Rusia și China au stabilit că ordinea mondială actuală va dispărea

Charles Hill, consilierul secretarilor de Stat ai SUA George Schultz și Henry Kissinger, dar și al secretarului general ONU Boutros Boutros-Ghali, a acordat un interviu publicației de limbă engleză The Moscow Times în care a vorbit despre criza actuală a sistemului internațional și despre rolul puterilor globale și regionale în menținerea sau subminarea ordinii mondiale.

Care sunt în opinia dumneavostră originile conflictului dintre Occident și Rusia în general?

Trebuie să vedem asta într-un context global. Nu cred că trebuie să analizăm fiecare conflict de pe glob separat. Trebuie privit totul în cadrul sistemului internațional de state. Este sistemul în care marile puteri ale lumii au fost de acord să interacționeze începând de acum câteva sute de ani.

Ceea ce Rusia a făcut prin preluarea Crimeii și destabilizarea estului Ucrainei – indiferent cine ar fi de vină pentru aceste evenimente – este dăunător pentru ordinea internațională. Ceea ce face China în zonele maritime disputate din Asia, turbulențele din Orientul Mijlociu si acțiunile Statului Islamic sunt de asemenea dăunătoare pentru ordinea internațională.

Deci, fiecare criză locală și regională este diferită, dar în același timp trebuie pusă în legatura cu stabilitatea globala și efectele dăunătoare asupra cooperării globale.

Un raspuns tipic al Rusiei ar putea fi: nu am început noi. Uitați-vă la Kosovo, la Irak. Americanii au început procesul distructiv. De ce dați vina pe noi?

SUA, NATO și Europa au provocat daune ordinii mondiale în momentul în care au decis sa atace Serbia. Iar apoi Rusia a făcut același lucru când a decis să intervină în Abhazia si Osetia de Sud.

Vorbim de state și de lideri care ar trebui să facă ceea ce este necesar menținerii stabilității, însă ei se comportă rău, iar Rusia este unul dintre aceste state. Preluarea Crimeii nu este legitimă. Nu poate fi acceptată în termneni de ordine internațională. Poate fi gestionată reponsabil doar dacă SUA, Europa și Rusia încep să coopereze, cum fac niște lideri maturi. Sunt sigur că o parte din acest comportament matur ar trebui să se manifeste prin ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Sancțiunile nu sunt constructive, eficiente. Nu este vorba despre o pârghie, nu este vorba despre a amenința Rusia. Contează ca țările să înțeleagă că au ceva în comun. Acest lucru comun este întoarcerea la ordinea internațională, ceea ce este în interesul tuturor părților.

Nu cred că Rusia dorește să mențină ordinea internațională. Când treci de o anumită linie, când trimiți tancurile peste frontieră, atunci provoci daune sistemului internațional de securitate. Este îngrijorător că trupele regulate ale Rusiei implicate în aceste operațiuni nu poartă însemne.

Poate să pară trivial, dar acesta este un lucru fundamental în sistemul internațional începand de la Razboiul de 30 de ani (1618-1648) și de la Hugo Grotius, părintele ordinii internaționale: trebuie să folosești personal militar care este identificabil, care este trimis în luptă în mod legitim și de un guvern legitim.

Când ai trupe fără însemne, atunci violezi deliberat acest principiu al unui sistem în care toate țările au fost de acord să coopereze. Acesta este un semn foarte rău.

Nu cred că Rusia înțelege asta. Cred că au decis că ordinea actuală se prăbușește și încearcă să preia tot ce îi interesează, ingnorând actuala ordine.

Același lucru se poate spune și despre SUA, și despre China. Cred că și Europa a făcut lucruri care arată că își ignoră istoria: au luat structura europeană și au demantelat-o, iar acum nu stiu ce să faca cu ce a rămas din ea.

Se pot face nenumărate transgresiuni, dar nu se poate spune că violarea de către mine a ordinii internaționale este mai putin gravă decât a ta și că acțiunea mea este justificată, pentru că tu ai violat primul ordinea internaționala.

Washingtonul înțelege amenințarea pe care o reprezintă acest conflict?

Nu, și asta din cauza educației. În deceniile trecute studenții învățau cum a apărut ordinea internationala, prin pacea westfalică care a urmat după Războiul de 30 de ani. Apoi acest lucru a fost scos din sistemul de învățământ.

Cu siguranță că nu a făcut parte nici din programa educațională chineză sau din Uniunea Sovietică, pentru că ambele regimuri aveau o ideologie opusă, prin care doreau să înlocuiasca sistemul internațional.

Acum am ajuns într-o perioadă în care căutăm o ordine internațională fără să știm cu trebuie să arate. Iar acest lucru se coroborează cu criza globală a identității.

Cred că rușii caută să afle cine sunt ei în lumea post-comunistă, post-Război Rece. Eu cred ca prin războiul mediatic actual Moscova încearcă să le spună rușilor cine sunt ei. Acelasi lucru este vizibil și în China, cu propaganda internă. Și în SUA președintele Barack Obama încearcă să-i convingă pe americani ca au o identitate extrem de diferită de cea pe care americanii credeau că o aveau în urmă cu 75 de ani. Poate că Europa stă cel mai prost dintre toți. Este ca un adolescent de 15 ani care încearcă să afle cine este.

Ordinea westfalică se va transforma în altceva sau avem de a face doar cu o provocare peste care trebuie să trecem?

Acum este vorba despre o provocare, dar care devine din ce în ce mai grea. Este îngrijorător ce face Rusia în privința Ucrainei și ce face China în apele internaționale din Asia: aceste lucruri arată că liderii acestor state cred că ordinea actuală s-a încheiat. De aceea, ei considera că trebuie să se miște repede și cu grijă și să-și creeze noi sfere de influență.

Acesta va fi un pas foarte mare și periculos înapoi pe calea globalizării și a modului de înțelege lumea, ceea ce a fost scopul marilor puteri în ultimele 200 de ani.

Situația actuala ne duce înapoi în secolul XVIII sau XIX, iar aceasta înseamnă o probabilitate mare de izbucnire a unor mari războaie convenționale, care, la rândul lor, vor duce la o proliferare nucleară rapidă.

Lucrul acesta se observă deja în Orientul Mijlociu. Din Pakistan în Arabia Saudita, Egipt, Turcia și Iran, regiunea se îndreaptă către nuclearizare. Dacă acest lucru se va întâmpla intr-o lume a sferelor de influență și nu într-o lume globalizată, atunci ne vom îndrepta către un dezastru mondial.

Dar nu asta a încercat să facă URSS în secolul XX? Să-și extindă sfera de influență, să pună la îndoială ordinea internațională folosindu-se de pârghia arsenalului nuclear?

Da, deși scopul sovieticilor era să distrugă sistemul internațional și să-l înlocuiască cu unul de sorginte marxistă. Iar nu acesta este lucrul despre care vorbesc acum.

Nu cred că Rusia încearcă să creeze un sistem care să fie dominat de Moscova în întreaga lume. Vorbesc despre sfere regionale de influență, ceea ce este diferit și de sistemul internațional westfalic, și de ideologia comunistă.

Rusia a anunțat că ridică embargoul pentru livrarea de sisteme S-300 către Iran, odată ce sancțiunile internaționale împotriva Teheranului au fost ridicate. Ce înseamnă asta pentru întreaga lume?

Israelul va planifica un atac asupra sistemelor antiaeriene când ele vor sosi în Iran, pentru a distruge nucleul acestor sisteme sau pentru a le face inoperabile.

Speculez doar, dar cred că această decizie a fost luată de președintele Vladimir Putin atunci când a văzut că exista o deschidere către Iran în retorica președintelui Obama, care în fond a arătat că SUA nu va ataca militar Iranul în niciun caz și ca se va opune încercărilor Israelului de a acționa militar.

Astfel, trimiterea sistemelor rusești în Iran îl va pune pe președintele Obama într-o poziție dificilă: nu se va putea opune acestui lucru decât dacă va renunța la poziția lui din Statele Unite și la poziția față de Israel. A fost o mișcare foarte inteligentă din partea președintelui Putin, asemănătoare unei mutări la sah. Putin a marcat împotriva lui Obama.

Îi va permite asta președintelui Putin să modifice balanța de putere în sistemul internațional?

Având în vedere ce face Rusia pentru a sprijini Iranul și ce fac Statele Unite pentru a sprijini Iranul, prin încheierea unui acord nuclear care va permite Teheranului să obțina arme nucleare, Israelul va ajunge într-o situație în care va fi forțat să acționeze militar. Și apoi vor urma obișnuitele plângeri internaționale la adresa Israelului la Consiliul de Securitate al ONU.

Se poate ca administrația Obama să folosească aceasta drept o ocazie de a îndepărta și mai mult America de Israel, ceea ce de altfel pare să fie obiectivul președintelui Obama.

Cred că SUA nu face – deși fără intenție – decât să destabilizeze Orientul Mijlociu. Ceea ce face Rusia este tot să destabilizeze Orientul Mijlociu. Rusia și SUA fac asta din rațiuni diferite, care corespund intereselor proprii. Însă nu cred că vreuna dintre ele își dă seama ca se joacă cu focul. Totul se îndreaptă către izbucnirea unui război generalizat în Orientul Mijlociu.

Cel mai important aeste ca puterile din afara zonei să nu se implice total, ci doar atât cât trebuie, adică de partea ordinii mondiale. Aceasta ar însemna ca marile puteri să facă exact ce nu fac acum. Astăzi Rusia, SUA și China încearcă să sprijine grupările locale, pentru ca acestea să servească interesele internaționale ale marilor puteri. Acest lucru duce la sporirea pericolelor.

Marile puteri ar trebui, de fapt, sa încerce să ajute acele tabere care fac parte din actuala ordine internațională și să se opune celor care vor să distrugă această ordine. Spre exemplu, este clar că Arabia Saudită face parte din sistemul internațional și vrea să rămână în sistemul internațional, să fie un bun cetățean al acestui sistem. Este clar însă că Statul Islamic este un dușman al acestui sistem.

Acest criteriu clarifică mult mai bine care sunt facțiunile bune și care sunt facțiunile rele.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.