O companie din industria petrolului face 48 de miliarde de dolari pe an, are mai mulţi angajaţi decât Google şi valorează mai mult decât McDonald’s. Faceţi cunoştinţă cu Schlumberger, cel mai discret operator petrolier din lume. Acolo unde este petrol şi sunt gaze naturale, acolo este şi Schlumberger, scrie The Guardian. Creaţia a doi fraţi francezi, Schlumberger a pornit la drum în 1926 iar peste un an a ajuns în România, unul dintre marii producători de hidrocarburi din lume la vremea aceea. Primul birou a fost deschis în 1994 iar din 2003 a preluat întâiul proiect de management în parteneriat cu compania de stat Romgaz.
La nivel mondial, Schlumberger împinge tot timpul orizontul ajungând acolo unde nu îţi trece prin cap. Spre exemplu: luna trecută, pe holurile luxosului hotel Tower Bridge din Londra, doi directori aşteptau cu nerăbdare o întâlnire care ar putea revoluţiona piaţa petrolieră mondială. Ei urmau să se întâlnească cu Abdullahi Haider, un consilier al guvernului Somaliei, şi cu un intermediar canadian. Timp de o oră aceştia au intrat într-un birou şi ce au discutat rămâne încă secret.
Somalia este una dintre cele mai instabile locuri din lume, dar mai-marii petrolului sunt cu ochii ţintiţi asupra imenselor surse neexploatate. Trebuie doar ca cineva să poată găsească o înţelegre pentru a le putea extrage. E un efort imens, dar nu şi pentru Schlumberger. Oficialii companiei au plătit organizarea unei conferinţe la Londra şi au atras 100 de delegaţi pentru a discuta cum pot debloca potenţialele şi vastele zone de petrol şi gaze ale Somaliei.
Schlumberger este prezentă pe 85 de pieţe, Somalia ar putea fi a 86-a. Compania funcţionează ca orice mare societate petrolieră mondială şi are acces direct la majoritatea petro-statelor precum Arabia Saudită, Libia, Rusia sau Turkmenistan. De asemenea, Schlumberger este prezentă în cele mai dificile tone, fie politic, fie din punct de vedere logistic şi tehnologic, şi este un lider mondial în tehnologiile de forare şi de căutare a combustibililor fosili. Şi, cu toate acestea, compania nu se află în lumina reflectoarelor.
Avântul şi aruncatul cu capul înainte pe anumite pieţe au costat însă compania. Luna trecută, Schlumberger a stabilit un record pe care ar prefera să-l ţină sub tăcere în buna tradiţie a societăţii: a primit cea mai mare amendă penală corporativă din istoria Statelor Unite. Schlumberger s-a făcut vinovată că a încălcat embargoul impus Iranului precum şi Sudanului, şi este obligată să plătească 155 milioane de dolari, ceea ce înseamnă un minus de 77,5 milioane de dolari la venituri. În plus, Schlumberger trebuie să se supună timp de trei ani unor probaţiuni corporative, ceea ce echivalează cu un cartonaş galben. Numai că pentru o afacere totală de 48 miliarde de dolari pe an şi cu un profit de 208 milioane de dolari obţinut doar în Iran în 2012, amenda poate reprezenta doar o picătură de petrol într-un ocean. În plus, în ziua amenzii, acţiunile Schlumberger au crescut cu 2%, semn că investitorii nu au văzut sancţiunea ca o tragedie.
Schlumberger este cea mai sofisticată companie de servicii petroliere de pe planetă, fiind capabilă să execute foraje la mare adâncime, să facă explorări artice sau refracturări (adică să stimuleze un câmp deja fracturat dar a cărui producţie a început să scadă). Rivalul său la nivel mondial, Halliburton, este evaluat de trei ori mai puţin. Schlumberger se fereşte de campanii de lobby, nu interecţionează foarte des cu politicienii şi nu face donaţii partidelor politice. Drept dovadă, Halliburton a apărut în mai mult de 1.700 de articole în presa britanică în ultimul deceniu în timp ce Schlumberger a fost citată în 500 de texte, în mare parte la secţiunea economică.
Unul din marile trucuri ale Schlumberger este că firma este aproape apatridă. Spre deosebire de Halliburton, Schlumberger nu este înregistrată în SUA. În ciuda faptului că este listată atât în SUA, cât şi în Marea Britanie şi are “sediul” la Londra (într-un zgârie-nori aflat la o aruncătură de băţ de Palatul Buckingham), Paris, Haga şi Houston, Schlumberger este încorporată formal în Curaçao, un off-shore din Caraibe, paradis cu legături cu Olanda. Compania are o structură complex, cu filiale în Olanda, Insulele Virgine Britanice şi Panama (subsidiara din România are ca acţionar compania din Panama). Aşa se explică faptul că ani de zile Schlumberger a fost capabilă să funcţioneze în Iran şi Sudan, în ciuda sancţiunilor SUA.
Schlumberger derulează operaţiuni în state autocratice, foarte criticate de guvernele occidentale precum şi de diverse grupuri care apără drepturile omului. Printre clienţii companiei sunt Libia, Turkmenistan, Ciad, Angola, Myanmar. Documentele dezvăluite de WikiLeaks în 2011 au evidenţiat prezenţa Schlumberger în cele mai dificile zone. Ambasada SUA din Turkmenistan remarca la vremea aceea că firma a angajat un “ombudsman” local care trebuia să reducă cât se poate de mult hărţuirea şi extorcarea de fonduri de către poliţia de acolo (se inventau tot felul de amenzi dubioase, audituri fiscale, erau alungaţi salariaţi care se încurcau cu femei turkmene etc.). Într-o notă mai luminoasă, Departamentul de Stat nota că oficialii Schlumberger susţineau că fenomenul corupţiei în Turkmenistan nu este la fel de rău ca în Kazahstan sau Azerbaidjan, ţări unde de asemenea compania operează.
În Nigeria, Schlumberger se loveşte adesea de luarea de ostatici, plăteşte pentru eliberarea lor, iar suma cheltuită pentru securitate a crescut de trei ori, ajungând la 55% din bugetul său. În ciuda pericolelor, recompensele vin, iar Schlumberger este dispusă să ofere şi rivalilor o felie din câştig. Aşa se întâmplă în Kuweit, unde Schlumberger şi rivalii lucrează pentru compania naţională de petrol, iar în Emiratele Arabe Unite, Schlumberger şi Halliburton acţionează ca un oligopol. Dar, de cele mai multe ori, concurenţa nu reuşeşte să facă faţă preţurilor şi tehnologiei avansate de Schlumberger. „Ai putea spune că Schlumberger este Apple al câmpurilor petroliere. Dacă doreşti să dezvolţi un câmp, angajează-l pe cel mai bun în domeniu. Dacă lucrezi cu cineva şi nu eşti încă sigur cum lucrează, apelează Schlumberger. Ei au realizat multe progrese tehnologice şi continuă să facă asta”, explică Robert MacKenzie, analist la Iberia Capital Partners şi un fost angajat al Schlumberger. Dominaţia tehnologică a Schlumberger se reflectă în protofoliul formidabil de brevete de invenţii. O căutare la Oficiul European de Brevete dezvăluie numai puţin de 36.000 de brevete legate de firmă. Pentru Halliburton găsim 25.000 iar pentru Baker Hughes, al treilea jucător mondial, 20.000.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.