Șef de Poliție, accident cu mașina lui Vasile Blaga

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie pe centura municipiului Braşov în timp ce se afla la volanul mașinii lui Vasile Blaga. Presa locală relatează că polițistul, aflat în drum spre Bucureşti, a intrat cu maşina pe contrasens, în depăşirea unui autotren, şi a lovit o altă maşină, care venea din sens opus.

Update: Consilierul lui Blaga a declarat pentru presa centrală că Liviu Popa este un prieten de familie al lui Vasile Blaga și i-a solicitat mașina pentru o deplasare în București, fiind în concediu.

Surse apropiate anchetei citate de oradeaindirect.ro au declarat anterior că mașina condusă de șeful poliției bihorene, un BMW din 2001, cu nr. de înmatriculare BH 20 ASW, aparține co-președintelui PNL, Vasile Blaga. Cei doi au o legătură apropiată încă de pe vremea guvernării PDL, când Blaga l-a susținut pe Popa să ajungă șeful Poliției Române, scrie portalul citat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, comisarul şef Liviu Naghi, a precizat, luni, pentru „Bihoreanul”, că evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unei persoane.

„Şoferul de 48 ani din Bihor s-a angajat într-o depăşire, fără să se asigure, pe centura Braşovului, şi a intrat într-o coleziune cu o maşină care circula din sens opus. În urma accidentului, o doamnă de 36 de ani, pasageră în maşina lovită, a fost rănită uşor dar a refuzat internarea în spital”, a spus reprezentantul Poliţiei Braşov.

„S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, la fel ca în orice altă situaţie similară”, a mai menționat Naghi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.