Sebastian Ghiţă ar putea deveni stăpânul audiovizualului din România

România trece în 2015 la televiunea digitală. Cine va obţine proprietatea emiţătorului semnalului digital devine atotputernic. TVR este dezavantajată de legislaţia care implementează digitalul. Postul public de televiziune va putea fi condiţionat şi şicanat de deţinătorul emiţătorului semnalului digital. Românii nevoiaşi sau din zone izolate s-ar putea să nu mai poată urmări programele tv.

17 iunie 2015, o „bornă” în istoria televiziunii în România

În România, în vara viitoare se va trece de la serviciile de televiziune analogice terestre la serviciile de televiziune terestre în format digital şi încetarea completă a emisiilor analogice până la data de 17 iunie 2015. Această trecere este dictată de obligaţiile internaţionale. Ce înseamnă trecerea la „digital” pentru telespectator? Înseamnă o recepţie la un nivel net superior a programelor tv, indiferent de natura lor, indiferent de postul tv. Deci, în termeni populari se poate spune că se va întâmpla ceva bine pentru telespectator în ceea ce priveşte calitatea transmisiilor tv. Este adevărat, acest „bine” nu este chiar pentru toţi telespectatorii, dar acest aspect îl vom detalia mai târziu.

Cine câştigă licitaţia de operator pentru emisia digitală devine atotputernic

Numai că nu totul este chiar „bine”. Trecerea la transmisia digitală este reglementată prin câteva acte normative ale guvernului şi există câteva mari semne de întrebare privind aceste reglementări. Dar înainte trebuie să aratăm cum se ajunge tehnic la transmisia digitală. ANCOM (Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii) va aloca prin procedură de selecţie 5 multiplexuri digitale naţionale în standard DVB-T2, patru în banda UHF şi unul în bandă VHF, precum şi multiplexuri regionale. Multiplexul, prescurtat Mux, este (pe înţelesul tuturor) chiar emiţătorul care asigură semnalul pentru transmisia digitală. Cele 5 mux-uri se împart în două categorii: mux 1 – care transmite semnalul „la liber” şi mux 2, 3, 4 şi 5 – care transmit semnalul codificat şi pentru care va fi obligatorie utilizarea unui decodor autorizat. Marea problemă este însă legată de mux 1. „Cine va câştiga licenţa pentru mux 1 va deveni «stăpânul» audiovizualului românesc, va dicta regulile şi va impune condiţii tuturor posturilor care vor fi arondate mux 1, inclusiv celor de la postul public de televiziune. De asemenea, cine va câştiga licenţa pentru mux 1, va obţine beneficii financiare imense”, ne-a declarat un şef al unui departament tehnic de la o televiziune privată, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

Pe piaţa media se vorbeşte tot mai mult în ultimul timp despre iminenta câştigare a licitaţiei pentru mux 1 de către o companie controlată de deputatul PSD,Sebastian Ghiţă, cel care este patronul postului România TV. Dacă o companie controlată de deputatul social-democrat va câştiga licitaţia, atunci Sebastian Ghiţă va deveni cel mai puternic om din audiovizualul românesc. Să fie vorba de o „dedicaţie? Întrebăm, nu dăm cu parul.

TVR ar putea avea emisia întreruptă

Suspiciunile privind „dedicaţia” reies din modul în care au fost elaborate reglementările privind acordarea de licenţe. Un venerabil om de televiziune (aproape 45 de ani de serviciu în „Pangratti”), acum pensionar, ne-a atras atenţia asupra situaţiei. „Nu mai sunt la curent cu detaliile contractelor din TVR, dar din auzite ştiu că pe an, pentru ca TVR 1 şi TVR 2 să transmită, se plătesc circa 36 sau 37 de milioane euro actualului operator al reţelei de emiţători, adică Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţi. Dacă pentru două canale se plăteşte atâta, oricine îşi poate da seama cât va încasa firma care va câştiga licitaţia, pentru că un multiplex are 15 canale. Faceţi o socoteală simplă şi vedeţi că iese o sumă foarte, foarte mare”, ne-a declarat sursa citată.

Tot fostul „teverist” ne-a spus cum ar fi trebuit să arate „legea”. „Se ştie, multiplexul 1 va emite digital pe frecvenţa postului TVR 2. Tocmai din această cauză normal ar fi fost ca TVR să fi organizat selecţia pentru firma care să obţină licenţa pentru multiplexul 1 şi căreia să-i plătească pentru emisie. TVR ar fi selectat firma care din punct de vedere financiar venea cu oferta cea mai mică. Şi în acest caz nu ar fi cheltuit foarte mulţi bani de la buget. Cum ANCOM face licitaţia, TVR va fi obligată să plătească serviciile (emisia – n.a.) care-i vor fi oferite unei firme declarate câştigătoare de către o altă entitate, adică ANCOM. Şi în acest caz serviciile vor fi mai scumpe. Mai mult, câştigătorul licitaţiei poate impune o serie de condiţii TRV, poate chiar şicana TVR. Există chiar riscul ca emisia TVR să fie întreruptă, dacă, să zicem, din anumite motive TVR nu poate plăti la timp suma pe care trebuie să o plătească operatorului care deţine multiplexul 1. Se mai poate ajunge şi la practicarea – de către deţinătorul licenţei multiplexului 1 – a unor preţuri sau tarife aparent justificate, dar având în spate cheltuieli îndoielnice”.

Ar exista o soluţie de compromis

Fostul angajat al postului public de televiziune ne-a spus că ar exista o soluţie de compromis. „Toată lumea ştie că legile se pot schimba, şi unele se schimbă chiar foarte des, justificat sau nu. O hotărâre de guvern este şi mai uşor, din punctul de vedere al timpului, de modificat. Se poate afla o soluţie de compromis. Pentru multiplexul 1, licitaţia să fie organizată de TVR. Din celelalte 4 multiplexuri care vor avea semnal codat, se trece un multiplex la «liber», face ANCOM-ul licitaţia pentru el şi toată lumea are de câştigat. Şi în acest caz, TVR va plăti ceva mai puţin şi nu va fi la cheremul unei firme declarate câştigătoare de altcineva. TVR nu va mai fi nici condiţionată şi nici şicanată. Eu cred că pentru postul public de televiziune se poate face un astfel de compromis. Niciunde postul public nu este pus pe aceeaşi linie cu orice alt post şi nici nu este la cheremul sau capriciile unei firme care i-ar putea fi ostile”, a conchis sursa citată.

Ce probleme vor avea unii telespectatori

În primul rând, pentru a putea recepţiona canalele ce vor emite prin mux 2, 3, 4 şi 5, utilizatorii care nu sunt abonaţi la o societate de cablu vor fi nevoiţi să plătească o taxă pentru decodor. Marea problemă este însă alta. Cine nu are televizoare performante nu va putea recepţiona transmisiile digitale şi va fi nevoit să îşi cumpere televizoare noi. Şi ne referim în special la cetăţenii care recepţionează emisiunile tv prin antenele de pe casă şi care, de regulă, fac parte din categoria defavorizată a populaţiei, din anumite zone rurale şi din zonele izolate. Dacă nu vor avea posibilitatea să cumpere televizoare performante, atunci nu vor mai vedea nimic.

De altfel, acest aspect a fost recunoscut în 2013 de unul dintre specialiştii în comunicaţii, Liviu Nistoran, care, după ce a prezentat o serie de avantaje ale digitalizării – „recepţia canalelor TV se poate face fără să ai o antenă de satelit sau să fie necesară instalarea de cablu TV, se poate face cu televizorul echipat cu tehnologia necesară, şi cele noi sunt” -, a menţionat că pe ansamblu digitalizarea „ar putea aduce României o creştere a PIB de 0,5%, pentru că numai investiţia în infrastructura de transmisie este undeva pe la 400-500 milioane euro (…) pe lângă investiţii în infrastructură şi dezvoltarea de televizoare şi alte dispozitive, va genera un plus de un miliard de euro în economie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.