Rus: Ministerul Transporturilor nu are probleme, decât rezonabile

La Ministerul Finanţelor au loc sâmbătă discuţii între reprezentanţii FMI şi o parte din membrii Cabinetului Ponta. Pe agenda întâlnirii se afla privatizarea companiilor de stat, reducerile de taxe din noul Cod Fiscal şi situaţia dificilă a companiilor din energie.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus cu acest prilej că nu există probleme în domeniul pe care îl coordonează şi că termenele concrete vor fi fixate cu oficialii FMI la vizita de luna viitoare.

„Ministerul Transporturilor nu are probleme, decât rezonabile, să spunem, n-am finalizat procesul de privatizare al CFR Marfă, suntem într-o nouă procedură, avem alte angajamente vizavi de arierate, creanţe, cum le rezolvăm, dar lucrurile sunt până în acest moment pozitive. Am discutat şi despre privatizări, am stabilit şi nişte termene mai largi, dar urmează ca aceste lucruri să le fixăm la finalul lunii iunie”, a susţinut Rus, potrivit Digi24.

O misiune tehnică a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale este prezentă la Bucureşti, până pe 26 mai, pentru discuţii tehnice privind reformele fiscale prevăzute în Codul Fiscal, inclusiv reducerea TVA, precum şi planul de măsuri de reformă în economie, angajamente prevăzute în programul cu instituţiile financiare internaţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.