Şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, a demisionat

Şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, audiat recent într-un dosar de corupţie, a demisionat, potrivit stiri.tvr.ro.

„Persoana şi-a depus, miercuri seara, raportul de încetare a raporturilor de serviciu la Inspectoratul General al Poliţiei Române, de unde a fost înaintat la Ministerul Afacerilor Interne pentru a fi trimis la Preşedinţie, procedura obligatorie în cazul chestorilor de Poliţie”, a declarat, joi, pentru Bihoreanul, ofiţerul de presă al IGPR.

Procurorii au făcut, luni, mai multe percheziţii care vizează fapte petrecute între 2014-2016.

Anchetatorii suspectează că mai mulţi ofiţeri ar fi luat taxă de protecţie timp de doi ani de la câţiva patroni, ca să închidă ochii la afacerile lor ilegale.

Marţi dimineaţa, şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, cel al Poliţiei Municipiului Beiuş, şeful Poliţiei Rurale Beiuş şi comandanţii posturilor comunale din Cărpinet şi Pietroasa au ajuns la DNA.

Ultimii patru sunt cercetaţi într-un dosar în care anchetatorii îi supectează că ar fi primit diverse sume pentru a ţine la sertar dosarele unor oameni de afaceri, conform sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.