Ne-a părăsit încă un artist! Unul dintre cei a căror artă a fost, timp de peste patru decenii, un punct ferm şi distinctiv în plastica românească. Vasile Grigore a făcut parte din tagma coloriştilor înnăscuţi, a celor pentru care lumina şi culoarea sunt materia însăşi a vieţii şi a creaţiei. O expoziţie cu lucrările lui, din anii '60 ai începutului sau din acest început de an 2012, era o explozie de culoare purtând către privitor vitalitate, emoţie, vis, nelişte şi, nu o dată, tristeţe.

Flori, naturi statice, incandescente trupuri de femei aproape fără chip, arlechini înveşmântaţi somptuos, dar emanând de multe ori tristeţe, aproape toate elementele componente ale lumii izbucnesc de pe pânză în simfonii ce îmbină savant contrapunctul cu armonia, fantezia cromatică a artei româneşti interbelice cu spiritual fovilor şi, mai aproape de noi, cu nevoia continuă de sinceritate, de expresie liberă a propriei sensibilităţi.

În 1963, la prima sa personală, un alt mare colorist, Alexandru Ciucurencu, scria: „Artă izvorâtă dintr-o inimă şi gândire sinceră şi dezinteresată, plină de bucurie, tinereţe şi dragoste de viaţă. O pictură expresivă, simplă şi clară. Un cântec al formei şi culorii născute printr-o inteligentă observaţie şi interpretare a vieţii. Pictură luminoasă, senină, de bun gust, frumos compusă şi bine pictată. Îţi face plăcere s-o priveşti. Pictura sa vădeşte personalitate şi se va impune".

Şi s-a impus. Maestrul a intuit întreaga complexitate a artei viitoare a tânărului, de la oda adusă vieţii la ştiinţa construcţiei, de la supunerea faţă de legile frumosului la exuberanţa trăirii, de la revărsarea emotivă la rigoarea meşteşugului.

Arlechin

Creaţiile lui Vasile Grigore au fost expuse peste tot în ţară şi în multe puncte ale globului, iar premiile conferite au dat măsura aprecierii contempoanilor: Premiul „Ion Andreescu" al Academiei, Premiul pentru arte frumoase la Expoziţia Internaţională de la Szczecin, Premiul criticii de specialitate acordat de Uniunea Artiştilor Plastici, Premiul „Arta pentru pace", acordat de Centrul Cultural „Caravaggio" din Italia, Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, Ordinul Naţional "Serviciul credincios în grad de Cavaler", Diplomă de Excelenţă a Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, în semn de recunoaştere a valorii operei culturale şi pentru crearea Muzeului de Artă "Vasile Grigore - pictor şi colecţionar".

Pictor, profesor, colecţionar, meloman... O personalitate în care multele faţete ale frumosului, în artă şi în viaţă, se îngemănau sub semnul atotputernic al culturii. „Atâta vreme cât omul va fi om, dincolo de suferinţă şi temeri, de greutăţi şi trecătoare mâhniri, va găsi forţa de a crea, de a da măsura nobleţei lui. La temelia oricărei fapte mari stau faptele deschiderii către înălţimile frumuseţii", scria Vasile Grigore. Mişcătoare încredere în destinul umanităţii, care i-a guvernat arta şi care, uneori, din nefericire, ni se pare astăzi uitată. Încredere dublată de generozitate. În perceperea lumii înconjurătoare, cu oamenii şi obiectele ei, în sinceritatea totală a transpunerii ei pe pânză, în continua ofrandă în numele iubirii pe care arta lui, mai întâi, impresionanta lui colecţie apoi au reprezentat-o.

Formele lui sintetice, atât de simple aparent, tuşele largi, ritmate de liniile constructive ale formei închegate în culoare fac din fiecare subiect, natură statică, florile atotstăpânitoare, nuduri, obiecte încărcate de-a lungul istoriei artelor de simboluri, cum ar fi scoicile sau stelele de mare, un regal pentru ochi, suficient el însuşi pentru a-i aprecia arta. Dar, dincolo de încântarea privirii, observatorul avizat descoperă o întreagă filosofie de viaţă, ce-i transformă lucrările în metafore. Bucuria de a trăi ce pare că izvorăşte din fiecare tablou în parte este dublată mereu de profunzimea reflecţiei, de căutarea substanţei. Artistul îşi foloseşte ştiinţa construcţiei pe pânză pentru a ajunge la esenţe. În spatele imaginii exuberante se ascund incredibile eforturi de ordine, de disciplină a lucrului, de probitate, de frecventare continuă a culturii şi o pasiune nedomolită.

"Repet mereu alfabetul plastic, linia dreaptă, frântă, curbă, închis, deschis, neutru, galben, roşu, albastru. Este cel mai mic alfabet, dar el cuprinde imaginea permanenţei memoriei tuturor lucrurilor şi a gîndurilor, este însăşi esenţa adevărului şi contemplării naturii şi omului - a spiritualului şi omenescului din ele". Profesiune de credinţă şi confesiune în acelaşi timp ale unui artist pentru care creaţia înseamnă de fapt întreaga viaţă.

Fie că aduce laudă mâinilor, florilor, luminii sau misterului culorilor, Vasile Grigore încearcă tot timpul şi, de regulă, reuşeşte să pătrundă dincolo de aparenţe. Şi dacă privirile sunt fermecate de o "Floarea-soarelui", de un "Arlechin", de un vas cu flori în care domneşte suveran roşul, piese ca

"Motiv pentru armonie cromatică" şi "Acord cromatic pentru flori şi o scoică" vădesc această tendinţă către esenţializare, tradusă de multe ori în geometrizări mai greu sesiszabile.

Nud

Există în arta lui Vasile Grigore un paradox: convieţuirea liricii, a somptuozităţii cu rigoarea intelectuală a construcţiei cezurând, uneori, emoţia.

"Gândirea prin imagini ocupă aproape trei sferturi din forţa creatoare a omului. Educaţia prin imagine este esenţială. Memoria, fantezia, conceptul sunt produsul imaginii", scria acest creator pentru care arta era învestită cu menirea de a consemna perenitatea umanităţii, dincolo de epoci, de şcoli sau de mode.

Colecţia lui de pictură, grafică, desen, sculptură, icoane pe lemn şi pe sticlă, artă populară (covoare, ceramică), stampe japoneze, artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală mărturiseşte această credinţă şi capacitatea de a descoperi în universuri creatoare atât de diferite aceeaşi substanţă a eternei umanităţi. Iar dragostea l-a determinat să doneze statului aproximativ 500 de piese, să creeze un muzeu, cel care-i poartă numele, în care oricine să poată plonja într-o mare de frumos, de mărturii peste timp.

O donaţie făcută "neamului românesc în care m-am născut şi în care vreau să mor!". O altă mărturie a acestui neobosit artist pe care trecerea într-o altă lume l-a surprins în timp ce o expoziţie cu lucrările lui fermeca publicul la Galeria "Dialog". Exemplară această îngemănare între vocea lucrărilor şi tăcerea definitivă a omului pentru care "pe artiştii adevăraţi oboseala nu i-a cuprins decât odată cu moartea trupească".