Schimbări majore pregătite în învățământ

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a declarat Europa FM că va începe de mâine revizuirea totală și sistematică a manualelor.

Potrivit ministrului, această revizuire ar dura maxim un an de zile și ar duce la simplificarea tuturor manualelor școlare.

„Avem manuale noi pentru clasele I-IV, dar nu s-a întrebat nimeni dacă aceste manuale sunt potrivite sau nu”, a spus Pavel Năstase. „Nu a făcut nimeni o evaluare în acest sens. O s-o facem noi, pentru a realiza o corelare la nivelul sistemului, între manualele de la învățământul primar, gimnazial și liceal. Suntem în proces de reînnoire a manualelor. Anul acesta este rândul manualelor de clasa a V-a. Dar, dacă nu privim ca sistem, și nu plecăm de la cele 8 competențe care sunt la nivel european, și cu dezvoltarea acestora pe competențe specifice – primar, gimnazial și liceal – atunci există riscul să apară suprapuneri. Această revizuire – de la clasa I la clasa a XII – va fi una laborioasă, care să scoată în evidență toate problemele care țin de conținutul manualelor”, a precizat oficialul.

Ministrul a mai spus că programa pentru gimnaziu, aprobată anul trecut, nu presupune reducerea orelor. Dimpotrivă, există o creștere cu aproximativ 2 ore față de ce exista.

Năstase a explicat că vor fi grupuri de lucruri care vor lucra pe fiecare etapă de învățâmânt – primar, gimnazial, licel – grupuri în care vor fi implicați profesori care predau. În etapa a doua, un grup la nivelul ministerului va integra rezultatele grupurilor de lucru si va elimina redundanțele care există între ciclurile de învățământ.

„Ca să simplificăm manualele trebuie să umblăm la programele cadre, apoi la programele școlare. Manualele nu vor fi abandonate, ci doar actualizate. De exemplu, dacă se ajunge la concluzia că anumite capitole sunt depăsite din punct de vede al conținutului sau nu sunt conforme cu ciclul respectiv, le scoatem”, a precizat demnitarul.

Evaluările la clasele I-IV ar putea fi eliminate

Pavel Năstase a mai spus în același interviu că evaluările naționale ar trebui să aibă loc începând din gimnaziu, deoarece copiii din ciclul primar sunt speriați de aceste testări.

Prima evaluare națională pe care o dau copiii la școală este cea din clasa a II-a.

Elevii au trei probe de trecut: citit, scris și matematică.

La finalul clasei a IV-a, elevii dau o nouă evaluare națională, iar ministrul Educației consideră că toate aceste testări sunt stresante pentru copii.

Pavel Năstase a spus că nu este de acord cu aceste evaluări naționale pentru elevii din ciclul primar.

”Până la gimnaziu, după părerea mea, n-ar trebui să avem aceste evaluări asupra copiilor. Ei sunt într-o perioadă de dezvoltare a capacităților de gândire. Deci, omul se dezvoltă, și creierul din punct de vedere biologic, până la vârsta asta, se dezvoltă și abia după-aceea, este în măsură să perceapă o evaluare, să vadă niște teste de genul acesta. Trebuie să prelungim, dacă vreți, primii 7 ani de acasă cu această perioadă care înseamnă învățământul primar și să îi dăm baza de gândire. Trebuie procedat în mod gradual, astfel încât el să se obișnuiască, dar nu evaluări de genul celor pe care le dăm acum, care îi stresează și îi sperie pe copii.”, a explicat demnitarul.

Chiar și concursurile la care sunt invitați să participe copiii din clasele I-IV trebuie să se desfășoare sub formă de jocuri, spune ministrul Educației.

Oficialul a precizat că decizia privind eliminarea acestor evaluări naționale în învățământul primar nu va fi luată de pe o zi pe alta, ci în urma unei analize.

S-ar putea schimba și Bacalaureatul

Ministrul Educației crede totodată că se impune organizarea a două tipuri de bacalaureat: unul mai ușor pentru absolvenții de învățământ tehnic, iar altul, mai dificil, pentru cei care vor să urmeze o facultate. Însă nu din acest an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.