Salariile din învățământ cresc cu 15% de la 1 decembrie

Tot personalul din învățământ va beneficia de o creștere salarială de 15% de la 1 decembrie, pe lângă cele primite în acest an, astfel că pe 2015 majorările din acest sector ajung în medie la 26,7%, a anunțat, luni, la Palatul Victoria, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după negocieri cu sindicatele de resort, scrie Agerpres.

„Există susținere pentru Educație la nivelul Guvernului, al premierului, al Ministerului de Finanțe și al Ministerului Muncii. În acest sens, a fost acceptată solicitarea ca în Educație — după ce s-au acordat creșterile salariale de 10% pentru personalul didactic și didactic auxiliar de 5% în martie, 5% în septembrie, după ce s-au acordat 12% pentru personalul nedidactic în luna august — să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creștere de 15% pentru tot personalul din învățământ, didactic, didactic auxiliar și nedidactic”, a precizat ministrul Educației.

Cîmpeanu a adăugat că efortul bugetar pentru aplicarea acestei majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei.

”Este vorba despre 221.000 de angajaţi personal didactic şi auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajaţi personal nedidactic din învăţământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învăţământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic şi 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creşteri salariale de 15 la sută, peste majorările deja acordate, de 10, respectiv 12 la sută în 2015”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Câmpeanu a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în acestă lună. Se discută separat și despre Legea salarizării în sectorul bugetar, în care eventualele creșteri salariale sunt separate de cele aprobate până acum.”Legea salarizării unitare în sectorul bugetar conține și numele de unitar. Deci, vor fi creșteri salariale la fel ca pentru toți ceilalți bugetari și în Sănătate, și în Educație, independent de aceste creșteri”, a declarat minsitrul Educației.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.