S-a vândut cel mai mare producător român de lactate

Francezii de la Lactalis, care produc brânza Dorna în Polonia, au achiziţionat 70% din compania Albalact, cel mai mare producător român de lactate.

“Lactalis a încheiat un contract cu acţionarii vânzători care deţin cumulat 70,3% din capitalul social al Albalact având drept obiectiv dobândirea tuturor acţiunilor deţinute de acţionarii vânzători”, se arată în comunicatul Albalact. Valoarea tranzacţiei este de 407 milioane de lei, din care vor fi scăzute datoriile nete ale Albalact.

Concomitent cu achiziţia celor 70%, Lactalis va iniţia o oferta publică de preluare voluntară având drept obiect 100% din acţiunile deţinute de acţionarii Albalact, primind angajamente ferme din partea acţionarilor vânzători de a subscribe toate acţiunile pe care le deţin în oferta de preluare.

Procesatorul român nu și-a prezentat încă cifrele pe întreg anul 2015, dar un calcul pe baza datoriilor ajustate nete valabile la 9 luni din 2015 ar duce prețul undeva la 64 de milioane de euro. Albalact e cea mai mare companie autohtonă de procesare a laptelui, cu o vechime de 44 de ani și privatizată în 1999.

Compania deține și 99% din acțiunile Rarăul Câmpulung Moldovenesc și firma Albalact Logistic și are peste 1.000 de angajați. Brandurile comercializate de compania românească sunt Zuzu, de Albalact, Rarăul, Fulga și Poiana Florilor.

În ultimul raport, aferent primelor nouă luni din 2015, Albalact avea venituri de 312,8 milioane de lei, datorii totale de 170 de milioane de lei și un profit de alocat de 9,9 milioane de lei. Principalii acționari ai Albalact sunt Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin și off shore-urile Corniars Holding Limited și RC2, ambele înregistrate în Cipru.

Lactalis, companie cu afaceri de 1,7 miliarde de euro în 2015, deține printre altele brandurile Dorna, President, Parmalat și Galbani, are 75.000 de angajați în cele peste 200 de fabrici amplasate în 43 de țări. Lactalis a preluat în 2008 și procesatorul La Dorna, de la omul de afaceri Jean Valvis.

În primii trei ani de activitate, a acumulat pierderi de 10,3 milioane de euro şi a redus cu peste 200 numărul angajaţilor. Din 2011 a început să închidă capacităţi de producţie şi a demarat un proces de rebranding, astfel încât LaDorna a devenit uşor-uşor President, recunoscut la nivel european. Există în prezent destule loturi de telemea care poartă ambele branduri. Această operaţiune de schimbare a numelui la unele produse s-a făcut în contextul în care LaDorna este unul dintre cele mai vândute brânzeturi, pe o piaţă de aproape 300 milioane de euro, unde se bat, alături de Lactalis, Hochland, Bongrain, FlieslandCampina. În 2013, Lactalis a închis mai multe fabrici, dar a ţinut să menţioneze că „numai numele se schimbă, reţeta rămâne aceeaşi“.

Conform Ziarului Financiar, s-au desfiinţat secţia de fabricare a untului din fabrica din Vatra Dornei şi secţia de fabricare a produselor lactate şi a brânzeturilor din Dorna Cândrenilor, s-a oprit producţia de lactate şi brânzeturi din Târgu-Neamţ şi s-au desfiinţat două secţii de prelucrare a laptelui din comuna Şaru Dornei. La acestea s-a adaugat închiderea fabricii de brânzeturi de tip cottage din Dorna Arini, echipamentele fiind mutate în Polonia. Pe ambalajul telemelei LaDorna este scris doar distribuitorul, Dorna Lactate, şi nu apare nicio indicaţie referioare la locul şi compania producătoare.

La finele anului trecut, Dorna Lactate a continuat procesul de reorganizare a activităţii, renunţând la mai multe depozite şi centre de colectare a laptelui din mai multe zone ale ţării. Printre locaţiile pe care conducerea a decis să le închidă se află depozitul din Bacău, două din Braşov şi unul din Pieleşti (jud. Dolj), se arată într-un document din Monitorul Oficial.

În plus, compania a decis să renunţe şi la trei centre de colectare a laptelui din judeţul Suceava (localităţile Vatra Moldoviţei, Moldoviţa şi Suliţa). În schimb, producătorul La Dorna a hotărât să deschidă alte două centre de colectare în Ciocăneşti şi Sadova, două localităţi din acelaşi judeţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4517 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.