Roşia Montană ca problemă personală

Fac parte dintre cei pentru care Roşia Montană şi Roşia Poieni sunt o problemă personală. Mama mea şi bunicii mei dinspre mamă s-au tras dintr-un sat din Munţii Apuseni. În copilărie, în fiecare vară treceam Mureşul cu brodul şi mergeam pe jos până spre Piatra Bulbucului, de unde se vedea Zlatna. Satul mamei semăna cu o verigă din lanţul de rezistenţă al cetăţilor de apărare a Apusenilor. Fiecare casă era cocoţată pe o stâncă, ascunsă după un umăr de piatră sau proptită într-o margine de vale prăpăstioasă. Acolo am copilărit şi acolo am fost silit să văd lumea şi cu ochii minţii. Universul de piatră mă obliga să gândesc mai mult şi mai repede decât la casa noastră din îngusta luncă a Mureşului. Mama mea a suferit enorm pentru că în orice dispută, mai ales când ea avea dreptate iar ceilalţi rămâneau fără argumente, îi ziceau:

– Tu să taci că tu nu eşti de aici, tu eşti moaţă şi dacă nu îţi convine să te duci la moţocanii tăi!

De ce nu sunt de acord cu proiectul Roşia Montană? Pentru că în satul bunicilor ploaia venea şi mai vine de obicei de la Abrud. Şi dacă vine de acolo aduce ceva şi de la Roşia Montană, de la Câmpeni şi de la Zlatna. Şi pentru că în Apuseni, pentru prima oară în viaţa mea, am călărit o mânză pe care am atins-o ca pe o domnişoară. Şi pentru că în Apuseni am văzut primii stupi în coşniţe împletite din nuiele, pentru că acolo am auzit valea cântând în coroanele brădetului, pentru că acolo moara de apă a bunicului avea miros de plăcinte, pentru că acolo m-am jucat prima dată de-a sălbaticii, sărind dintr-un mesteacăn în altul. Tot acolo, sub lespezi am pescuit cu mâna şi am trăit şi spaima de moarte. O clipă am avut iluzia că am fost muşcat de un şarpe. Tot într-un sat din Apuseni am văzut prima pereche sărutându-se. Mai apoi, la o nuntă, am încercat şi eu acelaşi lucru cu o fetiţă care a fugit plângând. Şi la aceeaşi nuntă am înnebunit lumea cu strigături, nişte catrene vesele şi biciuitoare la adresa nuntaşilor, şi m-am chinuit să dezleg o ghicitoare imposibilă, spusă de acordeonistul ospăţului.

– Cum poate fi scoasă o piatră de pe fundul unei ape?Dar fără să te uzi, fără să foloseşti o unealtă sau o mănuşă! Şi fără să seci râul sau lacul pe fundul căruia se odihneşte piatra.

Luni dimineaţa, la spartul nunţii, când toată lumea mahmură dormea pe cine ştie unde, în patru cuvinte el m-a lămurit pentru totdeauna:

– Băiete, nu se poate!

Logica asta simplă este valabilă şi în cazul Roşiei Montane. Nu se poate scoate aurul de sub casele şi dealurile celebrei localităţi fără să le distrugi, fără să seci ape şi fără să dărâmi galeriile străvechi. Şi nici să deschizi cariere uriaşe fără ca norii şi ploile să nu-şi schimbe încărcătura apei.

Am scris de zeci de ori despre Apuseni şi despre Roşia Montană. Este un fel de subiect personal. Chiar o cauză personală. Ea vine din teama mea de a pierde locurile copilăriei, amintirea mamei şi liniştea puţinilor moţi care au rămas să locuiască în satul respectiv. Pe ei nu i-a întrebat nimeni dacă sunt sau nu de acord. Unii sunt în favoarea proiectului. Se agaţă de ideea că ar putea găsi un loc de muncă. Alţii se tem ca de moarte. Se duc curăţenia şi frumuseţea locurilor! Se duce memoria părinţilor şi se duce o bucăţică din istoria munţilor. În numele bunicilor şi al prietenilor mei de joacă încerc să îmi alătur vocea tuturor celor din Roşia Montană şi din Apuseni care se opun proiectului canadiano-român (mai mult canadian). Materialele care demonstrează că proiectul Roşia Montană este un abuz, o afacere oneroasă a unor persoane (nu a statului român), un pericol de mediu şi o bombă pusă între relicvele istoriei naţionale sunt multiple. Ele alcătuiesc un dosar enorm cu mai multe capete de acuzare. Acestora li se adaugă alte câteva argumente. Avem de-a face cu o vânzare economică grosolană, fără nici o integrare într-un proiect economic de proporţii. România a pus la dispoziţia canadienilor hărţile zăcământului fără să fi avut nici o bază oficială şi legală. Închiderea unui dosar de cercetare penală nu este un argument suficient. Milioanele de euro folosite în campania de comunicare pentru a îndoi instituţiile statului român la avize şi aprobări au şi ele greutatea lor. Cu o asemenea apăsare pe umeri şi pe conştiinţă, nici o judecată nu poate fi dreaptă. Cu testimoniale ale localnicilor concepute şi prelucrate de Roşia Montană Gold Corporation nici un funcţionar român nu poate decide fără riscul de a greşi. Bombardamentul comunicaţional comis pe banii beneficiarilor este cel mai puternic argument împotriva amânării sine die.

Şi apoi, dacă toate-s bune şi frumoase, de ce am fost copleşit cu tot soiul de oferte de publicitate? Şi de ce toate canalele media, de îndată ce se înfruptă din bugetele de publicitate ale companiei canadiene, nu mai dezbat situaţia şi nici nu mai găzduiesc puncte de vedere împotrivă?

Şi dacă ideea de a vinde aurul şi cuprul este aşa de deşteaptă, de ce România nu mai are şi un alt proiect de dezvoltare sau o strategie pe termen lung? Şi dacă guvernul României are aşa de multe resurse de creativitate economică, de ce nu găseşte soluţii şi pentru Orăştie, pentru Simeria, pentru Brad, pentru Călan, pentru Titu, pentru Tecuci, pentru Hunedoara, pentru Haţeg, pentru Pleşcoi şi pentru Basarabi sau pentru Cugir şi celelalte oraşe neputincioase?

Nu cumva simpla vânzare de resurse şi materii prime este semnul cel mai clar al unei gândiri ce ţine de un anume primitivism economic al celor care ne conduc?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.