Către Cabinetul Primului-Ministru
Spre ştiinţă, Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice
Domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, primul-ministru
al Guvernului României
Domnule prim-ministru,
Mă adresez dumneavoastră atât în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, cât şi în cea de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal, precum şi ca foşti colegi în conducerea naţională a unui partid. Vă adresez pentru a doua oară o solicitare de sprijin, în speranţa că veţi găsi o soluţie la problemele pe care vi le voi semnala. Este o modalitate la care apelez cu încredere, după ce în mandatele de premier ale lui Emil Boc nu am putut uza de calea dialogului, având în vedere că fostul prim-ministru a acţionat în mod vădit discreţionar şi în interesul exclusiv al Partidului Democrat Liberal.
De 12 ani sunt preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi niciodată nu am trăit o asemenea mizerie şi bătaie de joc din partea guvernanţilor. Este drept că nici în perioada 2000-2004 n-am dispus de foarte mulţi bani la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, dar atunci cel puţin nu ne-am simţit umiliţi.
Este sfidător şi inacceptabil ca judeţul Braşovul să aibă un buget anual pentru investiţii (spitale, aeroport, drumuri etc.) mai mic de 3,5 milioane de euro, în timp ce Primăria Municipiului Braşov alocă o sumă echivalentă (aproximativ 14 milioane de lei) numai pentru plantări de panseluţe în oraş, chiar dacă însuşi preşedintele României le-a cerut primarilor PDL să nu mai arunce banii pe asemenea investiţii. În momentul în care nu există resurse financiare pentru renovări la spitale, pentru hrana bolnavilor sau pentru medicamente, o asemenea alocare de fonduri este în mod clar făcută în interes pur electoral.
Domnule prim-ministru,
Este revoltător că nici măcar banii puţini pe care-i avem nu-i putem utiliza, din cauza modului în care conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice înţelege să-şi facă treaba. Este o situaţie de blocaj întâlnită nu numai în cazul Braşovului, ci al tuturor administraţiilor judeţene conduse de reprezentanţi ai opoziţiei.
Este evident că ANRMAP este o instituţie politizată. Practic, toate documentaţiile de atribuire de lucrări pe care le transmitem spre avizare la ANRMAP sunt blocate circa patru luni, cu toate că potrivit legii, Autoritatea ar trebui să se pronunţe asupra lor în maximum două săptămâni.
Cei de la ANRMAP găsesc tot felul de motive – puncte şi virgule – pe care ni le semnalează spre a le corecta şi astfel suntem amânaţi şi blocaţi luni de zile. Din cauza atitudinii rău-intenţionate pe care conducerea ANRMAP o are în relaţia cu noi, nu putem să începem investiţii importante pentru judeţul Braşov.
Cel mai recent exemplu este documentaţia de atribuire a lucrării de construcţie a pistei aeroportului internaţional Braşov – Ghimbav pe care n-o putem publica în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, fiind blocată de peste două luni. Acest proiect este vital pentru dezvoltarea judeţului nostru şi a judeţelor limitrofe Covasna şi Harghita. Deşi fostul prim-ministru Emil Boc a promis finanţarea proiectului, nu am avut parte decât de piedici. Prin forţele noastre am reuşit să accesăm un credit pentru finanţarea lucrărilor la pistă, însă demersurile noastre sunt acum stopate de către ANRMAP.
Doamna Cristina Trăilă, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice, nici măcar nu răspunde la telefon pentru a ne da o explicaţie. Având în vedere această situaţie, ne rezervăm dreptul de a o acţiona în judecată în instanţele de drept penal. Îi vom cere despăgubiri pentru toate prejudiciile pe care ni le-a cauzat. De la subordonaţii domniei sale am fost informaţi că documentaţia noastră este intenţionat blocată. După ce am corectat tot ceea ce ni s-a semnalat, până la ultimul punct şi ultima virgulă, lucrarea este ţinută sub cheie de către doamna preşedintă, care le-a transmis subalternilor că nu-i va da drumul. Atenţionăm conducerea ANRMAP că n-o să lăsăm lucrurile aşa şi că va plăti pentru aceste abuzuri.
Domnule prim-ministru,
Vă rugăm să dispuneţi de urgenţă măsura schimbării din funcţie a doamnei Cristina Trăilă, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Această doamnă n-a făcut altceva decât jocuri politice, iar instituţia pe care o conduce şi-a dovedit inutilitatea, în condiţiile în care activitatea principală este aceea de a pune beţe-n roate oricăror proiecte venite din partea reprezentanţilor opoziţiei.
Este inadmisibil ca într-o ţară săracă, într-un judeţ cu un buget foarte sărac, chiar şi puţinii bani pe care-i avem să ne fie blocaţi. ştim că la această stare de lucruri contribuie şi primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, care este vicepreşedinte al PDL şi îşi manifestă influenţa la ANRMAP şi la alte instituţii, în aşa fel încât să ne zădărnicească toate proiectele de investiţii.
Aşadar, domnule prim-ministru,
În judeţul Braşov avem probleme grave. Acesta este motivul pentru care vă solicit respectuos acordarea unei audienţe. Deţin informaţii potrivit cărora se fac presiuni asupra reprezentanţilor celorlalte partide din alianţa de guvernare, astfel încât să blocheze activitatea consiliilor judeţene conduse de reprezentanţi ai opoziţiei.
În speranţa că veţi putea da curs solicitărilor noastre, vă mulţumim!
Cu stimă,
Aristotel Căncescu
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


