integrarea emigranţilor au fost o cale de salvare pentru mii şi sute de mii de români care au fugit de comunism? Nu înţeleg ei că o atitudine similară faţă de fenomen face ca milioane dintre ei să poată lucra în diverse ţări europene, numai şi numai din cauze economice? Au uitat aşa uşor ce li s-a întâmplat pe vremea lui Ceauşescu şi ce trăiesc milioane dintre ei prin diverse ţări europene? Cert este că, în faţa presiunii la care este supusă Europa, românii nu dau nici un semn de generozitate. De când au apărut primele dispute privind cotele, Klaus Iohannis a făcut un pas înapoi, fixându-se pe o cifră minimă. Ba Traian Băsescu, presimţind şi el beneficiile unui limbaj tip România Mare (el fiind cel mai nou naţionalist de ape dulci şi sărate), a lansat suspiciunile primare ale pericolului reprezentat de imigranţi. Consecinţa? În acest moment, nimeni nu comunică pe acest subiect şi nu contribuie la o înţelegere a situaţiei. Politicienii se tem ca de moarte de abordarea subiectului. Şi ei presimt că psihologia celor rămaşi acasă nu mai are resurse internaţionaliste faţă de subiect şi vor taxa orice demers în favoarea imigranţilor. Preşedintele-spectator al României se teme şi el de subiect. E sfătuit să tacă sau a înţeles că orice abordare în favoarea imigranţilor i-ar aduce alte pierderi uriaşe de like-uri pe Facebook. Cum el s-a arătat a fi extrem de sensibil la o asemenea atitudine, preferă să rămână în poziţia de spectator ca şi cum n-ar fi treaba lui. Pe un asemenea fond, la Cluj-Napoca, Dacian Cioloş a fost luat din scurt de un cetăţean, extrem de zădărât de o posibilă islamizare a României. Să aibă România Mare atâţia gânditori şi în nordul României sau răbufnirea clujeanului să fie doar o partitură pusă la cale de serviciile româneşti pentru a oferi premierului şi preşedintelui posibilitatea unei atitudini rezervate?

Cert este că Hans Klemm a făcut amintita declaraţie intuind pericolul situaţiei. În România există riscul unei atitudini de tip Slovacia în materie de emigranţi. Românii vor condiţii speciale şi tratament excepţional în ţările UE şi nu sunt dispuşi să ofere găzduire nici măcar provizorie pentru valul de migranţi ce clatină construcţia europeană din temelii.

Să fie o problemă de psihologie a poporului român? Toate precedentele ne trimit la contrariul. Şi atunci cum se explică acest potenţial de refuz ”românesc”? Nu cumva din cauza muţeniei politicienilor şi a cinismului lor electoral? Nu cumva profilul psihologic al compatrioţilor noştri în cea mai fierbinte problemă europeană este rezultatul unei abordări a televiziunilor şi a patriotismului ”de ziar”? Sau acest refuz pe cale de a răbufni mult mai violent decât la Galaţi este rodul unei strategii realizate tot în laboratoarele serviciilor româneşti, cele care se consideră obligate să evalueze şi să construiască scenarii şi ipoteze de lucru pentru evoluţia ţării.

Şi la mintea lor de miliţieni mai spilcuiţi a rezulat concluzia că România ar trebui protejată de un asemenea val de emigranţi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.