Schimbarea contextului

Despre arhiva SIPA s-a vorbit de mai multe ori în media noastră, dar niciodată acest subiect n-a făcut marea critică pe care o face acum. Diferenţa e dată de contextul actual, mult diferit de contextele anterioare. Azi, o mare majoritate a media a conştientizat deja faptul că în Justiţia românească s-au petrecut abuzuri grave. Acum, iată, repunerea subiectului SIPA în circulaţie duce la alt fel de conexiuni: aha, e posibil ca informaţiile scăpate din arhiva aceea, ori sustrase de acolo, să fi fost folosite pentru intimidarea ori pentru şantajarea unor judecători; aha, e posibil ca în mandatul Macovei la Ministerul Justiţiei să fi avut loc o serie de infracţiuni cu privire la gestionarea acestei arhive; aha, e posibil ca preşedintele ţării, Traian Băsescu, să fi protejat acţiunile de expolatare a informaţiilor provenite din arhiva SIPA; aha, e posibil ca unele dosare SIPA, dispărute la un moment dat, să fi fost folosite pentru înlesnirea promovării unor magistraţi, procurori ori judecători, care mai apoi au executat ordinele politice ale noilor proprietari ai acelor dosare…

Investigaţii în viaţa privată a judecătorilor s-au făcut în cadrul SIPA pe vremea regimului Iliescu-Năstase, iar exploatarea acelor informaţii de poliţie politică s-a făcut în regimul Băsescu.

Vom afla, oare, care a fost amploarea reală a acestui abuz?

Cum s-a petrecut schimbarea contextului? O bună parte din schimbarea aceasta se datorează fostului preşedinte, mai exact dezvăluirilor sale după arestarea Elenei Udrea. Schimbarea s-a consolidat atunci când imaginea Statului Paralel, format prin acţiunile ilegale ale binomului DNA-SRI, a devenit mai clară. Au contribuit mult dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, apoi serialul de presă al lui Dan Andronic. Totul a fost posibil, în sensul celor de mai sus, abia după ce George Maior s-a retras benevol din funcţia de director al SRI, ca urmare a faptului că, în campania prezidenţială, l-a susţinut pe Victor Ponta.

Un moderator TV apropiat de SRI a lansat o ipoteză de trădare naţională: paginile copiate la xerox din arhiva SIPA ar fi fost donate unei puteri străine. Ipoteza este fulminantă. Dar numai o asemenea ipoteză poate explica pasivitatea magistraţilor noştri (procurori şi judecători) în privinţa corupţiei de import din ţara noastră, fie ea în plan penal, fie, mai ales, în plan comercial.

În mod ciudat (dar explicabil prin conflictul său interior în relaţia cu SRI), acelaşi moderator deplânge faptul că scandalul SIPA strică imaginea Justiţiei, presupusă a fi onorabilă. Scandalul SIPA nu strică nimic, ci pune în lumină stricăciunile originare din sistemul nostru judiciar, prelungirea poliţiei politice din anii ’90 (atunci, SIPA deţinea monopolul acestei poliţii) până în prezent. Arhiva SIPA este fructul acestui tip de poliţie. Iar reformarea serviciilor de informaţii este vorbă goală dacă nu este însoţită şi de neutralizarea arhivelor toxice ale statului poliţienesc.

Ceea ce face scandalul SIPA nu este o stricăciune, ci o aparentă diversiune: scoate din atenţia mediatică anchetele privind implicarea politică a Codruţei Kovesi din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009. Diversiune, dar şi bombă cu infracţiuni. Desecretizarea Raportului Predoiu are a conduce la autosesizarea Tribunalului Militar al Parchetului General pentru fapte de trădare a secretelor de stat la Ministerul Justiţiei, în vremea mandatului Macovei.

Raportul Predoiu – spun cei care l-au redactat – consemnează faptul că anumite documente SIPA au fost scoase pentru ministrul Macovei, fără a se mai întoarce în arhivă. Urmează scandalul arhivei ”Doi şi un sfert” (mii de file sustrase, zic unii, între care şi Vasile Blaga)? Nimic nu mai poate acoperi gravitatea din miezul scandalului SIPA. Desecretizarea acestei arhive ar ţine prim-planul mediatic luni de zile. Sute de procese ar putea fi supuse revizuirii. Zeci de judecători vor fi compromişi. Încrederea în Justiţie se va prăbuşi la nivelul încrederii în Securitatea finalului de regim Comunist.

Întâmple-se orice, dar Raportul Chiuariu-Predoiu să rămână secretizat! Statul Paralel îi protejează pe infractorii care au lucrat pentru interesele sale.

Vor fi netralizaţi patru ani de arhivare SIPA, 2001 – 2005. Arhivările anterioare au fost distruse, ni se spune. Vor rămâne în arhivare informaţiile culese despre magistraţi din penitenciare, în perioada 2006 – 2017. Șantajele vor putea continua. O nouă generaţie de magistraţi aşteaptă să fie… şantajată şi promovată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.