ROMATSA: Tribunalul București judecă cererea de constatare a nelegalității grevei

Tribunalul București judecă joi cererea formulată de conducerea ROMATSA de constatare a nelegalității grevei sindicaliștilor, informează Agerpres.

Acțiunea de constatare a fost înregistrată pe 25 august de către Regia ROMATSA împotriva Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România. Aceasta se va judeca de către Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Sindicaliștii au anunțat luni că vor declanșa greva generală pe 1 sepembrie dacă nu se vor rezolva problemele cu care se confruntă angajații.

Pe 19 august, directorul de atunci al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, a declarat că protestele și amenințările cu greva generală nu sunt întemeiate deoarece 12 din cele 14 revendicări înaintate au fost deja soluționate, iar conducerea regiei este dispusă în continuare să negocieze. Între timp, Stanciu a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dar sindicaliștii susțin că acesta doar este suspendat din funcție și stă ascuns până se mai liniștesc apele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.