Șeful NATO despre acțiunile Alianței și centrul deschis la București

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, aflat joi în vizită oficială în România, a declarat într-un interviu pentru Digi 24 că Alianța implementează cea mai mare forţă colectivă de apărare de după Războiul Rece.

Stoltenberg a vorbit despre acțiunile Alianței și despre centrul de comandă de la București.

Întrebat cât de departe poate merge NATO cu dezvoltarea apărării pentru a face faţă acţiunilor Rusiei în Ucraina, în contextul în care deja s-a dublat numărul trupelor din Forţa de Reacţie Rapidă, iar Washingtonul este pe cale să trimită arme grele în Europa, șeful NATO a spus: „Facem foarte mult, implementăm cea mai mare forţă colectivă de apărare de după Războiul Rece prin dublarea, aproape, a Forţei NATO de Reacţie, cu centre ce comandă mai mici în România dar şi în alte cinci state membre din partea estică a Alianţei şi, de asemenea, cu mai multă prezenţă militară, mai multe exerciţii, mai multe trupe, mai multe manevre în România, ca parte a Alianţei. Noi analizăm în mod constant necesitatea de a dezvolta chiar mai mult şi de a investi mai mult în apărarea noastră colectivă, dar acestea sunt subiecte pe care le vom analiza constant, după care vom lua decizii”.

Întrebat de importanța pe care o are pentru Alianța Nord-Atlantică Unitatea de Integrare a forţelor NATO de la București, Jens Stoltenberg a precizat: „Acest mic centru de comandă este foarte important pentru că stabileşte o legătură foarte importantă între forţele naţionale române şi forţele multinaţionale NATO. Este important pentru planificare, pentru exerciţii şi, de asemenea, pentru situaţii de întărire a forţelor, dacă este nevoie. Aşadar, acest centru este expresia puternică a solidarităţii din interiorul NATO şi suntem pregătiți să protejăm şi să apărăm România faţă de orice ameninţare”.

Secretarul general al NATO a fost de asemenea întrebat despre propunerea României de a deveni un centru regional pentru instruire şi simulare în sud-estul NATO. „Eu salut toate iniţiativele din România şi din alte ţări aliate care pot dezvolta şi spori capacitatea noastră de apărare şi capabilităţile şi îmbunătăţesc modul în care acţionăm împreună. Desigur, vom analiza această propunere, dar şi alte propuneri şi suntem foarte impresionaţi de contribuţiile majore ale României, de mulţi ani, la apărarea colectivă şi la misiunile noastre în afara spaţiului NATO, în Afganistan şi Kosovo”, a declarat acesta.

Unitatea NATO de Integrare a Forțelor amplasată la București este unul dintre centrele de comandă ale Alianței pe care România s-a oferit să le gazduiască. Centrul a fost vizitat joi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, însoțit de președintele Klaus Iohannis, premierul interimar Gabriel Oprea și ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Unitatea va fi operațională în această toamnă, investiția în moderinizare fiind de 16 milioane de lei, din care 13 milioane din bugetul NATO si 3 milioane lei din bugetul MApN.

Unitatea va găzdui 42 de ofițeri, dintre care 26 români, iar restul din partea statelor aliate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.