Rusia: Fotografiile dezvăluite de Washington privind militarii ruși din Ucraina sunt „trucate”

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a negat miercuri prezența militarilor sau a ofițerilor ruși de informații în Ucraina și a afirmat că fotografiile dezvăluite de Statele Unite legate de prezența acestora sunt „trucate”, transmite AFP.

„Singurul lucru deosebit pe care Statele Unite îl prezintă, cu excepția pozelor trucate pe calculator pe care le difuzează peste tot, singura referință deosebită la care au apelat (pentru a spijini teza conform căreia militari ruși se află în Ucraina) este că oamenii utilizează arme rusești. În Ucraina însă toată lumea folosește arme rusești ușoare, puști kalașnikov și pistoale Makarov, prin urmare nu este foarte convingător”, a declarat el într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today.

Departamentul de Stat american a dezvăluit luni fotografii în care se poate vedea, după cum susține, că separatiști înarmați din estul Ucrainei sunt, de fapt, militari sau ofițeri ruși de informații.

O serie dintre fotografiile furnizate Washingtonului de Kiev, prin intermediul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), prezintă imagini făcute în Georgia în 2008, în care apare un militar cu barbă lungă, roșcată, purtând însemnele unei unități ale forțelor speciale ruse.

Același militar, dar cu barba puțin albită, apare într-o fotografie făcută în timpul ocupării secției de poliție din localitatea Kramatorsk de către militanți separatiști. „Aceeași persoană a fost văzută la Slaviansk în data de 14 aprilie 2014”, indică legenda unei a treia fotografii în care apare un militar în uniformă de camuflaj, cu o țigară în gură.

O altă serie de imagini, dintre care unele realizate în Crimeea, iar altele în aceste zile în estul Ucrainei, arată un militar, prezentat ca fiind aceeași persoană.

O a treia serie de fotografii furnizate de Kiev dezvăluie „fotografii de familie” ai membrilor unei unități prezentate ca „grup de sabotaj și recunoaștere” din subordinea Direcției de informații a forțelor armatei ruse.

În Crimeea, ca în estul Ucrainei, SUA acuză de mai multe săptămâni Rusia că ar avea legătură cu misterioșii „oameni verzi”, poreclă dată separatiștilor înarmați pentru că poartă uniforme de camuflaj fără însemne de identificare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.