Urmăresc cu atenţie în ultimele zile ştirile şi comentariile despre Ucraina, în presa noastră, dar mai ales în cea occidentală şi ”pe surse”, adică a părţilor implicate direct, rusă şi ucraineană. Senzaţia pe care o am, mai degrabă indusă, este aceea că toţi, chiar şi cei ce nu ar trebui să fie băgaţi în această poveste, se pregătesc de ceva major – ezit, deocamdată, să-l numesc un ”conflict cald” –, adică reluarea stării de război de dinainte de Minsk 2.
Astfel, ca o piază rea, Victoria Nuland apare iarăşi peisaj şi vorbeşte de posibilitatea ca armele americane să ajungă în mâinile Kievului prin intermediari ”agreaţi” de Washington, ministrul adjunct de Externe ucrainean nu exclude un apropiat război de anvergură, o flotilă NATO, adică o forţă militară maritimă de 6 nave de război sub comanda unui contraamiral american a intrat în Marea Neagră pentru exerciţii comune cu nave NATO locale, române, bulgare şi turce, incluzând simulări de atacuri antiaeriene şi antisubmarin etc.; în sfârşit, la Kiev, Poroşenko a cerut oficial Rusiei să i se dea înapoi Crimeea, iar la Moscova Vladimir Putin s-a pregătit cu un discurs mare, să aniverseze 1 an de zile de la întoarcerea peninsulei la Rusia, Rusie căreia, după vechii greci, persani şi romani, după cimerieni, sciţi, sarmaţi, goţi, alani, bulgari, huni, kazari şi mongoli, după bizantini, genovezi şi otomani, i-a aparţinut în ultimii 250 de ani (oblastul, adică regiunea Taurida). Toate astea stârnesc cu adevărat nelinişte, dar cea mai mare îngrijorare, aşa cum rezultă din cercetarea surselor sus-menţionate, este alta, anume că politicieni şi media euro-atlantică se folosesc de numele liderului rus şi de nefericita Ucraină, pentru a justifica expansiunea militară a Vestului către Est, şi că acest fapt este extrem de periculos. Este limpede că, la un sfert de veac după sfârşitul Războiului Rece, ”pericolul rusesc” s-a întors. Că Putin este un pericol la fel de mare ca şi ISIS (ministrul adjunct britanic de Externe, Michael Fallon) şi, în acest punct, mai abitir decât în vremea fostei Uniuni Sovietice, a lui Hruşciov sau Brejnev, tirul s-a concentrat asupra liderului de la Kremlin, personal. Preşedintele rus este un dictator expansionst care a lansat o ”agresiune neruşinată” în exterior, zdrobeşte orice disidenţă acasă şi se aseamănă cu Hitler (Hillary Clinton). A devenit un fel de ”omul cel rău” din desenele animate. Nici un cuvânt, nicăieri, despre înlăturarea de la putere, anul trecut, la Kiev, a unui preşedinte ales, nimic despre rolul, încă activ, al extremei drepte în acţiuni nemiloase împotriva populaţiei paşnice, iar dacă, totuşi, cineva din media occidentală îndrăzneşte să spună ceva, este imediat etichetat drept ”o slugă a Kremlinului”.
S-a făcut şi încă se face, în aceste zile, un tărăboi asurzitor după asasinarea, la Moscova, a unui lider al opoziţiei, Boris Nemţov, desigur crima a fost pusă pe seama lui Putin, aici reacţia populaţiei a fost, însă, alta, în România, în majoritatea postărilor de pe internet se afirmă că este vorba de o înscenare, pentru a-l demoniza pe liderul rus. În prezent, sute de instructori militari britanici şi americani au fost şi sunt trimişi în Ucraina, pentru a susţine războiul Kievului cu ruşii separatişti din estul ţării, iar istoria secolului 20 ne arată că astfel au început multe războaie din ultima sută de ani. Ca să nu mai spunem că această acţiune este o violare flagrantă a acordurilor Minsk 2 negociate cu Franţa şi Germania – este evident că Washingtonul şi Londra, capitale occidentale, acţionează în privinţa Ucrainei de parcă nu ar fi aliaţi NATO cu Berlinul şi Parisul, tot capitale occidentale! Unii experţi euro-atlantici independenţi încearcă să cuantifice cantităţile de acţiuni militare din Ucraina, ale ruşilor contra Vestului şi, respectiv, ale Vestului contra ruşilor, şi spun că ultimele au fost şi sunt mai consistente şi mai întinse, de la Marea Baltică, la Marea Neagră; că, de 20 de ani, NATO s-a deplasat continuu către Est, ”înghiţind” toate statele foste membre ale Pactului de la Varşovia; că, în prezent, este ridicol faptul că NATO ”există, ca să prevină riscurile generate de propria sa existenţă”, şi nu ”ameninţarea rusească”. Rezultatele finale ale acestor strategii defectuoase pot fi foarte periculoase şi se văd ”în teren”, de pildă, pe ţărmul Mării Negre.
Surse externe şi locale vorbesc, în această clipă, de faptul că faimosul batalion ”Azov” al extremei drepte ucrainene se pregăteşte să ”apere” oraşul Mariupol, de lângă Crimeea, să îl ”apere” de… propria sa populaţie! Şi, astfel, escaladarea continuă, războiul este la o azvârlitură de băţ de Odessa, deci tot mai aproape de România, iar ruşii, spun experţi şi politicieni ruşi sau străini, cer liderului lor să adopte o poziţie şi mai intransigentă, ”în urma experienţei căpătate în ultimii 25 de ani” în ce priveşte relaţiile Rusiei cu SUA şi cu NATO.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.