După execrabila prestaţie de pe teren propriu, când a fost literalmente zdrobită cu 0-5, steliştii s-au dus la Manchester City ca mieii la tăiere. Antisteliştii sperau să asiste la un masacru. Steliştii pur-sânge sperau la un scor cât mai strâns. Câştig de cauză au avut românii din tribune, aproximativ o mie şi ceva, care au răguşit strigând „Luptă, luptă, Steaua Bucureşti!”.
În partida retur de pe Etihad Stadium, Steaua a jucat, cu îngăduinţa adversarului, ceva mai aproape de valoarea ei. Sigur că da, elevii lui Reghe nu aveau, din start, nicio şansă, după cum nici cei ai celebrului Pep Guardiola nu aveau de ce să se strofoace. Ceea ce a surprins a fost faptul că, aidoma adversarilor, care au intrat pe teren cu o echipă din care lipseau câţiva dintre titularii de la Bucureşti, la fel a procedat şi Steaua, care şi-a permis luxul de a-i ţine pe bancă, în prima repriză, pe Adi Popa şi N. Stanciu.
Dacă pe „cetăţeni” îi poţi înţelege, sacii erau urcaţi deja în căruţă, steliştii nu aveau niciun motiv serios să vină şi ei cu o formaţie improvizată. Se vor fi gândit mai-marii Stelei că-i aşteaptă meciuri grele în campionat sau în Euro Ligue, unde sunt deja calificaţi?! Poate că da, dar ce ne facem cu prestanţa, cu renumele, cu orgoliul de fostă mare echipă europeană? Pare-se că toate astea sunt nişte chestii care nu-i interesează. Nişte fandoseli de suporteri!
Revenind la meci, cu toate absenţele de marcă din formaţie, Manchester City a dominat copios, atât la posesie, cât şi la şuturi spre poartă. Rezervele şi-au etalat clasa, iar steliştii neputinţa. Ai noştri s-au aşezat temeinic pe două rânduri, au aplicat schema „cu autobuzul în poartă” şi au sperat că, între buturi, Cojocaru va apăra ce e de apărat. Aşa s-a şi întâmplat, Steaua a terminat prima repriză fără să ia gol, dar şi fără să fi ameninţat poarta lui Joe Hart, care, cu acest meci, şi-a luat adio de la suporterii săi.
Cam la fel a arătat şi repriza a doua, numai că, în min. 56, Navas centrează ca la carte şi Delph înscrie cu capul, fără drept de apel pentru bravul Cojocaru. În loc să-i demoralizeze, cum îndeobşte se întâmplă cu fotbaliştii români, steliştii se trezesc din pumni şi încep să construiască, să intre în terenul advers şi chiar să ameninţe poarta lui Hart. Este adevărat că schimbarea la faţă este ajutată şi de introducerea lui N. Stanciu şi a lui Adi Popa, dar nu doar ei au adus o nouă atitudine, ci echipa, mai ales cei de la mijloc, care au făcut un pas înainte, au îndrăznit să intre în terenul advers, şi să deschidă jocul pe extreme. Aşa au apărut câteva lovituri de colţ, plus o lovitură liberă pe care Stanciu a trimis-o periculos, spre vinclu, dar Hart a demonstrat că e un portar mare. La un alt corner, Tudorie se trezeşte faţă în faţă cu Hart şi, de la numai trei metri, trimite în pieptul acestuia. Un rezultat de egalitate ar fi fost împotriva cursului jocului şi împotriva fotbalului. Una peste alta, Steaua a întâlnit un adversar din lumea mare a fotbalului european, ceea ce-i poate folosi ca experienţă, şi a ieşit mult mai bine decât de pe propriul teren.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.