Sebastian Ghiţă a demisionat din PSD

Sebastian Ghiţă a demisionat vineri din PSD. El şi-a anunţat gestul printr-o declaraţie de presă, în care spune că a discutat anterior cu liderul PSD, Victor Ponta.

„Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dansului. Am avut o discutie serioasa despre evenimentele politice din ultima perioada. Cred ca astazi Victor Ponta este un altfel de lider. Cred ca a inteles ce vor romanii de la dansul.

Mi-a spus ca declaratiile pe care le-am dat sunt corecte, dar ca nu pot sa am initiative personale nediscutate cu colegii de partid.Am inteles punctul sau de vedere si am hotarat sa demisionez din PSD!

Nu voi mai reveni in acest partid cat timp chestiunile legate de comunism, coruptie si schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate.
Imi doresc ca Victor Ponta sa aiba puterea si mintea sa reformeze acest partid!

Sunt un om tanar, mi-am construit cariera ca antreprenor, mi-am castigat o pozitie respectata in societatea romaneasca si nu cred ca eu trebuie sa-mi insusesc valorile reprezentate de Ion Iliescu.

Mircea Geoana si Marian Vanghelie au primit ce meritau. Le-am spus colegilor de-acum un an ca tradeaza interesul comun pentru interesul personal.

Geoana a vrut sa-l santajeze pe Ponta, cerandu-i functia de ministru de externe. M-a sunat sa imi spuna ca, daca Ponta nu il numeste ministru de externe, atunci va fi razboi in PSD. Ponta a ales un profesionist, pe Bogdan Aurescu.

Vanghelie reprezenta ce este mai josnic si mai urat in partidele politice: coruptie, tradare, minciuna! Am fost un adversar al lui Vanghelie de cand am intrat in PSD. Si cred ca ieri oamenii i-au aratat cu adevarat ce cred despre el. Nu poti sa ai un agramat, un neinstruit, un hot lider al partidului in Bucuresti, si sa castigi alegerile.

Ne era rusine sa spunem in tara ca Vanghelie este unul dintre noi!

Dupa congresul PSD vom vedea toti daca mesajul romanilor a fost inteles sau este ignorat de oamenii din acest partid”, a declarat Sebastian Ghiţă, potrivit postului de televiziune România TV, pe care îl controlează deputatul Sebastian Ghiţă.

Cu câteva ore înainte, Victor Ponta a declarat că Sebastian Ghiţă „a greșit” când a luat-o „înaintea plutonului” şi a spus că au fost colegi care au cerut sancţionarea celui cu care şi-a petrecut vacanţa la Abu Dhabi, de după pierderea alegerilor.

„Cred că Sebastian Ghiță trebuie să înțeleagă că o organizație merge după anumite reguli, nu doar după regula singulară a lupului singuratic. Inclusiv în ceea ce îl privește pe el, sunt foarte mulți colegi care spun că poate trebuie să ne despărțim de Sebi Ghiță, poate că dacă nu înțelege ce înseamnă proiectul nostru, îi spunem mulțumim, e colegul nostru, a fost alături de noi, dar, de asemenea, ne despărțim”, a afirmat Victor Ponta.

După şedinţa de joi a conducerii PSD, Sebastian Ghiţă a fost foarte vocal împotriva lui Ion Iliescu şi, într-un neaşteptat discurs anticorupţie, l-a cerut liderilor locali ai PSD cu dosare penale pentru corupţie să facă un pas înapoi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.