S-a făcut primul pas pentru crearea Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiții

În ședința de guvern de joi a fost discutat un memorandum, promovat de Ministerul Economiei, pentru demararea demersurilor privind crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Conform documentului, Fondul va avea drept scop dezvoltarea și finanțarea proiectelor de investiții rentabile și sustenabile, fiind un mecanism de finanțare care va identifica și materializa oportunități investiționale cu impact în dezvoltarea economică durabilă și crearea de noi locuri de muncă pe termen lung. „În același timp, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va contribui atât la eforturile României de obținere a statutului de piață emergentă pentru piața autohtonă de capital prin creșterea lichidității pe Bursa de Valori București, cât și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanțare a proiectelor de investiții. Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acționar unic pe toată perioada de funcționare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții”, se arată într-o informare a Executivului.

Memorandumul prevede constituirea unui grup de lucru interministerial care să analizeze modalitățile și forma optimă de înființare a FSDI și din care să facă parte reprezentanți ai ministerelor implicate precum și ai altor entități relevante în dezvoltarea acestui instrument de investiții. ”Crearea acestui Fond face parte din materializarea Programului de Guvernare 2017-2020 și reprezintă o abordare managerială a Guvernului orientată spre creșterea performanței și utilizarea eficientă a activelor deținute de companiile statului, fiind centralizator de expertiză, instrument de capitalizare a companiilor de stat, dar și de finanțare a proiectelor de țară, aducând un efect de multiplicare în economie, prin atragerea de capital din diverse surse publice și private. Fondul Suveran va fi un partener valoros atât pentru investitori instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, cât și pentru fonduri de investiții sau alți investitori privați”, a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

Programul de guvernare PSD-ALDE 2017-2020 stipulează că noul cabinet „va renunța la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în tara noastră, deși foarte multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune”. Pornind de la experiența unor state precum Norvegia, Franța, Italia sau Polonia, noua guvernare va înființa un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Acesta va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăși 10 miliarde de euro. Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri – aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau investitori privați.

Reprezentanții PSD estimează că 10 miliarde de euro vor intra în economia României în următorii patru ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariția a numeroase fabrici în agricultură și industrie, dar și la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanța, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-și poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziționeze noi capacități: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren, susțin oficialii PSD. Cele mai mari investiții ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza în sănătate, prin construcția unui spital republican și a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanțată din FSDI este estimata la 3,5 miliarde de euro.

Alte 3 miliarde de euro vor viza construcția de autostrăzi și căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.

FSDI împreună cu alte bănci internaționale, BEI, BERD și Banca Mondială, care și-au exprimat deja interesul, va construi în parteneriat public- privat autostrăzi pe care le va deține pentru o perioadă de 30 ani și care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilități pentru a le răscumpăra. Proiectele principale asupra cărora finanțatorii și-au arătat interesul sunt acelea care se susțin economic. Spre exemplu, cele care au un trafic care să susțină necesitatea unei autostrăzi, pentru a concura cu proiecte propuse de state vecine. Sunt cinci autostrăzi care respectă aceste criterii, dintre care una, Pitești-Craiova, este prevăzută a se finaliza pe fonduri europene până în anul 2021. Celelalte patru, dacă nu vor fi finanţate de la buget, vor fi lansate prin aceste fonduri: o autostradă care să străbată munții între Transilvania și Moldova (Târgu Mureș – Iași), o a 2-a autostradă prin Sudul României, care să unească Transilvania cu Oltenia și Țara Românească (Timișoara – București), a 3-a, care să străbată munții de pe Valea Prahovei (Comarnic – Brașov) și o a 4-a care să unească Moldova cu Țara Românească (Iași – Bucureşti).

În ceea ce privește calea ferată rapidă, finanțarea prioritară se va face pentru refacerea căii ferate și modernizarea acesteia, astfel încât în România să existe trenuri care circulă cu viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest – București, Chișinău – Iași – București, București – Constanța, București – Brașov.

O altă industrie dezvoltată prin FSDI va fi cea de armament, prin extinderea capacităților fabricilor existente. Deși bugetul de stat se va diminua inițial cu 2,6 miliarde de lei, bani care nu se vor mai încasa din dividendele companiilor de stat, datorită activității economice puternice a FSDI, se vor încasa la buget sume din taxe și impozite de aproximativ 9 miliarde de lei. În acest fel, în 2020, surplusul anual adus la bugetul de stat de către FSDI va fi de cel puțin 6 miliarde de lei, estimează oficialii PSD.

Citiţi şi

Puşculiţa României sau portofelul PSD

Ce va face de fapt Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4561 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.