Ruşinea ţării noastre de la poarta Giurgiului

Administraţia locală Giurgiu a transformat poarta de sud a ţării, ani mulţi, într-o afacere uriaşă, cu aspect local, încasând un timbru de mediu de parcă oraşul de la Dunăre ar fi aparţinut Bulgariei, şi nu României. Fondurile astfel obţinute au făcut subiectul multor scandaluri, după ce s-au derulat în conturile unor vacanţe exotice ale politicienilor locali.

Călătorul care intră în România, pe la Giurgiu, poate fi într-atât de şocat de starea drumului, indiferent din ce colţ năpăstuit al lumii ar veni, încât poate avea impresia că a pierdut coordonatele corecte şi se află într-o fundătură. Nu mai există nicăieri, de zeci de ani, lăsată de izbelişte, o cale de acces precum aceasta a unor edili a căror preocupare pare să fi fost doar taxarea ilegală, acesta fiind motivul eliminării ei. Sunt câţiva kilometri care pot frânge maşinile, oricum parcurgerea produce pagube tehnologice. De zeci de ani, această intrare în ţară nu s-a schimbat, gropile din ceea ce se presupune a fi asfalt sunt în regim protejat. Și taxa de trecere a podului între Giurgiu şi Ruse poartă amprenta administraţiei locului, aceasta fiind aproape dublă celei percepute de partea bulgară. Nici banalele reparaţii periodice ale podului Giurgiu-Ruse, construit între 1952 şi 1954, nu se pot finaliza decât într-o perioadă mai lungă decât însăşi construcţia acestuia într-o perioadă critică. Abia terminate lucrările, situaţia de dinaintea reparaţiei se reinstalează ca mărturie indubitală a calităţii. În plină vară, sub soarele torid, muncitorii mimau munca pe care acum, toamna, o amână, din lipsa unui proiect care să cuprindă amănuntele esenţiale. Te poţi întreba ce se va întâmpla când se va produce regionalizarea? Debilitatea administrativă a ţării, din unele zone, permite unor grupuri politice locale să confunde spaţiul public cu propria lor contabilitate. Cum controlează Guvernul, prin agenţiile sale, asemenea proiecte ale căror costuri sunt exorbitante? Probabil, în finanţarea lucrărilor propriu-zise nu mai ajung decât banii pentru festivităţile de tăierea panglicilor.

Intrarea în România, la Giurgiu, impune mers de melc maşinilor, dacă posesorii intenţionează să-şi continue drumul, şi ulterior, dacă vor să mai aibă permis de conducere. După ce situaţia se normalizează, apar restricţii de viteză aproape de circulaţia interzisă, fără nicio logică rutieră. După 80 km/h, brusc, dar brusc, un 30 km/h te poate transforma cu uşurinţă în ţinta maşinii din spate, asta circulând regulamentar şi unii, şi alţii. Regulile de circulaţie trebuie respectate, nu e de glumit, însă intrarea în ţară de la Giurgiu până spre Bucureşti are nevoie de o monitorizare sub toate aspectele! Acolo unde milioane de euro au fost alocate reabilitării şoselei, inclusiv separatoarelor de sens, regimul de viteză are nevoie de reglementări adecvate. Toate aceste modernizări nu s-au făcut pentru a o transforma în veritabilă plasă pentru sancţionarea exagerată a şoferilor şi o prestaţie detestabilă a responsabililor. Aud că sunt primării care trăiesc din amenzile de circulaţie.

Intrarea în ţară de la Giurgiu, cu vinovaţi la Bucureşti, ne face de pomină, din simplul motiv că starea lucrurilor de aici nu mai are corespondent nicăieri. Trecerea frontierei de la Giurgiu pare un loc care vrea să isterizeze călătorii, străini şi români, administraţia căilor de acces de aici dovedind un primitivism similar celui care a dirijat, cu ani în urmă, fondurile obţinute din taxe în deplasări pentru specializare, de Revelion, în Hawaii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.