S-a stins celebra Natalie Cole

“Neuitata” Natalie Cole, cântăreaţa americană de soul, a plecat din lumea această, în 31 decembrie, la vârsta de 65 de ani.

Fiica legendei jazzului, Nat “King” Cole, şi a Mariei Hawkins Ellington, fostă cântăreaţă în Duke Ellington Orchestra, s-a stins după o luptă încâncenată cu boala într-un spital dinLos Angeles.

Evocând cântecul ei cel mai cunsocut, Unforgettable, familia anunţa: “Natalie a dus o luptă feroce şi curajoasă, murind aşa cum a trăit – cu demnitate, forţă şi onoare (…) Scumpa noastră mamă şi soră ne va lipsi şi va rămâne pentru totdeauna de neuitat în inimile noastre”.

Spre deosebire de mulţi artişti ai generaţiei sale, Natalie Cole a crescut laLos Angeles într-o familie înstărită.

Cântăreața care a înlănțuit hiturile și premiile

Vorbind despre copilăria ei, Natalie a afirmat că aparţinea “Familiei Kenedy de culoare”. La 6 ani, a cântat pe un album de Crăciun al tatălui ei şi a început să se producă la 11 ani.

Unchiul patern, Freddy Cole, cântăreţ şi pianist, a lansat mai multe albume şi a obţinut numeroase recompense.

Natalie Cole s-a înscris la Northfield School, o şcoală pregătitoare de elită din Noua Anglie, înainte ca tatăl ei să moară din cauza unui cancer pulmonar. S-a înscris apoi la Universitatea Amherst din Massachusetts, s-a mutat pentru scurt timp la University of Southern California, revenind însă la universitatea din Massachusetts, unde s-a specializat în psihologie infantilă şi în germană.

După ce şi-a obţinut licenţa, în 1972, Natalie, care crescuse ascultând mulţi artişti de soul, ca Aretha Franklin sau icoana rockului psihedelic Janis Joplin, a început să cânte, împreună cu grupul ei, Black Magic, în cluburi mici care îi primeau pentru că era fiica lui Nat “King” Cole.

I-a dezamăgit însă în momentul în care a început să cânte R&B şi rock.

În timpul unor spectacole, a fost remarcată de doi producători şi muzicieni din regiunea Chicago, Chuck Jackson et Marvin Yancy, care i-au propus să lucreze împreună. După ce au înregistrat mai mult piese, şi-au încercat norocul la mai multe case de discuri. Singura care nu i-a refuzat a fost Capitol Records, casa de discuri a tatălui ei.

Perfecţionate în studiourile din Los Angeles, acestea au format primul album al lui Natalie Cole, Inseparable, ce cuprindea cântece amintind de cele ale Arethei Franklin. Apărut în 1975, albumul a devenit imediat un succes, graţie piesei It Will Be, care a fost clasată în primele 10 locuri ale hit-parade şi i-a adus un Grammy Award pentru cea mai bună interpretare feminină R&B în 1976.

Un al doilea single, Inseparable, a devenit de asemenea hit.

Presa a numit-o “A doua Aretha Franklin”, cea ce a dus la o rivalitate între cele două artiste.

Natalie a obţinut primul ei Disc de Platină cu cel de al treilea album, Unpredictable, mai ales pentru cântecul I’ve Got Love on My Mind, clasat Nr.1 în hitparade R&B.

Au urmat, în 1977, al patrulea album, Thankful (care cuprindea un alt mare succes, Our Love) şi al doilea Disc de Platină. A fost prima cântăreaţă care a primit două discuri de platină în acelaşi an.

În 1978, a fost lansat primul ei album înregistrat în concert, Natalie Live!.

În anul următor numele ei era imortalizat printr-o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Şi tot în acelaşi an, a înregistrat două albume, I Love You So şi We’re the Best of Friends, cel de al doilea în duet cu Peabo, Bryson care au devenit Discuri de Aur.

Nat “King” Cole nu şi-a văzut fiica urmându-i pe scenă pentru că a murit la numai 45 de ani, când ea era adoelscentă. Dar cariera lui Natalie Cole a fost strâns legată de cea a tatălui ei.

Natalei Cole a revenit la jazz, abia duă ce a explorat blues-ul, soul şi muzica pop.

Distinsă cu Grammy Award

Cel mai mare succes l-a obţinut în 1991 cu albumul Unforgettable… With Love, în care cântă într-un duet virtual cu tatăl ei, care a apărut astfel şi într-un video postum alături de ea. Albumul a fost distins cu Premiul Grammy pentru Albumul anului şi s-a vândut în 7 milioane de exemplare în Statele Unite. În acest album reia alte câteva hituri ale tatălui ei.

De-a lngul carierei va cuceri în total 9 Premii Grammy.

Muziciana, care a lansat 28 de albume, a înlănţuit succesele şi premiile muzicale din anii 1970 până de curând.

Acum, la dispariţia ei, Recording Academy, care acordă Premiile Grammy, a afirmat: “Pierdem o artistă minunată şi foarte dragă”.

Natalie Cole a evoluat şi ca actriţă în mai multe seriale americane, cum ar fi Touched by an Angel sau Anatomia lui Grey.

Faţetele cele mai sumbre ale vieţii ei au fost marcate de droguri şi de trei divorţuri.

În autobiografia Angel on my shoulder, publicată în anul 2000, ea povestea cum a luptat împotriva depresiei, mai ales după moartea tatălui său şi a accidentului fatal în piscină al fiului ei, Robert Adam „Robbie” Yancy, şi el muzician, cu care făcuse mai multe turnee.

Au urmat mai multe cure de dezintoxicare. Medicii i-au descoperit apoi o hepatită C şi a trebuit să suporte o grefă de rinichi în 2009.

“Viaţa mi se năruie în faţa ochilor şi lucrul cel mai dur în toată această situaţie este că mă gândesc la tatăl meu de fiecare dată când cânt”, mărturisea ea într-un inteviu acorat revistei People, citat de cotidianul L’Express.

Eleganță și măiestrie pe scenă

Cântăreţul italian de jazz, Tony Bennett, are a cântat de mai multe ori cu ea sau cu tatăl ei, vorbea despre “O persoană fermecătoare şi generoasă şi o excepţională cântăreaţă de jazz”, iar reverendul Jesse Jackson a evocat pe Twitter “o soră adorată (…) ca personană şi în muzica sa”.

Ultimul ei album, apărut în 2008, Still Unforgettable este o continuare a celui din 1991, cu adaptări ale unor piese americane clasice şi a cântecelor tatălui ei.

Dumnezeu s-o odihnească!

Nataliei Cole la Gala Latin Grammy Awards în 2013

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.