Schulz: Europa este o promisiune trădată

Europa este o promisiune care nu a fost ținută față de generațiile constrânse la sacrificii pentru „salvarea băncilor”, a deplâns joi președintele Parlamentului European Martin Schulz, potrivit AFP.

„Europa este o promisiune, dar o promisiune care nu a fost ținută”, a declarat Schulz în timpul unei dezbateri privind viitorul Europei, organizată la Roma în prezența președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintelui Consiliului European Donald Tusk și premierului italian Matteo Renzi.

Europa „a fost o promisiune făcută în fiecare zi pentru mai multe locuri de muncă, servicii, creștere” economică și generații de europeni au consimțit să facă sacrificii în așteptarea acestei promisiuni, cel puțin pentru copiii lor, a explicat Schulz.

Cu toate acestea, a adăugat el, liderii europeni continuă să ceară sacrificii, mai puține servicii, mai multe impozite, „și pentru ce, pentru a salva băncile”, a remarcat el.

Există „un sentiment de nedreptate, nu aceasta este Europa pe care au vrut să o vadă”, a adăugat el, răspunzând la o întrebare cu privire la creșterea populismului în Uniunea Europeană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.