Secretele Congresului al XIV-lea al PCR

În decembrie 1989, România se afla la sfârșitul celui de al 42-lea an de sistem totalitar de Stânga și după 24 de ani și 9 luni de regim comunist condus de Nicolae Ceaușescu (1918 – 1989), fiul unui țăran din satul Scornicești (jud. Olt). Cei 42 de ani de comunism au cunoscut două regimuri politice, denumite după liderii lor: Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, și mai multe etape proprii.

Nicolae Ceaușescu, în calitate de conducător al României, a fost produsul integral al ocupației militare sovietice din 1944. Fără ocupația militară sovietică și impunerea sistemului comunist în România, Nicolae Ceaușescu, așa cum s-a educat și s-a integrat în societate, n-ar fi ajuns niciodată la conducerea statului. În democrație, el ar fi putut deveni, poate, cel mult, un lider de sindicat al unei cooperații locale meșteșugărești, potrivit orizontului său cultural și profilului psihologic.

Un viitor dictator, pe cai rusești

40 de voturi împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu din 3.824.782 de membri de partid (0,001%), și 18 voturi împotrivă din aproximativ 4.155.000 de nemembri de partid (0,004%), constituiţi în Organizaţia Democraţiei şi Unităţii Socialiste (ODUS) la alegerile din noiembrie 1989

Ca cetățean român, Nicolae Ceaușescu a fost exponentul unui mic grup de adepți ai bolșevismului provenit din zone marginale ale societății românești. Acestea favorizau o propensiune pentru politici de Stânga, dar majoritatea oamenilor săraci sau fără perspe­ctivă lucrativă a participat la viața socială, economică și politică a țării, a susținut efortul de război și a luptat în el împotriva URSS, dar cu speranța unei noi reforme agrare și industriale. O așteptau însă de la clasele dominante, nu de la comuniști. Prin urmare, apariția lui Nicolae Ceaușescu la conducerea țării după introducerea regimului comunist nu este rezultatul direct al situației sociale, ci al faptului istoric al ocupării României de către URSS la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, putere străină care și-a promovat agenții. Aceeași cauză a permis, dincolo de factori favorizanți interni, existența sistemului totalitar de Stânga (perioada comunistă) în țara noastră timp de peste patru decenii. Reacția Uniunii Sovietice la încercările ungare, germane, cehoslovace de evadare din sistemul sovietic (1956 – 1968), precum și decizia Uniunii Sovietice de a destructura sistemul (1985 – 1989) au demonstrat și ele limitele existenței puterii comuniste în România și ale prezenței lui Nicolae Ceaușescu la conducerea statului.

Cauzele instalării comunismului

Nicolae Ceaușescu a fost exponentul unui mic grup de adepți ai bolșevismului provenit din zone marginale ale societății românești.

Deși implicată în analiza perioadei postmoderne a României (1944 – 1989), dar fragmentar, Istoriografia română a ezitat timp de peste două decenii să clarifice problema cauzalității situației din 1944 – 1948 și a instaurării regimurilor comuniste în țara noastră, cu consecința prezenței României în sistemul comunist european și internațional între 1948 și 1989, realitate istorică determinată de trei împrejurări: a) pierderea războiului (23 august – 12/13 septembrie 1944), b) instalarea ocupației militare sovietice (30 august 1944 – 15 aprilie 1958), c) statul Republica Populară Română, ulterior Republica Socialistă România, recunoscut ca parte a sistemului comunist internațional (1948), cu anumite particularități politice și militare (1968/1969), dar și ca subiect de drept internațional și membru în ONU (din 1955).

Răstălmăcirea istoriei

În perioada 20 – 24 noiembrie 1989, s-a desfășurat la București Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român (PCR), după ce, din iunie și până în octombrie, același an, au avut loc în toate organizațiile partidului ședințe cu scopul votării propunerilor pentru alegerea secretarului general. Structura de propagandă a acoperit întreaga perioadă a pregătirii Congresului cu instructaje, directive și materiale de propagandă conținând mesaje de mobilizare cu tematică politico-istorică extrasă dintr-o ideologie pseudo-naționalistă proprie, având tema centrală compusă din următorul concept: 1. Poporul român duce o luptă de secole pentru afirmarea identității sale naționale; 2. Partidul comunist este cel care a desăvârșit această luptă, instaurând în România societatea socialistă; 3. Nicolae Ceaușescu este continuatorul acestei lupte multiseculare, conducătorul poporului român care întrunește toate aspirațiile continuității, unității și independenței statului român.

Ceaușescu, reales cu 40.000 de voturi anulabile

Potrivit datelor furnizate ulterior în presă de foști activiști ai partidului din structura Comitetului Central, implicați în procesul de centralizare a rezultatelor, s-au înregistrat 40 de voturi împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu din 3.824.782 de membri de partid (0,001%), și 18 voturi împotrivă din aproximativ 4.155.000 de nemembri de partid (0,004%), constituiţi în Organizaţia Democraţiei şi Unităţii Socialiste (ODUS). Cifrele nu pot fi exacte, dar ilustrează o realitate instantanee și explică o consecință. Potrivit acelorași surse instituționale, la alegerile legislative din 17 martie 1985, deși oficial s-a anunțat un număr de 0 (zero) voturi anulate, s-au înregistrat în realitate peste 40.000 de voturi anulabile pentru faptul că buletinele de vot conțineau înscrisuri revendicative și de protest (“vrem carne”, “aduceți medicamente din străinătate”, “stârpiți hoții” ș.a.). Restul votanților, adică majoritatea, a manifestat conformism și indiferență.

Formalism de partid

Ședințele de partid organizate în vara anului 1989 pentru realegerea lui Nicolae Ceaușescu s-au desfășurat sub semnul formalismului, marea majoritate a membrilor de partid abandonând orice exercițiu politic al apartenenței, fapt ce dovedește transformarea PCR într-un organism mort (cele 40 de voturi împotrivă ale unor membri de partid au fost exprimate doar în 11 județe și în Municipiul București). Potrivit Teoriei organizațiilor, PCR a suferit o uzură ideologică, doctrinară și organizatorică accelerată, procentele mici de vot negativ dovedind incapacitatea de reformare sau de redirecționare structurală. La Congresul al XIV-lea, cei 3.308 delegați l-au votat în unanimitate pe Nicolae Ceaușescu, asigurându-i astfel o legitimitate deplină la conducerea partidului și, prin prevederile Art. 3 din Constituția Republicii Socialiste România 1965/1986, la conducerea statului. În decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu se afla în al treilea mandat de președinte al RSR, care urma să înceteze în martie 1990 cu ocazia alegerilor pentru Marea Adunare Națională.
În condițiile intrării economiei românești într-o perioadă de declin, înregistrată la începutul anilor ’80, regimul politic din România s-a trezit în fața unei dileme ideologice și a involuat în perioada 1985 – 1989 într-o dictatură paroxistică, întemeiată pe cultul personalității, asemănător altor situații istorice de criză (Dictatura regală – Carol II, Dictatura militară – Ion Antonescu), în care principalul factor psihologic acțional a fost voința irațională și antinațională de a rămâne la putere. Acesta se afla ea însăși în proces de dezagregare. Subsistemul de putere imaginat şi condus de Ceauşescu nu a permis înlăturarea sa printr-o acţiune de partid, deoarece, cu ocazia Congresului al IX-lea al PCR din 19-24 iulie 1965 și a Congresului al X-lea al PCR din 6-12 august 1969, Nicolae Ceauşescu produsese în primul rând o schimbare radicală a configurației ierarhiei superioare de partid, desfiinţând structura sovietică a Biroului Politic şi înlocuind-o cu un Prezidiu al CC al PCR lipsit de putere executivă, modificând funcţia de prim-secretar în aceea de secretar general, care urma în viitor să nu mai fie ales de Biroul Politic, ci de Congres şi care lucra direct cu un Secretariat al CC populat de Ceauşescu, încă de atunci, cu oameni pe care îi verificase şi promovase în perioada când conducea Secţia organizatorică.

Șah la Moscova

Prin aceste manevre, Nicolae Ceauşescu elimina posibilitatea ca Moscova să schimbe liderul partidului printr-un vot în Biroul Politic, cum se întâmplase în ultimele două decenii la toate partidele satelite și se va întâmpla în același mediu, cu excepția Albaniei, Iugoslaviei și României, în 1989.

Noul secretar general al partidului urma a fi ales de toţi membrii de partid din ţară, care îşi trimiteau votul la Congres, asigurându-i astfel legitimitate deplină. Odată secretarul general ales la Congres, el îşi numea echipa superioară de conducere, care va primi denumirea de Comitet Politic Executiv (CPEx). Acesta i s-a dovedit fidel până la capăt, în detrimentul intereselor naționale.

Istoria, în cleștii propagandei

Potrivit unor tendințe dezvoltate în Istoriografia română post-totalitară, consolidarea și prelungirea regimului Ceaușescu s-au datorat și exploatării ideologiei naționaliste (pseudo-naționalismul) prin Istoriografie și propagandă pe teme istorice, astfel încât majoritatea națiunii să adere la politica sa generală. Istoria națională este parte a identității naționale, a apartenenței la o națiune și a calității de cetățean al unui stat. Sentimentele firești generate de conștientizarea acestei realități constitutive și solidare au fost cele manipulate de propagandă în direcții nefirești. Este explicația pentru întârzierea reacției societății românești la schimbările produse de Mihai Gorbaciov în sistemul comunist internațional. Românii așteptau de la Ceaușescu încheierea perioadei de austeritate și revenirea la regimul „liberalizat” și de consum din anii 1968 – 1978. Era imposibil.

De aceea, întrebarea asupra căderii regimului Ceaușescu nu este de ce a căzut, ci cum a căzut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alex Stoenescu 2 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.