Guvernările postdecembriste s-au lăudat, fără excepție, că educația ar fi una dintre marile lor priorități. În ciuda acestor promisiuni, în ultimii 27 de ani, învățământul a fost coordonat de 25 de miniștri, iar Legea educației a fost modificată de peste 60 de ori. În plus, cei mai mulți dintre miniștri și-au dorit să impună propria lor viziune și au introdus tot soiul de schimbări care, în loc să reglementeze ceva, au adus haosul în întregul sistem de educație. Iar rezultatul este dramatic: 42 la sută din români sunt „analfabeți funcțional“.
Pavel Năstase, actualul ministru al Educaţiei, a declarat, la începutul acestui an, că „elevii se plictisesc repede la şcoală, deoarece sunt încărcaţi din cauza programelor şi trebuie modificat şi modul în care aceştia primesc teme“. Motiv pentru care a venit și el cu niște modificări. Printre acestea ar fi cea că pentru liceu nu mai este nevoie de admitere, întrucât învăţământul este obligatoriu. În același timp, elevii cu medii mici trebuie evaluaţi pentru a afla ce aptitudini au, apoi să fie direcţionaţi către ucenicia la locul de muncă. Ministrul a adăugat că nici mediul universitar nu mai are nevoie de admitere, care să rămână eventual doar pentru câteva domenii. Iar argumentul lui a fost uluitor: „Elevii sunt elevi. Ordinul privind reducerea numărului de teme este binevenit, dar greu de urmărit, de implementat. Copilul, după ce vine acasă, ar trebui să mai înveţe cam două ore, ca să-şi rezolve temele. Este o părere personală. Cred că în afara şcolii ar trebui să facă activităţi extraşcolare, să viziteze un muzeu, să meargă la un club sportiv, la bibliotecă, la muzică, unde îşi poate completa cunoştinţele şi aptitudinile“.
„Copilul cu multe moașe…“
Prima Lege a educaţiei de după Revoluţie a fost cea adoptată în 1995. În anii care au urmat, aceasta a fost modificată de majoritatea miniștrilor care au ocupat fotoliul de la Educație. În 1999, pe vremea lui Andrei Marga, s-a instituit examenul de capacitate, s-a elaborat noul Curriculum Naţional (clasele I-IX), trimestrele au fost înlocuite cu semestre și s-au introdus manualele alternative pentru ciclul primar, gimnazial şi liceal. După 2001, pe timpul Ecaterinei Andronescu, s-a introdus repartizarea computerizată pentru admiterea în învăţământul liceal şi profesional, învățământul obligatoriu a fost extins de la 8 la 10 clase, iar numele examenului național de Capacitate a fost schimbat în Teste naționale, susținute într-o singură sesiune. Ceva mai târziu, Daniel Funeriu a adoptat o nouă Lege a educaţiei, prin care clasa a IX-a a fost inclusă în gimnaziu, s-a introdus învățământul obligatoriu de zece clase, care cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial, dar și obligativitatea ca învăţătorii să aibă studii superioare, iar profesorii să urmeze un master didactic. Iar lista miniștrilor Educației și a măsurilor introduse de fiecare dintre ei poate continua până în ziua de azi.
Analfabetism funcțional
Nimeni nu contestă faptul că învățământul nostru are și performanțe cu totul deosebite: zeci de medalii obținute la olimpiade internaționale, în cele mai diverse domenii. Acestora li se adaugă nenumărații tineri specialiști care, odată ajunși în străinătate, impresionează prin nivelul extrem de ridicat al pregătirii lor profesional-științifice dobândite aici, acasă. Aceștia reprezintă însă cele mai valoroase „produse“ ale sistemului românesc de învățământ. Din păcate, în afara acestor „vârfuri“, situația este dramatică: acum, în plin secol XXI, în țara noastră există câteva sute de mii de analfabeți. Dar asta nu este tot. La începutul acestui an, Cristian Hatu, preşedintele Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, a dezvăluit că situația este chiar și mai gravă: „În momentul de faţă, 42% din elevi sunt «analfabeți funcţional», nu sunt capabili să facă raţionamente elementare, nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare atunci când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi“. Conform definițiilor unanim acceptate, „analfabet funcțional“ este persoana care știe să citească, dar nu înțelege ceea ce a citit. Concret, este vorba despre persoana care poate să reproducă, fie verbal, fie chiar și în scris, un text pe care totuși nu îl înțelege. Altfel spus, analfabetul funcțional este persoana care a frecventat o școală și care, fie a obținut o diplomă care corespunde unui anumit nivel de educație, fie a părăsit școala înainte de a obține acea diplomă, dar care, în ambele cazuri, nu a ajuns să dețină suficiente competențe de bază.
Un loc „fruntaș“ în Europa
Iată că există un domeniu în care țara noastră se află totuși pe primul loc în Uniunea Europeană. Un loc fruntaş care este departe de a ne onora: este vorba despre rata analfabetismului. Un raport al Comisiei Europene plasează România pe primul loc în topul analfabetismului. Potrivit ultimelor statistici, 6% din populaţia României nu ştiu carte. Mai precis, peste 250.000 de români nu ştiu nici măcar să se semneze, aceştia trebuind să „pună degetul“. Conform datelor obținute în urma recensământului din 2012, 44,2% din români au un nivel foarte scăzut al educaţiei, 44,2% au declarat că sunt la un nivel mediu şi doar 14,4% au studii superioare. Pe de altă parte, statisticile oferite de Federaţia Naţională a Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copii arată că 41% din elevii români au acasă mai puţin de zece cărţi, iar 42% din adolescenţii de 15 ani citesc cu dificultate. Potrivit aceleiași surse, băieţii sunt de două ori mai predispuşi decât fetele să aibă probleme cu cititul. La scară europeană, elevii din România şi Bulgaria stau mai prost la acumularea de cunoştinţe decât colegii lor din ţările europene. În aceste două ţări, procentajele sunt cu 60% mai mici decât în ţările europene.
Abandonul școlar
Sandi Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, a declarat anul trecut că, în cursul anului 2012, „40.000 de copii cu vârste între 6 şi 15 ani nu s-au dus la şcoală nicio zi. Au stat acasă sau uneori pe stradă, fără să facă nimic, fără să înveţe nimic. Este vorba despre ceea ce noi la UNICEF numim o «urgenţă tăcută». E tăcută pentru că nu produce titluri răsunătoare de presă, nu deschide jurnalele de ştiri, dar este o urgenţă, pentru că aceşti copii îşi pierd copilăria şi pierd şanse şi momente importante, iar România îşi subminează propriul viitor. Este deci nevoie să se facă toate demersurile pentru ca toţi copiii să meargă la şcoală, să primească educaţie de calitate, să obţină o calificare, ca să devină mai târziu cetăţeni care să producă şi să sprijine astfel dezvoltarea României“. Principalul motiv pentru care rata analfabetismului este atât de ridicată în România pare a fi sărăcia. Dar acestui aspect social i se adaugă şi lipsa de educaţie a părinţilor. Aceştia nu înţeleg importanţa şcolii.
Veșnica lipsă de bani
Monitorul European al Educației 2016 menționează că abandonul școlar crește spre dublul țintei fixate de România pentru 2020. Iar asta, în condițiile în care, în UE, investiția publică în educație a înregistrat o creștere medie de 1,1%. Se estimează că, în anul 2016, România, alături de Bulgaria, Ungaria, Letonia, Malta și Slovacia, a alocat, printre țările în care alocările de la bugetul național au crescut cu circa 5%, mult peste media europeană. Dar, chiar și în aceste condiții, în 2014, la noi, bugetul total distribuit educației a rămas cel mai scăzut din Europa, de numai 3% din PIB, mult sub media europeană de 4,9%. Ulterior, investițiile în educație au crescut, în 2015, la 3,7% în 2015, iar în 2016 au fost de 3,6% din PIB, procente inferioare nivelului de 6% din PIB stabilit de Legea Învățământului Nr. 1/2011. În ciuda acestor aparente creșteri ale finanțării, populația școlară din țara noastră s-a redus în mod constant: în anul școlar 2015-2016 a scăzut cu 2,4% față de anul școlar precedent, ajungând la 3,64 milioane. Iar în anii viitori, situația se va agrava din ce în ce mai mult.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, rata alfabetizării era foarte scăzută în România (aproximativ 40%), puține țări europene stând mai prost decât noi. După război, în 1948, existau 4,3 milioane de adulți analfabeți. Unul dintre primele lucruri făcute de Republica Populară Română a fost o campanie imensă de alfabetizare: în șase ani, analfabetismul a fost în mod oficial eradicat. Cel care s-a lăudat cu eradicarea analfabetismului a fost Dej, în 1954.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.