Șeful PNL Iași „a omis“ să-și declare o vilă

Deputatul Costel Alexe, președintele „proaspăt“ desemnat al organizației județene a PNL Iași, a ținut morțiș să treacă în ochii alegătorilor mai sărac decât este. Însă nu prea i-a ieșit mișcarea, iar parlamentarul liberal riscă acum să intre în vizorul inspectorilor de integritate, dar și în cel al organelor judiciare. Omiterea unor informații din declarația de avere i-a costat scump pe unii demnitari români. O parte din aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. Aflat la al doilea mandat de parlamentar, liberalul Costel Alexe a ales să se le testeze vigilența celor de la ANI, astfel încât să poată acoperi o megaafacere derulată pe terenul statului.

Mai mulți politicieni, șefi din administrație și oameni de afaceri au reușit să obțină teren și să-și facă vile, plătind pentru concesiune doar 1 euro pentru un metru pătrat, într-o zonă rezidențială ieșeană, aflată pe malul lacului Aroneanu. Respectivul teren pe care s-a ridicat noul cartier al potentaților ieșeni era destinat tinerilor sub 35 de ani, pentru construirea unui cămin.

Deputatul PNL Costel Alexe a profitat și el de superoferta cu concesionarea terenurilor, la fel ca și subprefectul de Iași, Bogdan Abălași. Însă Alexe a ținut să dea dovadă de mărinimie familială, astfel că și-a ajutat cei doi frați să intre și ei în posesia unor parcele de teren din noul cartier, care se află la câteva minute distanță de mers cu mașina de centrul Iașului, pe drumul care duce către aeroport. Liderul liberalilor ieșeni a concesionat 500 mp plătind 2.198 lei pe an, iar Florin Alexe 516 mp, pentru care achită doar 2.275 lei pe an. Mihai Alexe, alți 500 metri pătrați, contra a 2.115 lei pe an. Întrebat de ce nu și-a trecut în declarația de avere (pe care a înregistrat-o pe 17 mai la Camera Deputaților) și terenul concesionat, și vila care se înalță falnic de pe acesta, parlamentarul liberal susține că, pur și simplu, a uitat. Însă alesul nu este singurul politician asupra căruia a căzut din cerul senin această binecuvântată pleașcă. Terenurile din zona Aroneanu s-au transformat într-o adevărată afacere pentru alți 63 de concesionari. Mulți dintre aceștia mai dețin cel puțin un apartament în Municipiul Iași, și sunt trecuți de 35 de ani. Unitatea administrativă care a făcut acest cadou politicienilor și afaceriștilor ieșeni este primăria comunei Aroneanu. În fruntea respectivei administrații se află primarul liberal Benone Moruzi.

Monitorul Oficial, scos acarul Păun al afacerii

Legislația în vigoare, respectiv Legea 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, prevede posibilitatea ca unitățile adminstrativ-teritoriale să ofere terenuri celor care doresc să-și ridice o casă. Actul normativ stipulează clar că tinerii trebuie să aibă până în 35 de ani și să nu dețină o altă locuință pe raza localității în care vor să concesioneze ori în altă parte. Pontul privind concesionarea aproape gratuită a terenurilor a fost mai mult ca sigur unul servit politic. Și totuși, primarul PNL al comunei Aroneanu, Benone Moruzi, susține că întreaga procedură de concesionare s-a făcut în mod transparent. Însă acesta refuză să explice cum de s-au „lipit“ de suprafețele respective numai politicieni, șefi din administrație și afaceriști. Moruzi a spus că anunțul de concesionare a fost publicat mai întâi în Monitorul Oficial. De asemenea, primăria pe care o păstorește a respectat legea până la capăt și a dat și două anunțuri, dar destul de vagi, unul publicat o singură zi într-un ziar local, un altul într-un cotidian național.

Liberalii n-au bani să cumpere Casa Brătienilor

În timp ce unii politicieni de la PNL vânează chilipiruri de la stat și își ridică vile care se întorc după soare, când vine vorba de patrimoniul partidului, liberalii dau din colț în colț și mai că nu-și întorc pe dos buzunarele, să demonstreze că e sărăcie mare în opoziție. Dacă pentru tot soiul de mofturi personale sau generale, de partid, s-au găsit mereu bani prin vistierie, pentru Conacul Brătienilor de la Ştefăneşti, județul Argeș, nu se mai poate identifica nici măcar o lescaie. Întrebată dacă PNL va cumpăra Vila Florica de la moştenitorii familiei Brătianu, președinta interimară Raluca Turcan a spus că nu se poate pune problema, din cauza lipsurilor financiare cu care se confruntă formațiunea. „În momentul de faţă situaţia financiară a PNL este una dificilă şi nu a permis ca acest simbol al liberalismului să fie aproape de sufletul nostru. Nu înseamnă că nu suntem preocupaţi de situaţia Vilei Florica, pe viitor. Dacă la un moment dat vom reuşi să structurăm, prin alegerile care urmează în PNL, o modalitate mult mai eficientă de colectare a resurselor, transparent şi legal, vom avea în vedere și, probabil că, primul demers ar fi să încercăm să fie aproape de noi Vila Florica. Nu se pune nicio secundă problema că Vila Florica nu este importantă pentru noi. Vila Florica este sufletul PNL şi sufletul nostru acum este lovit, amputat. Sper ca într-un timp rezonabil PNL să îşi recapete forţa pentru care noi milităm“, a explicat Turcan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Maria Musat 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.