S-a găsit contractul Bechtel, pierdut de fostul ministru Dan Șova

„România Curată” a prezentat o copie scanată a celebrului contract Bechtel, declarat pierdut de fostul ministru al Marilor Proiecte, Dan Șova. Jurnaliștii de la instituția de presă amintită susțin că DNA lucrează la două dosare penale având ca obiect elemente „hard core” din contractul de realizare a autostrăzii Transilvania, Brașov-Cluj-Borș, cel mai costisitor contract de infrastructură postdecembrist. Asta în timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au decis în luna octombrie 2016 să închidă dosarul privind dispariţia contractului Bechtel. Este vorba despre o plângere depusă în urmă cu trei ani de Dan Șova, fost ministru al Marilor Proiecte. El a făcut inițial o sesizare la DNA pentru abuz în serviciu, neglijență în serviciu și distrugere pentru dispariția contractului original. DNA a declinat plângerea pe motiv că nu are competența legală pentru a verifica faptele semnalate. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, care a decis clasarea acestuia. Motivul închiderii dosarului este acela că, indiferent dacă ar fi găsit vreun vinovat, faptele sunt deja prescrise.

Conform jurnaliștilor de la Românai Curată, în mod inexplicabil totuși, 4 dintre paginile inițiale ale contractului au fost înlocuite cu pagini care folosesc fonturi „ușor diferite”, o altă spațiere față de partea de sus și de jos a paginii și care sunt nesemnate (pag. 62, 82, 84, 85). “Anexele sunt de asemenea nesemnate. Nu știm care este miza înlocuirii celor 4 pagini originale din contract cu altele redactate ulterior, care dau impresia că ar fi fost parte integrantă a contractului, dar nu poartă semnăturile părții române și ai celei americane”, susțin jurnaliștii.

Printr-o ordonanță de urgență emisă de Guvernul Năstase în 2003, fostul CNADR a fost împuternicit să înceapă negocierile cu firma americană Bechtel, în vederea construirii Autostrăzii ,,Transilvania”. Inițial, acest contract părea o afacere deosebit de serioasă: Bechtel este o divizie a complexului militaro-industrial american, cu o cifră de afaceri anuală de 37 de miliarde de dolari, așadar, cam un sfert din PIB-ul României. Atunci, atribuirea contractului s-a făcut prin încredințare directă, așadar, fără niciun fel de licitație. Concret, Autostrada ,,Transilvania” ar fi urmat să aibă patru benzi, cu o lungime totală de 415 km, și urma să treacă prin orașele Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Cluj Napoca și prin Oradea până la granița cu Ungaria.

De-a lungul timpului, contractul încheiat între CNADNR și Bechtel a fost menținut în vigoare de toate partidele care, vreme de zece ani, au trecut, într-un fel sau altul, pe la guvernare: PSD, PDL, PNL, ALDE, UNPR sau UDMR. Inițial, prețul pe kilometru de autostradă a fost estimat la 5,4 milioane de euro. Apoi, au urmat ani lungi de scandaluri în care lucrările au mers din rău în mai rău: întârzieri datorate proastei administrări, scandaluri și acuzații de corupție.

Astfel se face că, în circa zece ani, Bechtel a construit doar 52 de kilometri din cei peste patru sute contractați. Potrivit unei analize a specialiștilor de la Economist Intelligence Unit, Bechtel a livrat doar 12,5 la sută din autostrada pe care se angajase să o construiască, dar a încasat peste 64 la sută din valoarea contractului inițial.

Pe 30 mai 2013, statul român s-a văzut nevoit să rezilieze înţelegerea cu firma americană, decizie în urma căreia s-au plătit penalităţi de 37,2 milioane de euro. La acestea s-au mai adăugat încă 50 de milioane de euro sub formă de datorii preluate. Concret, în cei zece ani, Bechtel a construit doar 52 de kilometri de autostradă pentru care a încasat totuși 1,1 miliarde de euro.

Întregul proiect al Autostrăzii Transilvania a fost împărțit în ,,tronsoane” care unesc diverse localități aflate pe traseul ei. De fapt, contractul Bechtel a fost o afacere deosebit de complexă, în care au fost implicate multe alte firme, care și-au asumat diverse sarcini tehnice sau executive: firme de proiectare, firme de construcții plus firme de consultanță. Exact acest din urmă domeniu este cel în care s-a implicat și Clotilde Armand, în calitatea sa de director al firmei Egis România.

Încă de la început, supervizarea lucrărilor de construcție la autostrada Transilvania a fost încredințată firmei franțuzești Egis. Concret, filialelor Egis International și Eris Route.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.