Ce au în comun proiectul minei de aur de la Roşia Montană, în România, trenul de mare viteză din Ţara Bascilor, în Spania, aeroportul din Notre-Dame-des-Landes, în Franâa, lângă Nantes, linia feroviară subterană care ar putea trece prin Florenţa, în Italia, sau întreaga infrastructură din Atena, construită cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2004, care a adus pierderi uriaşe şi irecuperabile statului? Toate acestea sunt, în ochii a sute sau chiar sute de mii de cetăţeni UE, ”mari proiecte inutile şi impuse”, scria „Le Monde”, la începutul lunii august, într-un reportaj dedicat celei de a treia conferinţe europene a celor care contestă proiectele inutile.
Aceşti cetăţeni ce reprezintă mişcările contestatare locale se întâlnesc pentru a-şi împărtăşi bucuria victoriilor, dar şi eşecurile, pentru a crea o reţea internaţională, pentru a învăţa unii de la alţii, scrie „Le Monde”. Se pare însă că, oricât de mult ar încerca să-şi organizeze mişcările, marile proiecte inutile vor ieşi victorioase, dată fiind reţeta standard de succes, cvasi-imbatabilă, a iniţiatorilor şi promotorilor marilor proiecte inutile. O reţetă pe care „Le Monde Diplomatique” a ţinut să o explice, într-un articol din 2012.
Conceptul de ”mare proiect inutil” a fost brevetat încă din 1990, de un jurnalist belgian, pe vremea când România era încă departe de mana finanţărilor europene. Dar reţeta, la o scară mai mică, este aplicată şi în România, pornind de la terenurile de fotbal în pantă şi telegondola din muribundul Vulcan, până la toaletele publice de zeci de mii de euro, autostrăzile suspendate promise de bucureştenilor şi locurile de joacă şi sălile de sport din satele în care nu mai există copii şi tineri. O reţetă care aproape că a adus României un Minister al Marilor Proiecte, rebranduit în Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine. Toate acestea nu fac decât să confirme că, fie şi în timp de criză, inutilul administrativ şi economic este foarte rentabil. Cel puţin pentru unii.
Marile proiecte de amenajare a teritoriului nu vizează mereu să satisfacă nevoile cetăţenilor. Pentru a-şi vinde ideea construirii unei linii de tren de mare viteză pe care foarte puţini îşi doresc să o utilizeze sau ideea construirii unui aeroport într-o zonă care nu are nevoie de el, inginerii şi promotorii proiectelor se întrec în iscusinţă şi retorică, scrie „Le Monde Diplomatique”. A justifica inutilul a devenit o adevărată cultură, ale cărei reguli, ritualuri şi ritmuri le putem decela privind la realitatea imediată.
Iată care este, în viziunea „Le Monde Diplomatique”, logica promotorilor proiectelor inutile de amploare, expusă într-un mic ”ghid”.
Oferiţi cifre care să-i entuziasmeze chiar şi pe cei mai sceptici
Se obişnuieşte a se susţine ideea că societatea contemporană trăieşte cu viteza internetului şi că mobilitatea este sinonimă cu reuşita, că omul trebuie să se supună unei economii care aduce mult cu încrengătura de cabluri prin care circulă miliarde de date. Nimic mai adevărat, numai că, pentru a seduce interlocutorii, promotorii marilor proiecte trebuie să exagereze dincolo de limita ridicolului, propunând proiecte faraonice: 50 de kilometri de tunel pe sub Alpi pentru trenuri de mare viteză, distrugerea a mii de hectare pentru un aeroport enorm, săparea unor tuneluri pe sub Barcelona sau Florenţa. ”Pentru a-i face pe contribuabili să înghită pilula miliardelor de euro, oferiţi-le cifre care să-i descumpănească şi pe cei mai sceptici. Unele date trebuie să minimalizeze, altele să amplifice, speculând pe baza necesităţilor viitoare ale concetăţenilor. Multiplicaţi tonele de marfă transportate pe calea ferată, multiplicaţi cu milioane numărul pasagerilor, fără a ezita să flirtaţi cu absurdul. Doar imaginea construită a unui viitor în care veţi câştiga poate să va aducă succesul în prezentul care contează cu adevărat”, sună primul sfat pentru promotorii proiectelor inutile.
Speculaţi miza aşa-zisului interes naţional
”Scopul: exploatarea orgoliului naţiunilor bogate, unde politicienii vor ignora răul provocat comunităţilor locale. În cazul statelor cu finanţe mai fragile, trebuie exploatată ideea interesului general: acest dispozitiv administrativ asigură mereu un tratament preferenţial”, scrie „Le Monde Diplomatique”. Şi aceasta aminteşte de proiectul Roşia Montană sau de autostrada Bechtel.
Intraţi doar în bătălii tehnice, în care amatorii clachează
”În ciuda tuturor angajamentelor voastre, ecologiştii vor protesta. Mizaţi atunci pe serviciile voastre de comunicare pentru a le interzice accesul la media de mare anvergură. Evitaţi ca mişcarea de contestare să nu se extindă şi să nu devină emblematică sau să câştige bătălii în justiţie. Deschideţi o bătălie a cifrelor, care nu poate să vă opună decât adversari din aceeaşi categorie. În faţa amatorilor invocaţi rigoarea tehnocratică a specialiştilor voştri. Cu ardoarea unor pionieri, vorbiţi mereu de intersul naţional şi subliniaţi viziunea paseistă a opozanţilor voştri. Subliniaţi participarea voastra sinceră şi transparentă la manifestările publice. Având în vedere sprijinul vostru politic şi mediatic, dialogul purtat după aceste metode nu trebuie să vă mai sperie.”
”Contraofensiva împotriva ecologiştilor trebuie să fie graduală. Trebuie să conduceţi o campanie de denigrare în presă. Dacă nu reuşiti să loviţi revolta decisiv, lobby-ul vostru va trebui să mizeze pe incriminarea opozanţilor. La legitimitatea revendicată de protestatari, răspundeţi prin legitimitatea instituţională şi recursul la forţa publică. În numele intersului general, inundaţi protestele cu nori de gaze lacrimogene, daţi mii de amenzi.”
Flataţi megalomania aleşilor zilei
Trebuie exploatat orgoliul marilor metropole, creând ideea unei concurenţe. ”Pregătiţi terenul politic flatând megalomania aleşilor zilei, care visează fiecare un turn Eiffel în oraşul lor”, scrie „Le Monde Diplomatique”. Odată câştigată încrederea lor, urmeaza presiunile asupra cohortelor de aleşi mai puţin importanţi, ale căror bugete sunt mai reduse şi din care ceea ce le revine comunităţilor exista doar pe hârtie.”
Propuneţi pariul locurilor de muncă şi apoi daţi vina pe criză
Odată parcurse aceste etape, pariul pe care îl propun promotorii marilor proiecte este, întotdeauna, crearea de locuri de muncă. Sună cunoscut, nu? Iar, dacă atunci când şantierul se deschide, promisiunea nu poate fi ţinută, analizele lor trebuie să ajungă mereu la o singură cauză a eşecului: criza şi iar criza. Doar ea poate fi cea care ar reduce la jumătate sutele de locuri de muncă propuse la Roşia Montană, în timp ce onestitatea investitorilor ar rămâne neatinsă.
Tehnicizaţi dosarele până devin indescifrabile
”Luaţi cu asalt birourile de studii pentru a sofistica dosarele până în momentul în care devin indescifrabile. Când cel mai anodin lucru este prezentat în mod abstract, toţi curioşii se descurajează. Ştiinţa este apanajul oamenilor de ştiinţă şi doar un politehnist va mai fi în măsura să numere câte trenuri trec pe o linie ‘L’ într-un timp ‘t’. Pentru a da un aviz, politicienii vor ţine mereu cont de studiile voastre serioase, veridice şi întotdeauna bine intenţionate. Cât despre presă, cu ea nu trebuie aplicată această strategie subtilă: ea este un aliat mereu fiabil, iar generozitatea regiilor voastre publicitare va fi percepută de acest sector sinistrat drept un gest în favoarea libertăţii presei”, se mai arată, cu un umor amar, în ”ghidul” marilor proiecte schiţat de „Le Monde Diplomatique”.
Inutilul este rentabil
”Pentru a finanţa aceste proiecte cu o viabilitate economică mai mult decât indoielnica, este capital să mergeţi pe calea parteneriatelor public-privat. Obţinând construcţia, întreţinerea, administrarea si exploatarea unei infrastructuri, opera voastră va fi totală. Experţii voştri vor explica că beneficiile voastre nu reflectă decât patriotismul vostrul, iar pierderile din banii publici nu vor fi prezentate decât ca un fapt mult mai puţin important decât locurile de muncă create.”
”Desigur, pentru organizarea unei mari licitaţii publice, munca trebuie să fie mai laborioasă, dar miza merită osteneala. Concesiile acordate de autorităţi se întind de acum până peste jumătate de secol. Pentru compania voastră şi acţionarii ei, aceasta este promisiunea unor decenii de prosperitate. De aceea, evantaiul piramidelor viitorului nu încetează să se extindă: hoteluri imense, centre comerciale, cartiere de afaceri, infrastructuri sportive, turnuri… Pentru a-l parafraza pe George Orwell, al cărui personaj spunea ‘Războiul este pacea. Libertatea este sclavia. Ignoranţa este puterea’, nu ezit să afirm: inutilul esre rentabil!”, încheie „Le Monde Diplomatique” scurta sa prezentare a ghidului ”marilor proiecte inutile”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.