Salonul Internaţional de Artă Naivă şi Outsider Art

Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Fundaţia Outsider Art – România, APACOP – Asociatia pentru Promovarea Artei Contemporane Populare – Franţa vă invită joi, 9 august 2012, ora 18.00, la vernisajul Salonului internaţionale de artă naivă şi outsider art, în Sala Oaspeţi.

Expoziţia face parte dintr-un proiect de anvergură internaţională, aflat la a II-a ediţie în România, care prezintă lumea artei brute sau singulare sau naive sau populare sau neuve invention sau doar mai altfel. Lume vastă şi interesantă, în arta brută găsim tot ce nu vor să accepte curentele acceptate ale artei, găsim artişti fără studii riguroase de artă, găsim arta populară cu trăsături naive, dar şi creaţia celor pentru care arta e terapie, a creatorilor din impuls, a celor capabili de revelaţii sau doar uşor de încadrat în acţiuni programatice.

Alături de curatorul expoziţiei şi totodată fondatorul Fundaţiei Outsider Art – România, Laurenţiu Dimişcă, vor vorbi despre arta brută criticul de artă Marius Tiţa şi Jeanine Rivais, deţinătoare a unei colecţii private de artă brută.

Expoziţia va fi deschisă până pe 26 august 2012, în Sala Oaspeţi, de marţi până duminică. Luni este închis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.