Problema (14) <Fiind acum direct implicat în vânzarea evreilor către Israel, Ceauşescu a ordonat DGIE să schimbe direcţia dinspre epoca veche a trocului spre comerţul extern modern. Score: 0,42
Președintele Tribunalului Timiș: „Noapte bună, democrație!” Nu am fi ajuns aici dacă justiția nu ar fi fost, de mai bine de 20 de ani, obiectul trocului murdar al tuturor partidelor politice. Score: 0,45
România, călărită de o adunătură politică Negocierea acestor funcții de către premierul Ponta cu președintele Băsescu a fost devoalată anterior de către Elena Udrea și Sebastian Ghiță, care au servit ca intermediari ai trocului realizat, ambii susținând-o în mod deosebit pe Kovesi pentru funcția de procuror șef al DNA. Score: 0,40
Ziua de luni, frica de ”ţepe” şi portretul-robot Între Ponta, cel din spaţiul public, aflat prea mult timp sub lumina reflectoarelor şi Ponta, cel din întîlnirile de taină, secrete, de la masa trocului şi negocierii cu oameni ai sistemului de forţă, este o prăpastie uriaşă în care încape toată scîrba noastră de cetăţeni înşelaţi în aşteptări şi speranţă. Score: 0,43
Orban: Grindeanu să-și dea „demisia de conștiință” Dacă mai are o urmă de responsabilitate, dacă îi mai pasă de viitorul țării sale, îi cer o demisie de constiință prin care ar putea împiedica punerea în practică a trocului murdar făcut de Dragnea. Score: 0,47
Cum traduce PNL acuzațiile lui Ponta la adresa lui Iohannis …deplin și pe Victor Ponta ca pe orice alt cetățean.În cele din urmă poate va înțelege și Victor Ponta că justiția nu se face la comandă și că nu mai poate fi supusă trocului, ca în urmă cu câțiva ani. Score: 0,46
Actualitate Editorial Ce vrea Dragnea cu pactul pe 30 de ani? Şi cum „Guvernul meu” depinde chiar de Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, nu e greu de înţeles care este miza trocului. Score: 0,42
Politică Radu Boroianu, noul șef al ICR "Directorul ICR Lilian Zamfiroiu -nr.) și-a înaintat demisia, aceasta fiind o altă parte a trocului politic dintre Tăriceanu și Ponta. Score: 0,47
Politică PNL acuză un troc la ICR "Directorul ICR și-a înaintat demisia, aceasta fiind o altă parte a trocului politic dintre Tăriceanu și Ponta. Score: 0,50
Actualitate Integral, declaraţiile lui Crin Antonescu Avem o consecinta logica, vicioasa dar fireasca, a trocului care s-a facut pentru numirea sefilor parchetelor. Score: 0,42
Băsescu a „măritat” deja CFR Marfă contra susţinerii proiectului său politic Purtătorul de cuvânt al lui Băsescu, Bogdan Oprea, a dezminţit existenţa trocului. Score: 0,46
Prefectul Codrin Munteanu a fost eliberat din funcţie …în întreaga carieră, dar şi pentru verticalitatea sa, tânărul doctor în drept administrativ a fost îndepărtat din funcţia de prefect al judeţului Covasna în urma trocului făcut de Guvernul Ponta cu UDMR, o organizaţie separatistă ce a militat, încontinuu pe parcursul ultimelor luni, ca în acest fotoliu să stea oricine numai Codrin… Score: 0,44
Suspendarea lui Băsescu, între flotări logice şi argumente Procedeul trocului politic „voturi contra bani” pentru investiţii locale, pentru primari, nu e nou. Score: 0,42
Atât de Băsescu: cu Ochiul pe liderii opoziţiei Dacă faxul trocului amintit a apărut la doi ani de la producerea lui, tot aşa de târziu după momentul concepţiei a apărut şi “bileţelul roz”. Score: 0,44
Când Blake, când Pacepa Imaginea lui Ion Mihai Pacepa, care a fost pusă, în capul articolului semnat recent de el în revista "The American Spectator", pe seama trocului de agenţi ruso-americani, este în realitate cea a spionului George Blake. Score: 1,48
Cum au fost schimbaţi spionii ruşi cu cei americani În momentul trocului se afla în puşcărie; Serghei Skripal, fost colonel în temutul Serviciu rus de Informaţii Militare (GRU), condamnat la 13 ani de detenţie întrucât a fost recrutat… Score: 0,43
Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna Neîncrederea este un fenomen paradoxal într-o comunitate în care schimbul social ia adeseori forma trocului, a schimbului în natură. Score: 0,37