Şeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază

Şeful firmei de protecţie şi pază Nei Guard, Mihai Neicu, le-a spus anchetatorilor, în dosarul lui Andrei Rudeanu, că Vasile Blaga i-a cerut în 2011, la sediul PD din Bucureşti, să-l ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, scrie Bursa.

Numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, dosar instrument de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte, scrie sursa citată.

Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care a arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-a acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011.

Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: „În perioada septembrie 2010 – primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)”.

Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu a convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul 1 al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-a ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-a dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.

Şeful firmei Nei Guard a mai arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: „În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis”.

O altă licitaţie la care a participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security a fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.

Sursele judiciare au mai arătat că, în timpul audierilor de joi, Andrei Rudeanu nu a recunoscut acuzaţia care i se aduce.

Tribunalul Bucureşti a decis, vieneri, arestarea preventivă a lui Andrei Rudeanu. Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide definitiv dacă Andrei Rudeanu rămâne în arest sau va fi cercetat în arest la domiciliu ori sub control judiciar.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat despre reţinerea ginerelui său, că îi pare rău de această situaţie, dar că, până la urmă, fiecare îşi duce crucea, iar dacă a greşit va trebui să plătească, adăugând că speră că acesta îşi va dovedi nevinovăţia.

„Nu aş spune că nu îmi pare rău de situaţia în care se află. Înainte de orice..şi eu am suflet. Este tatăl nepotului meu, soţul fiicei mele, dar până la urmă fiecare îşi duce crucea. dacă a greşit, va trebui să plătească. Sper să îşi dovedească nevinovăţia”, a spus Blaga.

Sursa: Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.