Șefii şi-au „reîntregit familiile” şi au interzis controalele în punctele de frontieră (I)

Reţinerea celor douăzeci de lucrători din Vama Moraviţa, acuzaţi de către procurorii DIICOT că au reînnodat ”frăţia şpăgilor”, scoate la iveală complicitatea conducerii poliţiei de frontieră, care era preocupată să-şi ”securizeze” famliile şi să nu aprobe desfăşurarea de controale în punctele de trecere a frontierei.

Descinderile procurorilor DIICOT Timişoara care au avut loc marţi, în Vama Moraviţa, au dus la reţinerea a douăzeci de persoane, dintre care 18 lucrători din poliţia de frontieră, acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni. Alex Florenţa, şeful DIICOT, spune că lucrătorii din punctul de frontieră de la Moraviţa s-au constituit într-un grup infracţional organizat având ca scop comiterea de infracţiuni de corupţie, de la activităţi de contrabandă cu ţigări şi până la favorizarea ieşirii din ţară sau intrării a unor persoane date în urmărire internaţională. Toate aceste activităţi ilicite erau aducătoare de bani pe care contrabandiştii şi poliţiştii de frontieră îi împărţeau între ei, după reguli bine stabilite. Cine nu voia să facă parte din noua ”frăţie a şpăgilor” era marginalizat şi obligat să plece din punctul de frontieră.

Toate aceste fenomene au fost posibile deoarece conducerea Poliţiei de Frontieră Timişoara avea cu totul alte priorităţi decât cele impuse de fişa postului. Astfel, una din principalele preocupări ale şefilor a fost să-şi pună la un adăpost financiar, sigur, soţiile, odraslele, nurorile, ginerii şi finii. Cel mai vechi în domeniu şi care ar fi trebuit să iesă de mult la pensie este comisarul şef Bărăitaru Aristotel, venit de la Mehedinţi şi care ocupă de mai mulţi ani funcţia de locţiitor pe logistică al instectorului şef. Bărăitaru şi-a adus cu el şi soţia, pe Anişoara Nela, care a devenit agent I, la Serviciul financiar al PF Timişoara. Ba mai mult, şi ginerele său, Tabacu George Marian, agent operativ II, s-a alăturat şi el lui tata socru, acolo, printre poliţiştii de frontieră. Doi dintre finii comisarului şef Bărăitaru lucrează şi ei la inspectoratul timişean, la achiziţii. Locţiitorul pe logistică nu şi-a abandonat plaiurile natale şi l-a impus şef Sector PF Porţile de Fier II pe Necşoiu Mădălin Iliuţă, un nepot de-al său. Demn de menţionat este faptul că declaraţiile de avere ale soţilor Bărăitaru sunt pline de terenuri şi case de locuit, toate în judeţul Mehedinţi. În Timişoara cică n-ar avea nici o proprietate, deşi toată familia locuieşte acolo de mai bine de 10 ani, pe banii de chirie primiţi, cu generozitate, de la statul român.

În perioada celor doi ani, indicată de către anchetatorii anticorupţie că s-ar fi produs infracţiunile de care sunt acuzaţi poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, conducerea inspectoratului timişorean a fost asigurată de către comisarii şefi Ioan Mirescu şi Iliuţă Cumpănaşu. Primul dintre ei, venit şi el tot de la Mehedinţi, şi-a adus şi soţia la Timişoara. Mirescu Ioana este ofiţer specialist II la Serviciul financiar, iar pentru reîntregirea familiei pe meleaguri bănăţene, fiica sa este şi ea încadrată la acelaşi ”financiar” ca ofiţer. Agentul Drăguţ Silviu, reţinut de către procurorii anticorupţie, este rudă cu soţia comisarului şef. Mirescu a devenit, de anul trecut, inspector şef la Poliţia Timiş, pentru merite pe care încă nici o autoritate în materie nu le-a făcut publice.

Comisarul şef Cumpănaşu Iliuţă este acum locţiitor al inspectorului şef al Poliţiei de Frontieră Timişoara, după ce, în ultimul an, a girat comanda unităţii ce are competenţă pe graniţa de vest, în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Soţia sa, Cumpănaşu Veronica Oana, cu studii de chimie alimentară, şi-a găsit loc la acelaşi inspectorat cu soţul ei şi a devenit ofiţer criminalist specialist I. Spun colegii că frecvenţa prezenţei la serviciu a ”doamnei criminalist” lasă, de multe ori, de dorit. Acelaşi lucru îl spun şi despre comisarul şef Cumpănaşu, care, din salariul său de slujbaş la stat, ar chiuli de la lucru ca să supravegheze lucrările de la o vilă ce s-ar afla în construcţie în localitatea Dumbrăviţa. Cumpănaşu poate fi cheia situaţiei de la Moraviţa.

”Ce să vă spun mai mult ca să înţelegeţi ce s-a petrecut la Moraviţa. Anul trecut a fost scos la concurs postul de şef Sector PF Stamora Moraviţa (Stamora – feroviar, Moraviţa –rutier). Concursul a fost câştigat de către subcomisarul Lalu Aurelian. Lui Cumpănaşu nu i-a plăcut varianta că nu era omul lui acolo şi atunci atât l-a şicanat până ce Lalu şi-a dat demisia. Cumpănaşu a organizat atunci un simulacru de concurs, s-a postat chiar în comisia de examinare şi, aşa cum era de aşteptat, câştigător a ieşit Paraschiv Nelu Gabi, omul său. De altfel singurul candidat, dar şi cel care picase examenul atunci când a câştigat Lalu. Șeful de sector are ca principale atribuţii să supervizeze şi organizeze activitatea poliţiştilor pe fâşia verde şi în punctul de frontieră de la Stamora Moraviţa. După preluarea funcţiei, Paraschiv a şi trecut la fapte. Și-a angajat soţia, Paraschiv Daniela, ca personal civil, la PF Timişoara, pe post de secretar-dactilograf. Ce s-a întâmplat la Moraviţa sub comanda sa acum vede toată lumea. Și încă un lucru extrem de important: În perioada în care a girat comanda Poliţiei de Frontieră Timişoara, comisarul şef Cumpănaşu NU A APROBAT NICI UN CONTROL ÎN PUNCTE ȘI SECTOARE aparţinând PF Timişoara”, a declarat, pentru cotidianul.ro, o sursă protejată. În aceste condiţii reapariţia ”frăţiei şpăgilor” de la Moraviţa era inevitabilă. Rămâne ca anchetatorii să afle şi ce beneficii au avut de aici cei care s-au preocupat să-şi ”securizeze” rudele şi nu şi-au făcut treaba pentru care au jurat credinţă statului român.

Având ca principal obiect de activitate în punctele de frontieră, controlul documentelor de călătorie, agenţii de la Moraviţa nu au raportat că ar fi descoperit, cel puţin în ultimii doi ani, nici măcar un singur paşaport fals.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.