Greva controlorilor de trafic aerian, anulată

UPDATE Greva generală a controlorilor de trafic aerian, care era programată pentru marţi, a fost anulată. Sindicaliştii şi conducerea ROMATSA au ajuns la un acord luni după-amiază.

”Am semnat Contractul Colectiv de Muncă, el va fi depus azi la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Am anunţat Eurocontrol, mâine (marţi – n.r.) nu va fi grevă”, a spus Iulian Matache, la ieşirea de la ultimele negocieri cu sindicatele de la ROMATSA, citat de Mediafax.

Sindicaliştii ROMATSA anunţaseră, luni după-amiază, că au ajuns la un acord cu conducerea privind cele 14 revendicări pe care le-au prezentat şi că greva generală anunţată pentru marţi ar putea fi anulată doar dacă noul contract de muncă va fi înregistrat în cursul acestei zile la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Gabriel Tudorache, a declarat, la rândul său, că toate cele 14 revendicări ale angajaţilor ROMATSA au fost practic aprobate de către conducere.

”În afara acestui lucru, am cerut, aşa cum prevede legea, pentru a putea să anunţăm anularea grevei generale, să avem semnat şi înregistrat Contractul Colectiv de Muncă. Faptul că greva a fost anulată este un pas înainte. Nu ne-am dorit niciodată această grevă, iar faptul că mâine nu va fi niciun pasager afectat ne bucură. Toate cele 14 solicitări ale noastre care au fost aprobate erau cu impact asupra siguranţei calătorilor şi este nevoie de aceste măsuri”, a spus liderul sindical.

Acesta a spus că s-a obţinut, printre altele, angajarea prin concurs a 24 de noi controlori de trafic şi este necesar să fie aduşi în continuare oameni noi. Tudorache a explicat că sindicaliştii doresc de mai mulţi ani să obţină posibilitatea de pensionare a controlorilor de trafic aerian la 55 de ani, vârsta de pensionare a acestora fiind în prezent de 65 de ani. Însă, până la modificarea Legii unice a pensionării, în urma negocierilor din aceste zile, s-a obţinut posibilitatea ca un controlor de trafic de peste 55 de ani să fie mutat, la cerere, în aparatul administrativ, cu scăderea venitului cu 30 la sută.

Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a anunțat la rândul său că greva controlorilor de trafic aerian a fost anulată.

„Mâine (marți, 1 septembrie — n. r.), greva nu va mai avea loc. E anunțat Eurocontrolul, nu mai e niciun fel de problemă”, a declarat ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.