Secretele unui geniu, într-o grandioasă expoziţie la Londra

Picturile lui Da Vinci par mai îmbibate de simboluri decât picturile oricărui alt mare artist.

Centrată pe anii milanezi ai maestrului toscan, expoziţia, intitulată „Leonardo da Vinci: Painter at the Court of Milan”, de la National Gallery, din Londra, deschisă între 9 noiembrie 2011 şi 5 februarie 2012, revine asupra revelaţiilor care au hrănit legenda lui Leonardo la fiecare nouă atribuire sau campanie de restaurare.

Luke Syson, curatorul expoziţiei, mare cunoscător al lui Pisanelli şi al pictorilor sienezi, a organizat acum această expoziţie a culturii toscane, a supremului rafinament florentin. Sunt expuse 95 de opere, dintre care 67 aparţinându-i lui Leonardo da Vinci, picturi şi desene. 200 de milioane de lire este valoarea de asigurare a „Doamnei cu hermina” şi suma exorbitantă de 1,5 miliarde de lire, pentru întreaga expoziţie. Sunt aşteptaţi peste 300.000 de vizitatori care vor plăti 16 lire sterline pentru un bilet.

Şapte săli ale minunilor

Lunga şedere a lui Leonardo la Milano între 1482 şi 1499 a transformat atât statutul artistului, devenit pictor de curte, cât şi stilul său, mai puţin descriptiv, mai plin de efuziuni pe măsură ce treceau anii în serviciul lui Lodovico Moro. Acest războinic cu trăsături speciale, care i-au atras şi porecla Maurul, rezervase artelor un loc important în inima sa. Aliat al francezilor, încă de la primele războaie italiene ale lui Carol al VIII-lea, a sfârşit prin a-şi ceda oraşul, în 1499, când Leonardo a trebuit şi el să fugă. Acesta din urmă avea oroare de război, pe care îl considera un fel de eclipsă inutilă a raţiunii. Totuşi, în 1482, când avea nevoie să se impună atenţiei ducelui de Milano, pictorul i-a adresat o scrisoare în care capacităţile sale de inginer şi artificier primau asupra celor de pictor. Acest toscan de 30 de ani înţelegea să se oprească un moment în Nord, în ţinuturile lui Sforza… Abia sosit, i s-a comandat prima versiune a „Fecioarei între stânci” şi fresca „Cina cea de taină”. Pe de o parte, o acţiune suspendată, care integrează în lumina sa mistică o scenă de binecuvântare, de cealaltă parte, drama însăşi a sacrificiului şi a trădării, cu un Iuda printre Apostoli, într-un mod care să accentueze inocenţa lor şi urâţenia discipolului vândut.

Doamna cu hermină, Portretul Ceciliei Gallerani, 1488-1490

Aceste două celebre realizări se numără printre puţinele opere monumentale terminate de Leonardo. Nu trebuie acuzată pentru acest lucru numai încetineala sa proverbială. La Milano, în anii de mişcări politice intense, el trebuia să-şi asume nenumărate sarcini. Unele ţineau de decoraţia perenă sau efemeră, proprie vieţii de Curte, altele de obligaţiile de portretist… Leonardo regăsea în acestea din urmă domeniul său preferat, misterul efigiilor criptate.

Un original apărut din neant

În vara lui 2008 a apărut un „Portret de femeie”, numit imediat „Bella Principesa”, care a apropiat activitatea milaneză a pictorului, în serviciul Familie Sforza, la acel moment, de climatul aulic. Frumosul profil leonardesc, tehnica impecabilă, cu modulaţiile fine al modelului ferm, i-au făcut pe unii specialişti în opera pictorului să-l considere un original apărut din neant. Nicolas Turner, conservator al departamentului de grafică de la „British Museum” şi apoi de la „Getty Museum”, a fost primul care şi-a anunţat credinţa că portretul pe care Christie’s New York îl vânduse în 1998 drept operă de „şcoală germană, început de secol XIX” este un Leonardo. În 2007, opera era din nou vândută fără să i se fi schimbat paternitatea. Catalogul preciza numai că pictorul anonim era, vizibil, un admirator al lui Leonardo.

Ajungând la alt posesor, lucrarea a început să-şi schimbe identitatea, fiind considerată întâi a unui anonim italian din timpul Renaşterii. În aceeaşi perioadă, Turner, examinând un foarte bun clişeu al „Frumoasei Principese”, a sugerat atribuirea ei lui Leonardo pe mai multe criterii, unul dintre ele fiind logica umbrelor, specifică unui desenator stângaci.

Plecând de la această intuiţie, s-a întreprins o cercetatre istorică, filologică şi ştiinţifică, mai ales de către Pascal Cotte, fondatorul tehnologiei Lumière, un procedeu digital multispectral de înaltă definiţie. El a studiat cu atenţie pigmenţii, suportul care datează din epoca lui Leonardo da Vinci şi repictările datorate unor restaurări succesive. Pe aceste elemente, marele specialist Martin Kemp a ajuns la concluzia că desenul este un original Leonardo. Dar, pentru a se ajunge la o unanimitate de păreri, era nevoie de o menţiune scrisă care să înlăture dubiile provenite din absenţa oricărei imagini din documentele de arhivă. Cuvintele, în materie de atribuire a paternităţii unei opere, prevalează întotdeauna asupra ochiului, mai ales dacă miza este atât de mare. Existau totuşi motive care să alimenteze cercetarea, dat fiind că moştenirea lui Leonardo a fost mereu agitată de descoperiri miraculoase în urma restaurărilor. Realizat către 1480-1490, portretul în discuţie, în cretă neagră, roşie şi albă, cerneală şi acuarelă pe hârtie, de 23,9×33,3 centimetri, prezintă o femeie care nu are colier. Figura copilărească, a cărei atribuire a pus probleme mult timp, a fost apropiată de cea a „Frumoasei fierăriţe” de la Luvru şi de „Portretul Isabellei d’Este”, de la Ferrara, dar şi de un portret semnat de Ambrogio de Predis, aflat la National Gallery din Washington. Dar acest colaborator al lui Leonardo nu avea parcă o asemenea fineţe în desenele sale.

Fecioara cu Pruncul, 1490-1492

În vara anului 2010, National Gallery din Londra anunţa rezultatele exemplare ale restaurării de către Larry Keith a „Fecioarei între stânci”. Această versiune fusese considerată ca o replică de atelier a operei de la Luvru, certificată autograf. De fapt, contractul pentru primul tablou, datat 25 aprilie 1483, prevedea iconografia, preţul, timpul de realizare şi participarea activă a lui Evangelista şi a lui Ambrogio de Predis. Dar Leonardo, prezentat în faţa notarului ca un mare maestru florentin, n-a respectat aproape nimic din aceste condiţii, în afară de ajutorul colaboratorilor. Un desen pentru capul Sfântului Ioan Botezătorul indică faptul că artistul a recurs la transferuri. Autor al concepţiei grafice a tablourilor sale, el a lăsat colaboratorilor sarcina rezolvării picturale. Acest lucru nu şoca pe nimeni, atâta vreme cât tuşa finală revenea maestrului. Problemele lui cu comanditarul „Fecioarei între stânci”, Confreria Imaculatei Concepţii, au fost de cu totul alt ordin. Această comunitate religioasă comandase pictura şi cele două panouri laterale pentru Biserica San Francesco Grande, cea mai importantă din Milano, după Dom. Confreria pare să fi acceptat mai uşor stilul altarului decât pretenţiile financiare ale lui Leonardo. Acesta a rupt contractul la începutul anilor 1490 şi nu se ştie cum a ajuns opera în colecţiile Coroanei Franţei, unde este atestată pentru prima dată în 1625.

Înainte de 1500, Leonardo şi colaboratorii lui milanezi realizează o a doua versiune, cea de la Londra, pe care Leonardo o finalizează pentru Confreria Imaculatei Concepţii în 1508. Tabloul nu fusese însă realizat în aceeaşi măsură pe întreaga suprafaţă.

Există două explicaţii pentru această lipsă de finisare: haosul în care ducatul Milano a căzut între 1499 şi 1506 şi destinaţia însăşi a tabloului, o capelă obscură care nu primea decât un tablou în care fiecare detaliu ar fi fost sesizabil. Acest raport între detaliu şi întreg, asupra căruia insistă comisarul expoziţiei Luke Syson, distinge cele două versiuni ale „Fecioarei între stânci”. Mult timp desfigurat de verniul care îngălbenise suprafaţa şi alterase imaginea prin numeroasele sale cracheluri, opera s-a prezentat, după curăţare, în cu totul altă lumină. Numeroşi specialişti au recunoscut prezenţa „substanţială” a mâinii maestrului. În expoziţie este etalată şi „Fecioara între stânci” de la Luvru.

Ceea ce un număr restrâns de persoane a putut admira până acum poate fi văzut în cea de a patra sală: cele două versiuni, „Fecioara între stânci”, cea de la Paris şi cea de la Londra, puse una lângă alta.

Frumoasa fierăriţă

Dar surprizele au continuat. În iulie 2011, telexurile din întreaga lume anunţau: „un nou Leonardo a fost identificat!”. Era vorba despre „Salvator Mundi”, care îi fusese comandat pictorului de către Ludovic al XII-lea în 1506, cu un secol înainte de a-i aparţine lui Carol I al Angliei şi de a dispărea apoi misterios. Pe scurt, acest Christ salvator al lumii, care binecuvântează cu o mână, ţinând în cealaltă globul pământesc, care era o operă aparţinând regelui, a apărut într-o colecţie americană oarecare, după ce fusese cumpărat pe o sumă neînsemnată la o vânzare obscură. Panoul fără valoare la acea dată este evaluat acum la 100-200 de milioane de dolari. Dar era nevoie ca atribuirea să fie unanimă. Încă de la ultima achiziţionare a panoului, în 1958, opera era asociată, cu prudenţă, anonimilor leonardeşti ai şcolii milaneze. Se cunoşteau deja cam 20 de versiuni, mai mult sau mai puţin mediocre, ale temei „Salvator Mundi”. Şi în acest caz, restaurarea avea să releve originalul sub stratul de murdărie depus în timp. Tabloul este expus acum în expoziţia de la Londra.

Decriptarea unei capodopere

„Doamna cu hermina” este un portret al Ceciliei Gallerani de la 1490. Cecilia Gallerani a fost marea dragoste a lui Lodovico Moro, soţia lui morganatică. Ducele Milanului a căzut pradă farmecului tinerei, când ea avea numai 14 ani. 1487 a fost începutul unei pasiuni durabile. Trei ani mai târziu se năştea, în afara căsătoriei, un băiat, botezat Cesare. Epoca însemna cel mai puternic moment al acestor legături fierbinţi, ştiute de toată lumea. Pentru o dată, Leonardo a renunţat la încetineala sa şi a semnat una dintre capodoperele imediat invidiate de Isabelle d’Este. Cecilia a fost încântată, chiar dacă suferea îmbătrânind în faţa acestei imagini a tinereţii ei. Corespondenţa sa cuprinde mărturii ale acestor regrete.

Fecioara printre stânci, National Gallery, Londra

Cu mult înainte de Ingres, care a admirat operele maestrului, lui Leonardo i-a plăcut jocul curbelor şi contracurbelor în portretele feminine. Frumuseţea Ceciliei se adaugă aici celei a pieptănăturii, ca să nu mai vorbim de accesorii. Pe pielea cu strălucire intactă, pictorul face să circule celebrul lui clar-obscur. Artistului îi plăcea să înlănţuie semnele pe care nu încetează să le înscrie în vârtejul de curbe al figurii şi bijuteriilor. Leonardo a folosit o tehnică specială de adăugare a unor puncte de vopsea albă în irisul ochilor Ceciliei, care dau impresia că reflectă lumina dintr-o fereastră deschisă sau din flacăra unei lumânări. Cecilia strânge în braţe o hermină şi o mângâie cu vârful degetelor. Animalul, prin culoarea sa albă, este un simbol al purităţii şi nobleţei stăpânei. Purtau, de altfel, acelaşi nume, dat fiind că, în greacă, Gallerani trimite la hermină şi la virtuţile sale.

De la prima privire, observatorul este surprins de lungimea şi forţa mâinii osoase, pictate în plină lumină. Catalogul de la Londra arată că această mână este de fapt cea a unui apostol din „Cina cea de Taină” din Milano. Leonardo nu se temea să refolosească imaginile şi să amestece o tuşă virilă acestei apoteoze a seducţiei feminine. În epocă, poetul Bernardo Bellicioni dedica un poem acestei lucrări.

„Cât de geloasă te arăţi, Natură,/ Pe Da Vinci care a pictat una dintre minunile tale;/ Frumoasa Cecilia, ai cărei ochi atât de plini de farmec/ Fac razele soarelui să pară umbre negre.”

Un eveniment chiar fără… „Gioconda”

Fecioara printre stânci, lucrare aflată la Muzeul Luvru

În expoziţia londoneză sunt expuse aproape toate tablourile sale care au supravieţuit, datând din această perioadă. Pentru prima dată sunt etalate 13 din cele 19 tablouri cunoscute. Printre ele, „Muzicianul”, venit de la Milano, „Sfântul Ieronimus” (Roma), „Doamna cu hermina” (Cracovia), „Frumoasa fierăriţă” (Luvru).

Dacă numeroase expoziţii l-au celebrat pe omul de ştiinţă, inventatorul sau uimitorul desenator Leonardo, prezentarea majorităţii picturilor lui înseamnă cu totul altceva. Când un muzeu are şansa să posede o operă a genialului italian, se desparte cu greu de ea fie şi numai pentru câteva luni. Expoziţia este un eveniment, chiar fără… „Gioconda”.

Leonardo n-a uşurat sarcina istoricilor de artă. Nici astăzi nu se ştiu cu exactitate conţinutul şi amploarea operei lui. În timp ce influenţa exercitată de pictura lui este imensă, numărul lucrărilor proprii este destul de mic, iar specialiştii nu ajung de multe ori la un acord în privinţa atribuirii paternităţii lor.

12 opere sunt atestate prin documente şi ajunse până în zilele noastre. Li se adaugă aproximativ opt tablouri, atestate, dar dispărute, printre care lucrarea „Leda şi lebăda”, cunoscută numai din desene. Există apoi 12 comenzi dintre care nu se ştie dacă vreuna a fost onorată. Acestora li se adaugă, în sfârşit, nouă lucrări, neatestate de niciun document, dar pe care experţii le recunosc drept originale, cum ar fi „Doamna cu hermina”. Această situaţie se explică prin faptul că amintirea lui Leonardo, intrat în legendă încă din timpul vieţii, a rămas vie încă un secol după moartea lui.

Salvator Mundi, ulei pe pânză atribuit lui Da Vinci

Împrumuturile internaţionale de la Luvru, Ermitaj, Pinacoteca Vaticanului, Biblioteca Ambrosiana de la Milano, Fundaţia Czartoryski din Cracovia şi câţiva colecţionari particulari au făcut posibil excepţionalul eveniment de la Londra.

„Cina”, realizată la Milano pentru refectoriul mânăstirii Santa Maria delle Grazie, considerată lucrarea perfectă a lui Leonardo, nu este desigur transportabilă. O copie aproape contemporană, realizată la scară de Giampitrino, elev al lui Leonardo, şi desenele pregătitoare împrumutate de regina Angliei pot fi însă admirate de vizitatorii de la National Gallery.

În ceea ce priveşte desenele, peste 50 sunt legate de operele menţionate. Li se adaugă altele, venite de la Paris, Florenţa, Veneţia şi New York, formând totalitatea lucrărilor pregătitoare pentru „Cina” şi „Madona Litta”, sosite de la Ermitaj din Sankt Petersburg. 33 de crochiuri şi studii, provin din colecţiile regale britanice, de la Luvru, de la British Museum, Courtald Gallery, muzeele din Oxford şi Cambridge.

Pictura, pentru Leonardo, era „una cosa mentale”

Nici naşterea, nici mediul familial nu-i prevesteau lui Leonardo un destin excepţional. A fost ucenic al celui mai căutat artist al acelui timp, gravorul, pictorul, sculptorul şi orfevrul Andrea Verrocchio. Leonardo a fost format în toate aceste arte, aşa cum se obişnuia în Renaştere. Ca şi Botticelli, Perugino, Ghirlandaio şi Lorenzo di Credi, care se aflau în anii 1460 şi 1470 în atelierul lui Verrocchio, Leonardo a colaborat la realizarea operelor comandate maestrului său, cum ar fi Predela „Buneivestiri”, aflată acum la Luvru, în care nu se ştie exact care este partea elevului.

Cina cea de Taină

Mai important a fost însă faptul că Leonardo se afla într-o atmosferă de umanism rafinat, într-un creuzet în care tradiţia toscană era îmbogăţită de contactul cu culturile din Nord. Artistul a dat dovadă de o stranie modernitate când, într-un pasaj des citat al „Tratatului de pictură”, vorbeşte despre observarea petelor de culoare de pe un zid. Privindu-le într-o semi reverie, „descoperi în ele imaginea unor peisaje extraordinare, cu tot felul de munţi, de ruine, de stânci, de păduri, de câmpii, coline şi văi, deoarece confuzia formelor incită spiritul la noi invenţii”. Goya a aplicat şi el această metodă, iar Victor Hugo a realizat desene curioase după petele de cerneală sau de cafea.

După 17 ani petrecuţi la Milano, Roma îşi deschidea porţile pentru Leonardo.

Desenele lui au contribuit în cea mai mare măsură la făurirea mitului de geniu universal, pentru că dau măsura curiozităţii nestăvilite şi amplorii cercetărilor sale. Mânat de dorinţa de a şti, artistul schiţează, corectează, cercetează forma exactă până când reuşeşte să închege din haos linia justă. Cât despre pictură, chiar el afirma că este „una cosa mentale”, fructul reflexiei.

Artistul toscan a imaginat tot ceea ce putea ameliora soarta umanităţii, într-o operă aiuritoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.