Rusia – „stat agresor”, țară care „susține terorismul”

Federația Rusă este considerată, oficial, începând de marți, drept un „stat agresor” în Ucraina, care atentează la securitatea țării vecine și „susține terorismul”, transmite Independent.md.

O declarație în acest sens a fost aprobată marți de către Parlamentul de la Kiev, cu votul a 271 de deputați din 298 prezenți la ședință. Aceasta mai prevede că cele două „republici” autoproclamate, Donețk și Lugansk, sunt declarate drept „organizații teroriste”.

Declarația face apel la creșterea presiunilor asupra Federației Ruse și la introducerea unor măsuri restrictive, sancțiuni sectoriale, pentru a determina Moscova să stopeze agresiunea rusă și să respecte Acordurile de la Minsk.

Totodată, este cerută și „limitarea prerogativelor delegației ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, atâta timp cât Rusia continuă să ignore apelurile comunității internaționale” privind conflictul din estul Ucrainei.

Tot marți, liderii de stat și de guvern ai țărilor din UE le cer, într-un comunicat, miniștrilor lor de externe, ce se vor reuni joi, să „evalueze situația și să ia în calcul orice acțiune adecvată, în special noi sancțiuni” împotriva Rusiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.