Scamatoria Bingo: cei care împart norocul

Șefa Oficiului de stat care supraveghează piața jocurilor de noroc a fost directorul financiar al uneia dintre cele mai mari afaceri de profil cu restanțe de milioane de lei la bugetele publice. Conform legii, companiile își pierd licența de operare dacă au datorii restante la stat. Ocolesc însă legea, profitând de clemența statului: își declară insolvența și sunt înlocuite rapid de alte firme din același grup. Apoi schema se repetă: noile firme acumulează la rândul lor datorii fără să fie sancționate, relatează RISE Project.

INFOGRAFIC_METROPOLIS

Jocul la două capete

Unul dintre cei mai mari operatori de pe piața jocurilor de noroc, grupul Metropolis, a reușit să-și păstreze licențele, deși, conform legii, statul trebuia să i le ridice din cauza datoriilor restante la bugetele publice. Grupul controlat de doi afaceriști din Bistrița Năsăud deține, în prezent, opt licențe pentru jocuri de noroc, iar șase dintre ele aparțin unor firme cu obligații restante la stat de 6,5 milioane de lei.

Odeta Nestor, 38 de ani, a fost directorul economic al unei firme din grupul Metropolis, ale cărei bunuri au fost scoase la vânzare de Fisc. În aprilie 2013, Nestor a fost numită președintele Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN). Ea are atribuții de control asupra operatorilor privați din piață și este membru în organismul oficiului care eliberează și retrage licențele.

Odeta Nestor a gestionat activitatea financiară a unor firme cu probleme, înainte să devină arbitrul pieței naționale a jocurilor de noroc. Foto: Răzvan Lupică/Mediafax Foto.

Odeta Nestor a gestionat activitatea financiară a unor firme cu probleme, înainte să devină arbitrul pieței naționale a jocurilor de noroc. Foto: Răzvan Lupică/Mediafax preluare RISE Project

Contactată de RISE Project, Odeta Nestor a declarat că experiența sa în grupul Metropolis a fost de fapt un avantaj, ajutând-o să cunoască mai bine nevoile industriei de profil. Ea mai susține că nu a favorizat nicio firmă de jocuri de noroc.

Potrivit propriului CV, Nestor a gestionat și fluxurile financiare ale Metopolis Bingo, o emisiune televizată care a fost blocată, în trecut, de inspectorii Fiscului pentru datoriile restante la stat. Afacerea cu cartonașe Bingo a intrat în incapacitate de plată, declarându-și insolvența, dar a fost revitalizată pe o altă firmă din grup, la o lună după ce Odeta Nistor a devenit șefa Oficiului Național pentru Jocurile de Noroc – instituție abia înființată de Guvern și care prelua rolul Ministerului Finanțelor pe această piață.

Schema afacerii a fost mai complicată. Pe 19 februarie 2012, inspectorii Fiscului au blocat emisiunea, făcând imposibilă difuzarea ei. Cu trei zile înainte, Ministerul Finanțelor ridicase licența firmei Phoenix Games din același grup care opera jocul televizat pentru neplata a aproape cinci milioane de lei la bugetele publice. Inspectorii fiscali au blocat emisiunea pentru că firma a continuat să vândă cartonașe de bingo și după ce a rămas fără licență.

Conducerea Metropolis a catalogat atunci acțiunea Fiscului drept un abuz, susținând că nu avea probleme financiare, deși tocmai își declarase incapacitatea de plată cu câteva zile înainte. Pe 16 februarie 2012, exact în ziua în care rămânea fără licență, firma și-a cerut singură insolvența, recunoscându-și practic problemele financiare. Peste 130 de jucători și-au cerut banii din premii, înscriindu-se pe lista creditorilor, alături de Fisc și de furnizori.

În pofida acestor probleme, o altă firmă din grup a revitalizat afacerea un an mai târziu. Noul operator era firma Metropolis Bets, care a moștenit infrastructura de la Phoenix Games, a semnat un nou contract pentru difuzare cu televiziunea Antena 1 și apoi a primit licența de operare de la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Ulterior și această firmă a început să acumuleze datorii la stat.

Potrivit raportărilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), datoriile restante sunt de aproape 1 milion de lei – acumulate treptat încă de la începutul acestui an. Alte firme din grupul Metropolis se află în aceeași situație: practic, din cele opt licențe, șase sunt ale unor companii care înregistrează datorii la bugetele publice de stat de 6,5 milioane de lei.

Probleme fiscale

Biletele pentru jocul televizat se vând pe stradă, atât în punctele centrale ale Capitalei, cât și în cartierele mărginașe. Foto: Sergiu Brega/Rise Project

Biletele pentru jocul televizat se vând pe stradă, atât în punctele centrale ale Capitalei, cât și în cartierele mărginașe. Foto: Sergiu Brega/Rise Project

Odeta Nestor susține însă că Fiscul i-a trimis situația obligațiilor de plată ale Metropolis Bets (firma care operază emisunea Bingo) abia luna trecută, iar Oficiul pe care îl conduce a solicitat lămuriri suplimentare pentru ca să poată dispune măsurile legale. Informațiile fiscale, inclusiv datoriile la stat, sunt însă publice pe site-ul ANAF, instituție care le actualizează periodic.

Deși celelalte firme din grup figurează oficial cu datorii restante, președintele Oficiului are altă variantă: “Dacă și celelalte societăți ar fi figurat cu obligații restante de plată acestea ar fi fost menționate în adresa transmisă de ANAF”.

ANAF a actualizat listele contribuabililor cu obligații bugetare restante, pe 31 octombrie 2013. Iar la acel moment, firmele în cauză figurau cu datorii restante.

Mai mult, compania care vindea bilete bingo avea restanțe la bugetele publice încă de la începutul acestui an. Conducerea ANAF ne-a răspuns că direcțiile sale din teritoriu informează Oficiul statului în termen de cinci zile lucrătoare cu privire la firmele din domeniu care nu și-au plătit obligațiile.

Cazinoul cu datorii

Odeta Nestor a ajuns să lucreze pentru grupul Metropolis, după ce acționarii săi, Radu Chifa și Ioan Rus, au preluat o altă firmă în insolvență – Regent Word. Nestor a fost directorul economic al acestei firme, între 2009 și 2011, exact perioada în care s-au acumulat datoriile la stat. Firma a operat cazinoul din incinta Hotelui Novotel și a intrat în insolvență în 2011, cu datorii la stat de 828 de mii de lei. Odeta Nestor a trecut apoi pe aceeași poziție la firma Monte Calm Imob din același grup, cea care tocmai cumpărase aparatura și bunurile din cazinou ale firmei în insolvență. În propriul CV, Nestor susține că firma a operat Bingo Metropolis și Casino Metropolis, iar ea a avut ca principale atribuții: să coordoneze activitatea financiară și contabilă a firmei, să controleze declarațiile de impozite, să întocmească situațiile financiare și să gestioneze relația cu Ministerul Finanțelor, ANAF și alte instituții de control.

Bunurile firmei Monte Calm Imob au fost scoase la vânzare de Fisc în urmă cu două luni, într-o procedură de executare silită.

Ministerul Finanțelor a vrut să interzică, prin lege, jocurile televizate în august 2012: “Se interzice comercializarea biletelor sau taloanelor pentru jocul de noroc tip bingo, pentru care extragerea biletelor / taloanelor sau premierea participantilor se realizareaza prin intermediul retelelor de televiziune”. În motivare, Finanțele au invocat motive atât de ordin psihologic și social cât și problema datoriilor mari pe care le lasă în urmă operatorii privați care după ce nu-și plătesc obligațiile își declară singuri insolvența.

Inițiativa Finanțelor a rămas doar un proiect pe hârtie. În schimb, în martie 2013, Guvernul a înființat de urgență Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc. O lună mai târziu, Odeta Nestor a devenit președintele instituției, iar, apoi, la scurt timp, grupul Metropolis a primit o altă licență și jocul a reintrat în grila tv. Reprezentanții grupului Metropolis nu au răspuns solicitărilor RISE Project.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.