Scenă incredibilă în Senatul României (Foto)

Reprezentanți ai Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, eveniment organizat de Senatul României, au protestat vineri în momentul în care președintele Dumei de Stat din Rusia, Serghei Nariskin, aflat la București, a început să susțină un discurs în forul legislativ.

Reprezentanții Ucrainei au mers la tribuna unde vorbea oficialului rus cu un steag al Ucrainei și cu pancarte de protest. Pe o pancartă se putea citi: „2008 Georgia. 2014 Ucraina. Cine urmează? Putin stop”. Un alt mesaj a fost: „Putin, dă-ne Crimeea înapoi”. Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat deranjat de gestul ucrainenilor şi i-a invitat în mai multe rânduri să ia loc în sală.

La finalul discursului susţinut de oficialul rus în sală câţiva au aplaudat, iar majoritatea au bătut cu palmele în masă preţ de câteva secunde şi au vociferat.

La Bucureşti are loc Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), cu tema principală de dezbatere „Realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile în regiunea CEMN: implicarea parlamentară”.

Preşedinţia prin rotaţie a APCEMN este preluată de Rusia de la România, lucrările forului având loc vineri la Senat, în prezenţa preşedintelui Dumei de Stat.

Preşedintele Dumei de Stat se află pe o listă cu oficiali ruşi care au interdicţie de acces în Uniunea Europeană, însă a fost invitat la București. Inițiativa de a-l invita pe Nariskin a venit din partea presedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că Serghei Narîşkin a putut fi invitat la summit-ul APCEMN având în vedere că ”România are o obligaţie de drept internaţional de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii şi imunităţi””.

„Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că România acordă o importanţă deosebită implementării corecte a regimurilor de sancţiuni, în deplină conformitate cu prevederile instrumentelor internaţionale. Decizia Senatului României de a adresa invitaţia de participare preşedintelui Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narîşkin, la cea de-a 46-a sesiune a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre a avut în vedere faptul că România are o obligaţie de drept internaţional de a permite intrarea pe teritoriul său a celor care, în temeiul unui acord multilateral, se bucură de privilegii şi imunităţi”, precizează MAE.

Foto stiripesurse.ro

content-image

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.