Sătul de lichele, vreau o canalie

Deşi ar putea fi de prisos, precizez că titlul reia un joc de cuvinte al scriitorului Victor Eftimiu care a făcut carieră în România datorită plasticităţii sale şi a ajuns repede în folclor, mulţi folosindu-l adesea, dar fără a şti adevăratul autor. „M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!”, declara autorul piesei „Înşir-te mărgărite”, şi care în „Cocoşul negru” scria: „Arunci un pumn de aur şi vezi crescând palate!”, definind antologic esenţa vieţii politice şi economice din România. Evident, nu ştiu cu precizie pe cine avea în vedere când a rostit aceste cuvinte, dar, dacă stau şi-mi amintesc că a fost director al teatrelor Comedia şi Naţional (aici în trei rânduri), ca şi director al Teatrelor din ţară şi al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj, că, de asemenea, a obţinut gradul 33 şi ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din masonerie, rezultă că avem de-a face cu o personalitate de prim-plan a epocii respective, care ştia ce spunea.

Dar să lăsăm istoria şi să ne întoarcem la actualitate, pentru a constata deloc uimiţi că aproape zilnic avem dovezi indeniabile ale realismului acestor memorabile vorbe de duh. Nu mai departe decât joi seara, într-un interviu la o televiziune de buzunar, Traian Băsescu ne-a dat o nouă lecţie despre cum se poate insulta bunul-simţ al unui om normal, în realitate al poporului, el oferindu-ne încă o dovadă, nu de reevaluare, cum se reped unii s-o catalogheze, ci de dispreţ maladiv la adresa logicii, eticii, lucidităţii şi realismului de care trebuie să dea dovadă un om cu cea mai înaltă funcţie în stat. Dacă nu l-aş fi auzit cu urechile mele şi mi-ar fi povestit altcineva ce a declarat, aş fi crezut că am de-a face cu un mincinos şi un ins rău intenţionat. Acum nu mai ştiam ce să zic, cum să-mi explic faptul că Victor Ponta, despre care, asemeni lui Victor Eftimiu în povestea cu lichelele, preşedintele rostise cel puţin două expresii profund negative – e vorba de „maimuţica imatură” şi „şobolan” – , ei, acelaşi Ponta era lăudat în delir şi apreciat drept un politician de seamă, cu mare viitor! Că prezentul e lamentabil. Mai ieri, procurorul Robert Cazanciuc era denunţat de Băsescu ca fiind dintre cei care fac jocurile din Justiţie, iar acum: „Consider propunerea acceptabilă (de a fi numit ministru al Justiţiei – n.n.), chiar dacă am mai avut nişte reacţii la adresa sa când se punea problema să fie procuror general. Nu cred că reacţia a fost neapărat îndreptăţită atunci când am avut-o, LA VREMEA ACEEA NU ERAM INFORMAT CĂ NU ESTE IMPLICAT. A FOST O REACŢIE PENTRU CARE DOMNUL CAZANCIUC NU AVUT NICiO VINĂ (!?), VINA A FOST DOAR A MEA, CĂ NU AM FOST BINE INFORMAT ŞI L-AM PUS LA PACHET CU ALT PROCUROR CARE AVEA PROBLEME”.

Să citim şi să recitim, iar ulterior să ne întrebăm nu când a fost sincer Băsescu, şi nici cine e de vină că el nu este BINE INFORMAT, ci dacă dacă nu cumva avem dovada crasă a lichelismului politic ce capătă demnitate prezidenţială! Altă dată am vorbit aici despre o anume boală reală a lui Băsescu care-i provoacă reacţii imprevizibile, cu accente clare contradictorii de la o zi la alta. Astăzi, într-o primă instanţă, aş putea fi tentat să cred că este doar aşa, dar aş greşi grav neintroducând în discuţie faptul că acesteia i s-ar putea adăuga şi tot felul de calcule ale cuiva care-şi schimbă strategia de pe o zi pe alta, dacă o cer interesele personale, şi nicidecum cele naţionale. Pentru Băsescu, fie că a fost vorba – nu neapărat în ordine cronologică – de Gabriel Oprea, făcut şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase, Victor Ponta (nu reiau calificativele împrumutate de la grădina zoologică), procurorul Robert Cazanciuc (sforarul Justiţiei române), au prevalat de fiecare dată interesele absolut personale, ceea ce nu-l face ca azi să aibă vreo remuşcare. Dimpotrivă, somat să se explice, el oferă argumente halucinante, care, în orice societate clădită pe baze solide, ar duce direct la un anumit gen de instituţie medicală. Nu e mai puţin adevărat că – în sfârşit, după îndelungi căutări, foarte dureroase pentru popor – el şi-a găsit în Ponta un „co-pilot” care are toate atributele necesare: nu a mai plagiat, e acceptat brusc, dar cu sughiţuri de „soţietatea civilă”, e ahtiat după putere şi disperat s-o păstreze cu orice preţ, la fel ca „dascălul” său e gata să sacrifice poporul şi partidul, e dispus să-şi abandoneze aliaţii, doar să-i fie lui bine. Poporul? Care popor, ei doi sunt poporul!

Ca şi în cazul amintitelor afirmaţii ale lui Băsescu, citiţi şi vă cruciţi, că nu mai puteţi face altceva: „Eu cred că ’Jos Băsescu’ e un slogan de campanie, e o idee, dar nu poate fi un proiect de ţară. ’Jos Băsescu’ se va întâmpla la anul, din fericire, şi ce facem a doua zi după ce e jos Băsescu?”. Să ne întoarcem doar puţin în trecut, acum şapte-opt luni, şi să ne reamintim ce zicea acelaşi Ponta despre Băsescu? La ce ar folosi? Doar să ne facem inimă rea, iar personal să constat că am fost inspirat când, într-un alt pamflet, vorbeam despre „puţoiul politic pricăjit”, care, iată, ce schimbare radicală la faţă are. Mai exact, aşa cum inspirat i-a zis cineva, el a devenit uimitor de repede un „Boc cel lung”, cu precizarea că nu a dat doar copy-paste după guvernarea acestuia, ci a „perfecţionat-o” într-un timp record pe spatele milioanelor care l-au adus pe val, sus de tot, unde imediat a ţâşnit din el acea parte negativă de procuroraş – dacă mi-e permisă barbaria lexicală. Dacă, înainte de 1989, un poet folosea sintagma „patria, cabinetul de lucru al preşedintelui” pentru a justifica nesfârşitele vizite de lucru ale lui Ceauşescu în judeţe, azi, pe acelaşi tipar, aş spune „televiziunile, cabinetul de lucru al premierului”. Cine i-o fi zis că, prin fluviul de apariţii televizate, Ponta capătă statură de mare politician s-a înşelat amarnic. El nu devine decât un „gurmand al conversaţiei”, ca să reiau formula folosită în cazul amintitului scriitor. În schimb, cred că s-ar cuveni ca, totuşi, cineva din şleahta de consilieri şi sicofanţi să-i pună în birou, dacă el ajunge vreodată acolo!, o vorbă de duh a lui Petre Ţuţea: „Fraţilor, licheaua nu evoluează!”. Este şi motivul pentru care, inspirat de Victor Eftimiu, vreau o canalie!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.