Cronica unei morţi anunţate - un jurnal trist al tăierilor ilegale de copaci şi al iresponsabilităţii privind patrimoniul cultural din "Capitala de suflet a Românilor" Alba Iulia - Cetatea Alba Carolină, România, Europa.
Art. 8 Municipiul Alba Iulia se obligă să respecte, pe durata pregătirii proiectului şi a implementării acestuia, prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în domeniul egalităţii de şanse, nediscriminării, protecţiei mediului, eficienţei energetice, achiziţiilor publice şi ajutorului de stat.
Proiectul: "Reabilitarea Centrului Istoric Alba Iulia, Fortificaţia de Tip Vauban – căi de acces, iluminat exterior şi mobilier urban – zona interioară – municipiul Alba Iulia".


Realitatea:
- distrugerea vegetaţiei din Cetate, peste 600 de arbori, unii vechi de cel puţin 130 de ani;
- înlocuirea spaţiilor verzi cu pavaje, reducerea fiind de la 1.8 Ha spaţii verzi actuale la 0.3 ca urmare a proiectului;
- intensificarea accesului auto în zona centrală a Cetăţii şi crearea a peste 500 de locuri de parcare în interiorul Cetăţii, împotriva doleanţei exprimate de cetăţeni într-un studiu sociologic; distrugerea integrală a unor elemente esenţiale ale sitului urban de sec. XVIII - XX (pe lista monumentelor) precum parcul Custozza, cu arbori de dinainte de Marea Unire;
- distrugerea stratului medieval prin implementarea unor lucrări (greu de justificat, în afara costului crescut) ce afecteză primii 70 cm de strat din întreaga Cetate, fără descărcare de sarcină istorică;
- procesarea expeditivă a unor descoperiri arheologice excepţionale şi acoperirea lor cu pavaje, fără valorificare "in situ";
- efectuarea în regim de urgenţă a unor săpături arheologice "prin bunăvoinţa constructorului" doar pentru descoperirile majore ce deveneau vizibile cu "ajutorul" excavatorului;
- insuficienta supraveghere a întregii zone afectate de lucrări intensive cu utilaje, deseori la adâncimi ce afectează şi straturile mai adânci, nivelul roman;
- ignorarea importanţei naţionale a sitului arheologic de epocă romană "Apulum", grav afectat de lucrări şi (intenţionat) neprevăzut în autorizaţia de construire dată de Ministerul Culturii;
- multe alte abuzuri împotriva protestatarilor şi reporterilor, îngrădirea accesului la informare sub motivaţia "şantier în lucru"...
Citiţi în rubrica "Dosarele cotidianul.ro" întregul material privind distrugerile de la Alba Iulia.





![[DA]](/images/plus.png)
![[NU]](/images/minus.png)


