Șef în SRI, reţinut pentru trafic de droguri

Un maior de la Serviciul Român de Informaţii (SRI) Arad, care este şeful Departamentului Antidrog, a fost reţinut de procurorii DIICOT, alături de o altă persoană, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc. Potrivit procurorilor, ofiţerul SRI este suspectat că a deţinut şi vândut droguri de mare risc, inclusiv cocaină.

DIICOT precizează într-un comunicat că procurorii de la Biroul Teritorial Arad au dispus, vineri, reţinerea pentru 24 de ore a unui maior în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Serviciul Judeţean de Informaţii Arad, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată şi a unei alte persoane (P.E.), tot pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Procurorii spun că în perioada 11 – 16 august, la date diferite, maiorul SRI, Ciprian Sabin Mareş, a vândut în două rânduri droguri de risc (100 de grame de cannabis), respectiv de mare risc (6 grame de cocaină), cu sumele de 2.050 de lei, respectiv 600 de euro (din care s-au remis 300 euro).

De asemenea, joi, orele 19.45-20.50, ofiţerul de la Serviciul Judeţean de Informaţii Arad ar fi vândut droguri de risc (100 de grame de cannabis), cu suma de 400 euro şi 200 lei, respectiv a detinut droguri de risc (250 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în imobilul său situat în municipiul Arad, el fiind prins în urma unui flagrant şi a percheziţiei domiciliare.

Cea de a doua persoană reţinută în acest dosar este acuzată de procurorii DIICOT că vineri dimineaţă, între orele 01.00-02.00, a vândut droguri de risc (300 de grame de cannabis), cu suma de 6.000 de lei, respectiv a deţinut droguri de risc (100 de grame de cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind prins în flagrant de către anchetatori.

Vineri, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad, împreună cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au făcut patru percheziţii în judeţul Arad, una dintre percheziţii fiind la sediul unei instituţii publice, adaugă DIICOT într-un comunicat de presă.

Maiorul SRI Arad care a fost reţinut, Ciprian Sabin Mareş, este chiar şeful Departamentului Antidrog, biroul acestuia fiind percheziţionat pentru a se căuta probe. Al doilea suspect reţinut este Eduard Pălincaş, cu antecedente penale, cunoscut ca „dealer” zonal de droguri, el fiind condamnat în 2002 la opt ani de închisoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.