Se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Profesorilor

Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internaţională a Profesorilor să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie.

Aşadar, în primul rând, La mulţi ani, dragii noştri dascăli, cei care aţi fost, cei care sunteţi şi cei care vă pregătiţi să deveniţi! Şi vă mulţumim că ne-aţi sprijinit, alături de părinţii noştri, să devenim Oameni!

Dascălii – “trai sărăcăcios şi statut inferior”

UNESCO a ales această zi pentru celebrarea dascălilor din toată lumea cu scopul de a asigura îndeplinirea nevoilor educaţionale ale tuturor şcolarilor şi, mai ales, de a mobiliza sprijinul pentru profesori.

“Este recunoscut faptul că profesorii nu sunt doar un mijloc de a pune în aplicare obiectivele de învăţământ; aceştia sunt cheia sustenabilităţii şi a capacităţii naţionale în realizarea procesului de învăţare şi crearea de societăţi bazate pe cunoaştere, valori şi etică.

Cu toate acestea, ei continuă să se confrunte cu provocări aduse de lipsa de personal, trai sărăcăcios şi un statut inferior”, se arată într-un comunicat al UNESCO prilejuit de această sărbătoare.

„Prin puterea profesorilor, construirea unor societăţi durabile” este sloganul Zilei Mondiale a Profesorilor pentru anul 2015.

Doctori în păduchi pe bastonul de mareşal

În România, la ceasul aniversării Dascălilor noştri, avem o creştere alarmantă a numărului de analfabeţi şi cvasianalfabeţi. Avem reforme ale învăţământului care i-au înnebunit şi pe dascăli, şi pe elevi, şi pe părinţi. Avem manuale vechi. Avem lipsă de manuale şcolare la toate ciclurile de învăţământ. Avem sloganul “Şcoli ca în Germania”, în sectorul 3 al Capitalei, dar nu avem manuale pentru elevii de clasa a III-a. Avem camere video la examenele de gimnaziu, dar mii de şcoli nu sunt autorizate sanitar. Avem majorări salariale procentuale, semestriale – cinci la sută, ca la milogi, pentru ca profesorii să ştie că trebuie să răspundă comenzilor politice. Avem doi la sută pentru Armată (i-a convins preşedintele Iohannis pe liderii partidelor), dar nu avem 10 la sută pentru învăţământ!

Domnul Profesor Iohannis ar fi trebuit să ştie că dacă Ţara nu are o Şcoală bună atunci şi Armata e proastă şi desculţă, şi Guvernul e format din impostori şi hoţi, şi Parlamentul se umple de panarame, şi Administraţia prezidenţială adună sfetnici incapabili!

Avem supraplin de doctori şi conducători de doctorate în ştiinţe militare, în securitate, în ordine publică, toţi făcuţi cu diplome la chefuri patraguelice care au loc pe la diverse academii de specialitate, dar nu mai avem dascăli adevăraţi, mai ales la ţară, acolo unde sutelor de mii de copii li s-a luat şansa să ajungă “domni la oraş”.

Avem un Parlament plin de căpuşe lacome şi de ploşniţe puturoase, dar nu avem o strategie pentru Şcoala românească, adică pentru viitorul României.

Acestea le “sărbătorim” noi de Ziua Internaţională a Profesorilor.
Avem un profesor preşedinte al României, dar nu mai avem puterea să construim o Românie durabilă!

P.S. La mulţi ani, domnule profesor Iohannis! La fel şi doamnei “teacher” Iohannis!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marian Ghiteanu 46 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.