Să dansezi ca Fred Astaire

În ultimii zece ani, prin calitatea lor, musicalurile şi-au creat şi în Europa un public fidel şi un loc important în programele teatrelor. Fără a cunoaşte euforia occidentală, montarea unor asemenea spectacole s-a bucurat de succes şi la Bucureşti, dacă ar fi să amintim numai „Chicago”, de pe scena Teatrului Naţional, „Visul” şi „Old Fashion” ale lui Dan Puric sau „Paris, mon amour” de la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”.

La Paris, la Theatre du Chatelet, „Show Boat”, cea mai veche comedie muzicală de pe Broadway, a fost, recent, un adevărat triumf, în versiune sud-africană. Acest musical, în două acte, pe muzica lui Jerome Kern şi textul lui Oscar Hammersmith, bazat pe romanul omonim cu acelaşi nume de Edna Ferber, publicat în 1926, a făcut înconjurul lumii.

Francezii şi-au descoperit o adevărată pasiune pentru acest gen de spectacol, cu aer de sărbătoare. Teatrul Mogador propune acum, cu un succes imens, „Mamma Mia”. Versiunea englezească a avut până acum 42 de milioane de spectatori în întreaga lume, iar pe malurile Senei, spectacolul a atras în numai două săptămâni 110.000 de persoane. Celebra superproducţie (care a făcut şi subiectul unui film prizat pe toate meridianele), centrată pe cântecele formaţiei ABBA, face săli pline.

Chiar dacă publicul francez nu este încă la fel de pasionat de musical ca londonezii, newyorkezii sau hamburghezii, din ce în ce mai multă lume doreşte spectacole de la care să plece cu dorinţa de a dansa ca Gene Kelly. A fost nevoie de zece ani şi de trei spectacole-eveniment pentru a impune musicalul în această ţară. În 2000 a avut un mare succes „Cele zece porunci”. Şase ani mai târziu, Broadway a descins la Paris cu două producţii clasice, „Candide” şi „West Side Story”, iar în 2007, gigantul european al genului, compania olandeză Stage Entertainment, a renovat teatrul Mogador şi a adus spectacole recente de pe Broadway, traduse în franceză.

Există pentru aceste producţii două categorii de public. În primul rând, cel familial, iubitor de mari şi fastuoase motări scenice, pe care le asimilează concertelor de varietăţi, care îi permite să vadă, în preţul unui singur bilet, 50 de cântăreţi şi dansatori. Apoi, sunt spectatorii avizaţi, care apreciază calitatea spectacolelor, cei care au urmărit evoluţia contemporană a acestui tip de spectacol cântat şi dansat, lansat pe Broadway, începând cu „Regele Leu”, continuând cu „A Little Night Music”, „La melodie du bonheure” şi terminând cu „Cabaret”. Intelectualitatea pariziană, mai ales din snobism, este prezentă încă de la primele reprezentaţii, iar moda se extinde şi în provincie, al cărei public reprezintă 10% din cumpărătorii de bilete. Asta în condiţiile în care, spre deosebire de oraşele germane şi britanice, în Franţa nu există nici la Marsilia, nici la Lille, Lyon, Nantes sau Toulouse, de exemplu, teatre care să includă frecvent comedii muzicale.

Peace and Love, cu sau fără canabis

25 de cântăreţi şi dansatori apar pe scenă în spectacolul „Mamma Mia” de la Teatrul Mogador. Cântate în franceză, cu câteva excepţii, hiturile formaţiei ABBA prilejuiesc un spectacol jucat, cântat şi dansat. O combinaţie de pop şi muzică specifică spectacolelor de musical acoperă intriga subţire, dar transportă spectatorii în atmosfera inegalabilă a anilor ’70, cea a dragostei libere şi a sloganului „Peace and Love”, cu sau fără canabis. Un vodevil romantic, de o veselie contagioasă, versiune scenică a mult apreciatei comedii cinematografice cu Merryl Streep în rolul principal, secundată de Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Nancy Baldwin, Colin Firth.

Show Boat

Jucat până acum în peste 200 de oraşe, „Mamma Mia” a devenit un fenomen, cu cântecele şi scriptul său traduse în 10 limbi. Pe fondul unei istorii de dragoste, actorii reiau 22 de titluri ale grupului suedez ABBA, transpuse în limba lui Molière, spunând povestea Donnei, o mamă celibatară, care trăieşte pe o insulă în Grecia, împreună cu fiica sa Sophie. Show-ul se bazează pe teatralitatea pieselor, pe capacitatea lor de a crea o intrigă în jurul unor teme ca dragostea, prietenia şi sărbătoarea. Regizoarea Phyllida Lloyd aprecia caracterul universal al subiectului, tratând despre căutarea identităţii, prăpastia dintre generaţii, dragoste, pierderi şi regăsiri. Legătura între generaţii este realizată în spectacol de muzica pop a anilor ’70 şi începutului anilor ’80. Coregrafia remarcabilă, decorul turnant, costumele, orchestra live creează o atmosferă evocatoare pentru povestea celor două femei (mamă şi fiică), în perfect acord cu muzica formaţiei ABBA, radiind un sentiment de bucurie.

În septembrie anul acesta, Italia a cunoscut şi ea o versiune, iar drumul acestui sepctacol pare că nu s-a sfârşit încă.

Care este secretul acestui succes? O poveste care să schimbe dispoziţia spectatorului, destul de cenuşie în această perioadă de criză, care să se termine cu bine şi să fie potrivită pentru persoane între 7 şi 77 de ani. Sute de DVD-uri cu Fred Astaire şi Gene Kelly se vând săptămânal, cucerind şi adolescenţii.

Desigur, strategiile de marketing nu sunt străine de un asemenea succes. Ştiind că, de obicei, femeile sunt cele mai atrase de musical, Albert Cohen, de exemplu, şi-a format o reţea de 15.000 de coaforuri în care oferă bilete. Pentru „Mamma Mia”, Stage Enterteinment a organizat premiere rezervate tinerelor, şi chiar una pentru femeile măritate, la sfârşitul căreaia cine pride buchetul câştigă un al doilea voiaj de nuntă. Producătorii de spectacole de musical mizează pe valori consacrate. Anul trecut, Andrew Lloyd Webber, compozitorul britanic care a produs „Cats” şi ” Fantoma de la operă”, a montat la Londra „Love Never Dies”, o continuare a „Fantomei”, preluând strategia cinematografului care realizează continuări ale filmelor de succes.

Acelaşi lucru se petrece pe Broadway, care a adaptat „Familia Adams”, „Betty Boop” sau „Prinde-mă dacă poţi” şi pregăteşte „Spider Man”, care va avea premiera la sfârşitul acestei luni, pus în scenă de Julie Taymor, pe muzica lui Bono, a cărui producţie depăşeşte 26 de milioane de euro, fiind comedia muzicală cea mai scumpă din istoria genului la New York.

Mai mult, la Paris, a apărut luna trecută volumul „Istoria comediilor muzicale”, semnat de Patrick Niedo, cel care animă şi o serie de conferinţe pe aceeaşi temă, la Theatre du Châtelet. Criza a afectat parţial şi musicalul. Producătorii păstrează mai multă vreme pe afiş un spectacol. La Londra pot fi văzute în această perioadă „Billy Elliot”, „Sister Act”, „Priscilla Queen of the Desert” şi „Wicked”, iar la Paris, alături de „Mamma Mia”, este aşteptat „Mizerabilii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.