Romprest: DIICOT a prezentat date şi informaţii care distorsionează realitatea

Procurorii DIICOT și polițiști au efectuat miercuri dimineața percheziții în mai multe județe într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, vizat fiind și omul de afaceri Florian Walter, patronul companiei de salubrizare Romprest.

După informațiile apărute în presă și cele furnizate de DIICOT, COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. a formulat un punct de vedere.

„Între Compania Romprest Service S.A., A.N.A.F. – Antifraudă Fiscală şi A.N.A.F. – D.G.A.M.C. există un litigiu civil, înregistrat sub nr. 66438/299/2014, obiectul acestui litigiu reprezentându-l contestaţia pe care subscrisa a formulat-o împotriva Deciziei emise de către A.N.A.F. – Antifraudă Fiscală, prin care s-au instituit măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile.

Compania Romprest Service S.A. este o societate lider la nivel naţional în domeniul salubrizării localităţilor, dovedind seriozitate constantă în raporturile fiscale şi comerciale pe care le-a avut cu terţi şi cu statul român.

De asemenea, de la înfiinţare, compania a plătit către bugetul de stat sume ce depăşesc 100 milioane Euro.

Grupul Romprest asigură un număr de peste 6.500 de locuri de muncă şi niciodată nu a încurajat sau utilizat forţă de muncă la negru.

Buna credinţă a societăţii, în litigiul mai sus menţionat este dovedită pe deplin, deoarece, deşi am contestat argumentat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, conducerea societăţii a luat anul trecut hotărârea de a pune la dispoziţia ANAF, cu titlu de garanţie suma ce face obiectul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Apreciem că atât în mass-media, cât şi în conferinţa de presă organizată de DIICOT s-au prezentat date şi informaţii care distorsionează realitatea şi exced celor aduse la cunoştinţa subscrisei de către organele în drept.

Procedându-se astfel, considerăm că societăţii Compania Romprest Service S.A. i se creează un grav prejudiciu de imagine cu consecinţe deosebite pentru activitatea şi credibilitatea în faţa opiniei publice, a salariaţilor şi a partenerilor contractuali.

Asigurăm atât opinia publică, cât şi pe toţi colaboratorii noştri, că nici un reprezentant al societăţii nu a fost implicat în constituirea unui grup infracţional, care să urmărească sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, urmând să dovedim acest aspect instituţiilor abilitate”.

Firma Romprest asigură salubrizarea în sectorul 1 al Capitalei.

Potrivit unor surse, suspecţii din acest caz ar fi folosit mai multe firme-fantomă controlate prin interpuşi, societăţi cu care aceştia au semnat mai multe contracte fictive privind livrări de bunuri sau prestări servicii, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 18 milioane de euro.

Procurorii au decis să pună sechestru pe conturile firmei de salubrizare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.