Rusia: Intervenția în Siria este în interes național, restul statelor acționează ilegal

Rusia s-a implicat pe un teatru de operațiuni îndepărtat pentru prima dată din 1979, în Afganistan. De această dată este Siria. Avioanele ruse au început să bombardeze poziții ale organizației Statul Islamic la câteva ore dupa ce președintele Putin a primit aprobarea camerei superioare a parlamentului pentru a lansa operațiunea. Kremlinul nu a oferit detalii despre operațiune, spunând doar că va fi limitată ca durată și nu va implica trupe la sol.

Imediat a urmat o avalanșă de reacții ale presei internaționale și ale diplomațiilor occidentale. În jurul orei 21, ora României, șeful Pentagonului a acuzat Rusia că ”toarnă gaz pe foc” și că a bombardat poziții care nu aparțineau Statului Islamic, Ashton Carter a solicitat o întâlnire de urgență a oficialilor militari din Rusia și SUA. Ministerul rus al Apărării a precizat imediat că aviația rusă a lovit opt ținte aparținând Statului Islamic.

Ministerul rus de Externe a reacționat imediat după apariția primelor relatări de presă despre atacurile aviatiei ruse împotriva grupărilor jihadiste din Siria. ”Abia de a început operațiunea rusă împotriva grupării Stat Islamic că au apărut numeroase relatări false în presă în care se arată că în urma acestei operațiuni își pierd viața civili nevinovați”, a spus Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a diplomației ruse.

Avalanșa știrilor agențiilor occidentale de presă care arată că în urma primelor atacuri ruse in Siria au murit 36 de civili, printre care și copii, se bazează pe informații primite de la organizații precum Syria Civil Defense si Coaliția Națională, care ar avea reprezentanți pe teren în Siria și au fost confirmate, sub protecția anonimatului de oficiali militari americani. ”Nu am văzut actiuni împotriva Statului Islamic, am vazut doar acțiuni împotriva opoziției siriene”, spune aceasta sursa anonima, citat de AFP.

Ministerul rus al Apărării a precizat că au fost executate 20 de decolări și au fost lovite tinte identificate în prealabil de Armata Siriană. ”Avioanele ruse nu au lovit în infrastructura civila și nici în apropierea infrastructurii civile”, a declarat generalul Igor Koneșenkov.

În paralel cu acest bombardament militar și mediatic deopotrivă, la New York se reuneau liderii marilor puteri pentru a discuta despre terorism, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Aici, șeful diplomației americane a fost mai prudent și nu a confirmat faptul că atacurile Rusiei sunt îndreptate împotriva Armatei Siriene Libere. El a declarat doar că raidurile aeriene ale Rusiei vor dovedi care este dușmanul real al Moscovei – jihadiștii sau opoziția anti-Assad.

Rusia: ”Nu trimiți gândacii otrăviți în bucătăria vecinului”

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammon, prezent și el la reuniunea CS ONU de la New York a reacționat mai dur și a declarat că ”Marea Britanie respinge ideea că o otravă precum Assad este tratamentul împotriva cancerului numit Statul Islamic”. Răspunsul Rusiei a fost dat de Konstantin Kosaciov, președintele comisiei de politică Externa a camerei superioare a Parlamentului: ”Când otrăvești un gândac nu este bine să-l trimiți în bucătăria vecinului. Asta ar face inutile acțiunile noastre împotriva terorismului”.

Miercuri, la două zile după ce Vladimir Putin a vorbit în fața Adunării Generale ONU, camera superioară a parlamentului rus i-a oferit președintelui permisiunea de a iniția raiduri aeriene in Siria, împotriva organizatiei Statul Islamic. A fost o ședință cu ușile închise a Consiliului Federației Ruse, care a ținut nu mai mult de 20 de minute. Votul de miercuri dimineața a fost unanim.

Moscova: Intervenția în Siria servește interesul național al Rusiei

Putin declarase la New York că nu va iniția operațiuni la sol in Siria, iar șeful cancelariei prezidențiale ruse, Serghei Ivanov, a subliniat acest lucru miercuri. Acesta nu a precizat însă numărul avioanelor ruse care vor bombarda pozițiile jihadiștilor din Siria și nici tipul lor. Nu a fost precizat nici numărul militarilor care asigură întreținerea avioanelor și numărul specialiștilor aflați la sol în Siria.

Imediat după votul care l-a autorizat pe Putin să declanșeze intervenția aeriană, Ivanov a declarat că tot mai mulți cetățeni rusi se alătură grupării Statul Islamic. ”Nu vorbim de zeci sau sute, ci de mii” de oameni. ”Aceasta decizie ține de interesul național al Rusiei”, a spus Ivanov. El a amintit că o asemenea intervenție nu este fără precedent. ”La începutul anilor ’90 am făcut aproape același lucru în Tadjikistan”.

Oficial american: Rusii ne-au cerut să retragem imediat avioanele din Siria

Tot miercuri, Fox News relata că un înalt oficial american a declarat sub protecția anonimatului că Rusia a cerut în mod oficial Washingtonului ca avioanele de lupta americane sa iasă imediat din spațiul aerian al Siriei, pentru că operațiunile desfășurate acolo de Pentagon ar fi ilegale. Informația oferită de Fox News nu a putut fi confirmată din mai multe surse, însă Serghei Ivanov a fost citat de agențiile de presă declarând că operațiunile străine din Siria si Irak sunt ilegale. ”Știți că o serie de state bombardează teritoriul Siriei și al Irakului. Aceste acțiuni nu sunt conforme cu dreptul internațional. Pentru a fi legale, ele ar trebui aprobate printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU sau susținute de o cerere din partea statului respectiv”. Or, Ivanov a declarat că președintele Siriei a cerut Rusiei sprijin militar – prin urmare acțiunile militare ale Moscovei sunt legitime, spune Ivanov.

SUA nu se opun raidurilor aeriene rusești în Siria dacă acestea vizează jihadiștii

După declarațiile lui Ivanov, Rusia a convovat Consiliul de Securitate ONU (Rusia deține președinția Consiliului de Securitate în această lună) pentru o dezbatere pe marginea conflictelor din Siria, Irak și Africa, care au dus la un exod uriaș către Europa. Potrivit Associated Press, ministrul rus de Externe, Serghei Lavorv, a prezentat marilor puteri un proiect de rezoluție a CS ONU pentru crearea unui front comun împotriva grupărilor teroriste. ”Cerem o abordare colectivă, susținută de Consiliul de Securitate”.

Răspunsul SUA la inițiativa Rusiei a fost unul diplomatic. Secretarul de Stat John Kerry a declarat că Washingtonul se pregătește să salute raidurile aeriene ale Rusiei in Siria, cu condiția ca acestea să lovească exclusiv Statul Islamic și al-Qaeda. Kerry a mai declarat că SUA sunt pregătite să discute cu Rusia despre aceste atacuri aeriene ”cât de repede cu putință”, chiar și în această săptămână.

Franța inisită pe înlăturarea lui Assad

Reactia Franței, care a început propria campanie aeriană in Siria în urmă cu câteva zile (mai mult din ambiție politică, dupa cum a scris presa rusă, și în mod ilegal, după cum au declarat oficialii ruși, căci nu avea o susținere a ONU) a fost una mai puternică. Ministrul de Externe Laurent Fabius a declarat că Parisul este gata să coopereze cu Rusia însă doar cu conditia încetării violențelor împotriva civililor din Siria și a îndepărtării de la putere a lui Bashar al-Assad.

Obiectivul Rusiei – prezervarea regimului Assad în vestul populat al Siriei

O analiză la cald publicată de The Telegraph arată ca Moscova își calculează strategia in Siria pornind de la ideea că va susține un regim aflat la putere, chiar dacă este foarte slăbit, și în acest fel va fi ferită de coșmarul trăit de americani și de britanici în Irak.

Numai că, susțin analiștii de la publicația britanică, dacă Rusia va pierde avioane sau dacă unul dintre piloți va avea soarta pilotului iordanian care a fost ars de viu de către jihadiști la începutul acestui an, atunci Rusia ar putea fi obligată sa reacționeze brutal, inclusiv prin implicarea la sol.

În al doilea rând, loviturile aeriene s-ar putea să nu funcționeze. Analiștii spun că Putin nu-si face iluzii că Assad va reuși să preia controlul asupra unei mari părți din Siria – obiectivul Rusiei este mai degrabă conservarea regimului în vestul țării, zona cea mai populată a Siriei. Assad nu are suficiente trupe la sol, iar dacă raidurile aeriene ale Rusiei nu sunt foarte eficiente, Putin se va vedea nevoit să ajute regimul sirian și cu infanterie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.