Scrisoarea lui Teodosie către Chițac

Având în vedere iminenta demolare a bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, adresează o scrisoare deschisă domnului primar Virgil Chițac, atât în nume personal cât și în numele preoților și credincioșilor constănțeni.

IUBITE DOMNULE PRIMAR,

VERGIL CHIȚAC

Ne despart câteva ore de cel mai infam moment din istoria ultimelor decenii, prin care se pare că trebuie să treacă credincioșii din străvechiul Tomis, acela al demolării unei biserici, motiv pentru care mă adresez domniei voastre în numele clerului și al poporului (celor peste trei sute de mii), care prin mila Domnului ne-au fost încredințați spre păstorire.

Voi începe prin a cita cuvintele unui savant odrăslit din țesătura aceasta minunată a poporului nostru al cărui fiu sunteți si dumneavoastră: „Un popor și un individ atâta prețuiesc: cât au înțeles din Evanghelie” (Simion Mehedinti-Soveja).

Noi, în calitate de creștini-ortodocși, am înțeles că nu există cinste mai mare decât aceea de a fi pălmuit, scuipat, batjocorit și, în urmă, răstignit cu Hristos. Așadar, purtăm numele de creștin, ”nume mai presus de orice nume”, numai urmând Mântuitorului Iisus Hristos și împlinind poruncile Lui până la sfârșit. Alminteri, ce poate fi un creștin care fuge de cruce! O jalnică umbră…Una dintre aceste porunci este aceea de ”a-i da cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Cuvântul întrupat poruncește să ne supunem stăpânitorilor vremelnici ai veacului acestuia prin respectarea legilor. Din această poruncă s-a născut și principiul potrivit caruia ”nimeni nu este mai presus de lege”. Nimic mai adevărat! Și totuși, Dumnezeu este mai presus de orice lege.

Lupta noastră excelență, nu este împotriva stăpânitorilor lumii acesteia, noi nu ne împotrivim legii, ci morții. Noi, creștinii, nu ne împotrivim cezarului, „ci ne împotrivim până la sânge, păcatului. Lupta noastră este împotriva păcatului, cu orice preț și cu orice chip, iar nu împotriva unui om, oricărui om! Toată morala creștină îndeamnă la respectarea legii, ca o consecință ce izvorăște din porunca iubirii aproapelui. Totuși, suntem frământați de o întrebare: ce facem atunci când legea primejduiește mântuirea, când însăși veșnicia sufletului este pusă în primejdie?

Domnul nostru, Iisus Hristos a răspuns acestei întrebări, spunându-ne: ”nu vă temeți de cei ce vă ucid trupul, ci temeți-vă de cei ce vă ucid sufletul!”. Așadar, ce vom da oare în schimb pentru sufletul nostru?!

Neamul nostru, a cărui noblețe o purtați și domnia voastră, nu înseamnă numai o masă amorfă, numită ofensator populație, nu este doar suma unor indivizi, ci mult mai mult. Neamul înseamnă o țesătură sublimă, spirituală între cei adormiți din familiile noastre, sfinții și eroii neamului nostru, cei prezenți, pruncii din pântecele maicilor lor, precum și cei care se vor naște în lumea pe care noi le-o lăsăm. Ce lume lăsăm copiilor noștri distinse domnule primar? Cum va rămâne numele nostru, sau al dumneavoastră în istorie, în calitate de primar și înalt ofițer al armatei, care a jurat să-și dea viața pentru neamul său, dacă vom dezerta?

Va întreb, iubite domnule primar, în calitate de comandant militar, dacă legea v-ar cere, ați îndrepta armele împotriva propriului popor? Nu aș fi îndrăznit să vă adresez o astfel de întrebare dacă nu m-aș afla în această situație în care mă constrângeți să demolez o biserică, să primejduiesc sufletele fiilor duhovnicești, încredințați nouă de Dumnezeu.

Socotiți domnia voastră domule primar, ca cel care mi-ați spus ca ați fost ales de constănțeni pentru a respecta legea, dacă se cuvine să demolăm noi un Sfânt Altar, unde s-au săvârșit mii de Sfinte Liturghii, unde s-au întemeiat mii de familii prin Taina Cununiei, unde au fost botezați mii de copii, însfârșit, unde s-au mântuit mii de suflete prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Nu v-am cerut domnule primar să încălcați legea, Doamne ferește!, ci v-am rugat să sprijiniți poporul drept credincios, cei care v-au ales să-i apărați, să mute lăcașul de cult într-o zonă apropiată. Nu s-a găsit un petic de pământ, câteva sute de metri, în orașul nostru pentru a muta Sfântul Altar! Nu mi-a rămas decât să repet rugăciunea de veacuri a acestui popor: ”m-am înfățișat lui Dumnezeu să-I cer pământ pe pământul meu”.

Numai cineva cu o tumoare sufletească nu ar putea înțelege ethosul poporului din care face parte, frumusețea sufletească, smerenia, dar și dârzenia în credință a poporului român.

Poate veți spune că credincioșii nu sunt ostași, nu sunt o armată. Eu vă voi răspunde că imnul nostru, care este crezul și identitatea noastră, îndeamnă ”preoții cu crucea în frunte, căci oastea e creștină”. Nu pot să fiu încredințat decât de adevărul că și dumneavoastră sunteți creștin, comandant creștin. Veți ordona oastei să tragă în propriul popor? Dacă suntem sinceri până la capăt am prefera să murim decât să dărâmăm o biserică.

Ce fărădelege am săvârșit prin sfințirea unui Sfânt Altar, de se cuvine acum să primim o asemenea pedepsă. Dacă ar fi îndreptată împotriva mea personal această sancțiune, aș primi cu bucurie nedreptatea, dar când pedepsa este îndreptată împotriva creștinilor, nu se cuvine să întorc obrazul, făcându-mă că nu văd, ci trebuie să imi pun și viața dacă trebuie pentru Adevăr. Iar, Adevărul domnule primar nu este o idee filosofică, ci este Persoană, adică Hristos.

Domnule primar, poporul român, tinerii noștri au nevoie de eroi, de modele de jertfă și bărbăție, nu de avioane de hârtie. Un popor din care Dumnezeu nu mai ridică sfinți este sortit pieirii. Un erou, ca și un sfânt nu poate fi format în club.

Ce faptă de eroism, de bărbăție, ori de jertfă este în a-ți demola Sfintele Altare?! Să nu fie! Numai un om care nu a participat vreodată la Sfânta Liturghie, care nu s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, poate să cuteze a gândi desființarea cu buldozerele a unui un Sfânt Altar. Însușii Cuvântul ne spune: ”cel ce va strica biserica lui Dumnezeu și Dumnezeu îl va strica pe el”. Numiți, vă rog, distinse domnule primar, un erou, un comandant de oști, în istoria neamului nostru, care nu s-a împărtășit cu Hristos Cel Înviat.

A fost odată când nu am fost români, dar nu a fost odată când nu am fost creștini. De aceea, nu poți să fii român fără să fii creștin! Cum să fii român și să demolezi o biserică!

Am acceptat relocarea acestei biserici, pentru a fi în pace cu cezarul, în urma promisiunii sfinte pe care ne-ați făcut-o personal că veți identifica un teren pe care să mutăm Sfântul Altar. Cuvântul dat nu a fost ținut, însă suntem somați ca în câteva zile să demolăm biserica. Somația este pe cât de injustă pe atât de imorală. A ne ordona să demolăm cu propriile mâini o biserică este mai grav decât dacă vi s-ar cere sa capitulați fără luptă. De neînchipuit!

Vă rog să faceți un mic efort și să vă imaginați cum ar arăta lumea în care vor crește copii și nepoții dumneavoastră, ai noștri, fără Hristos și fără creștinism. Noi, creștinii putem să ne închipuim cum ar arăta lumea fără distrugătoare și cuirasate și fără războaie.

În loc de final, un nou început…

Iubite domnule primar, primiți aceste cuvinte ca pe o smerită rugăciune pe care o înălțăm către Dumnezeu pentru a vă dărui curajul și puterea în inimă de a fi peste vremi și de a nu vă lega numele de o samavolnicie atât de cutremurătoare cum este aceasta de a demola Biserica Izvorul Tămăduirii.

TEODOSIE

Arhiepiscopul Tomisului,

dimpreuna cu poporul drept-credincios și cu slujitorii Sfintelor Altare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

20 de Comentarii

  1. bisericii „Izvorul Tămăduirii” este o cocina,pardon o baraca ridicata in euforia ortodoxa alui 1990 ,anul in care romania s-a sinucis!Merita bombardata de pe nave rusesti daca IMS Turnadosie nu intelege ca praduiala e nedemna de biserica

  2. Tot respectul pentru IPS Teodosie! Numai Ceausescu a cutezat sa ordone demolarea unor biserici. Basistul Chitac o fi ruda cu cizmarul?

  3. Pe mine m-a lamurit.
    Sa mute ragalia pe linia de tramvai. Cred ca atunci cretinciosii care merg la munca nu vor avea nimic de obiectat.
    Preacinstitul Teodosie rusofilul trebuie ascultat.

  4. Cred ca cizmarul are urmasi printre comentatorii de aici.Asa sa le ajute Dumnezeu la care se inchina pe furis sa nu ii vada lumea.

  5. La fel cum un biet sălaș de vite din Betleem s-a sfințit prin Nasterea Domnului , si o cocina poate fi SFINȚITĂ. Întelegi parabola, biet păcătos în mintea căruia ignoranța, fudulia și prostia fac faradelegea. Odată sfințită , ieslea a devenit sfânt lăcaș și cocina poate. Sa nu vezi, sa nu cunoști și mai ales sa spurci din vorbe lăcașul Domnului, numai prin lucrarea Diavolului și prin Imbecilitatea unui suflet pierdut se poate. Mâine o sa ne spui ca și Catedrala Neamului este o cocina. Chiar mă aștept să reacționezi orbit de ura și furie satanica. Fiecăruia, răsplată vine după firea și credința lui!

  6. Daca magazia lui Teospagoveanu ia foc sau cade pe consumatori, ca la Colectiv, cine o sa fie de vina?
    Cred ca dracu, pentru ca si-a bagat coada. Si primarul cu toata ierarhia de specialitate.
    Mache este lipsit de echilibru și bun simt.
    Sa-i vedem pe ceilalti din Constanta. Ma ofer sa fac munca voluntara in ziua cand se stabileste intrarea in legalitate. Ca sa scada factura lui Mache pe care o va primi de la primarie.
    Astfel, de grija enoriasilor, isi va schimba limuzina.

  7. In urma mai multor studii cercetatorii britanici au ajuns la uimitoarea formula de calcul :

    Nr de Biserici = 1/ Nr de Puscarii

    adicatelea , cu cit scade Numarul de biserici – cu atit creste Nr de puscarii .

  8. Tovarase!
    N-ai habar de artimetica nici cat popa rusortodoxu.
    Fractia savanta a lu matale e varza. Matale?!

  9. S-au construit atîtea biserici incît nici credinta nu mai este pentru toate.Asta pentru ca intelighentia romaneasca s-a scurs masiv in trei (3) parti:la academia Baneasa,la teologie si in politica,ma enoriasule.Nu s-au prea dus sa se faca ingineri de soft unde solicitarea intelectului este mai mare.Cel putin 3 ani trebuie sa se lucreze la demolat biserici,case conspirative si bande de crima organizata pentru ca scumpa noastra tara sa-si revina cit-de-cît

  10. Demolatorii, săraci şi goi în spirit,clubari la minte, suflete bolnave de urât, umplute cu zoaiele desfrâului, bale grețoase de hău, aruncă in jur urâciunea şi veninul, cultivate în grădina buruienoasă a inimilor neamului lor blestemat… Într-un sătuc, înaintea anului 1989, secretarul PCR al comunei i-a spus socrului său care avea în curte o troiță sfințită,să o dărâme pânä se întoarce el de la primărie. A ieșit din curte,iar la 100 m de casă a crăpat inima în el…
    Dărâmați, gunoaielor, dărâmați… voi cei care n-ați construit nimic în viețile voatre risipite în uri…Voi cei care n-ați sădit nimc sănătos şi durabil în sufletele voastre pierdute şi vă îngrijiți doar de trupurile de lut…

  11. – draga teodosie, respecta legile
    – imi aduc aminte de o cercetare penală

  12. O să ajungem mai rău ca în timpul comunismului. Acest călău religios dorește să distrugă un templu a lui Dumnezeu.

  13. Teodosie inalpreanesimtirea sa ? A uitat sa-l invie pe Isus a doua oara,cum se poate asa ceva? Se va supara Putin cel cracanat

  14. MYSEBI Islanda este o tara atee. Zi-mi cate puscarii sunt acolo? Daca in Rusia sunt atatea biserici,de ce bombardeaza biserici din alte state? Daca la noi sunt atat de mute biserici,de ce poporul acesta este asa de needucat? Fac referire la cei care se dau crestini,dar cu lipsa de care.

  15. Conul Mitzu biciclistul.- Asa dupa cum gindesti,cu siguranta esti unul din viitorii clienti ai Penitenciarului.

  16. Virgilica este un #rezist vandut in alcatuirea sa intima desi ca orice impostor telectual a dat fuga in partidul Bratienilor abia dupa ce PNL-ul a inceput sa puta a PDL securist. Ceea ce se intampla la Constanta este abia inceputul prigoanei autoritatilor vandute impotriva neamului romanesc. O intrebare totusi: de ce nu intervine PF Parinte Patriarh? Nimeni nu-l poate opri sa mearga la papistashul din dealul Cotroceniului si sa-i bata cu toiagul in masa.

  17. acel lacas a fost ridicat din VOINTA a zeci, sute, mii de credinciosi care au si contribuit, nu merg la biserica, dar respect credinta celorlalti, daca ma gandesc cine este Chitac atunci inteleg si valoare sa si decizia luata, parca e marinar ca Petrov. A infectat zeci sau sute de persoane cu virusul, pt ca n-a recunoscut ca fusese intr-o tara straina unde s-a contaminat raul facut i-a adus voturi, deci e foarte posibil ca unul cu fapte grave sa ajunga si presedinte pt ca valoare creste proportional cu faptele negative, Iohannis cu decizia/hotarare din justitie este un exemplu de urmat.

  18. Voi celor ce blasfemiați Biserica Lui Dumnezeu și pe ierarhii ei, luați aminte la cuvintele astea: AVEȚI GRIJĂ SĂ NU VĂ APUCE BLESTEMUL CELUI DE SUS! FACEȚI POCĂINȚĂ ȘI VENIȚI-VĂ ÎN FIRE! STIȚI CE MOARTE A AVUT CEAUȘESCU… ÎN ZIUA DE CRĂCIUN; AVEȚI GRIJĂ SĂ NU O PĂȚIȚI LA FEL!!!

  19. Pupătorii de moaste, popi si patrihoti sa-si faca biserica pe banii lor si pe terenurile lor.
    Unde puteti pupa poala popii, baga bani in buzunarul popii si slavii pe criminalul Putin, preaortodoxu.
    Nu suntem toti consumatori de pocaiala, aghiazma la litru si tamaie.
    Blestemele sunt crestinesti, desigur.
    Suntem secolul 21. Evul mediu s-a terminat de mult timp.
    Sanatate. Ca aveti nevoie.

  20. daca scrisoare incepea cu „Ipac..mai inteleg ,dar miroase a denunt adresat Securitatii; Inalt Prea Sekuristoidul Mache Turnatorisitu nu se lasa ,muceniceste tot sfanta hartie ,denuntul

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.