Şeful Poliției de Frontieră Române, chestorul Ioan Buda, prins cu minciuna

La trei ani de la descinderea procurorilor anticorupție în punctul de frontieră de la Moravița, acțiune care a dus la arestarea a zeci de polițiști de frontieră și vameși care au fost, apoi, trimiși în judecată pentru fapte de corupție, încep să iese la iveală inregistrări audio care-l fac mincinos pe însuși Șeful Poliției de Frontieră Române.

În ele chestorul Ioan Buda le dădea dispoziție subordonaților săi să mute o agentă de pe tura în care fusese infiltrat un investigator sub acoperire pe o alta, pentru ca protejara sa să nu pice în plasa acestuia.

Inregistrările audio care au avut loc în perioada 5 – 11 decembrie 2010, și care au apărut pe site-ul www.justitiabilii.ro, reproduc discuțiile dintre responsabilii punctului de frontieră de la Moravița, dar și pe cea în care chestorul Buda îi ordonă comisarului șef Vasile Turda mutarea agentului Dora Chira pe o tură sigură cu ”un climat de muncă adecvat muncii”. Înregistrarea interceptării telefonice poate fi ascultată la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=o6-c-ACxH7w

În urmă cu trei ani, același chestor, dar cu două stele mai puțin pe umerii săi înguști, declara reporterilor cotidianul.ro că nici nu o cunoaște pe agenta Chira de la Moravița:

”Nici n-o cunosc. Așa zice, că vine la mine? Ascultați și dumneavoastră tot ce spune lumea. Să fim serioși!”, mințea pe atunci chestorul Buda (vezi articolul: Agentele de la Moravița, mai importante decât dotările Schengen, apărut în cotidianul.ro, în data de 22 decembrie 2010).

Șeful IGPF (Inspectoratului General al Poliției de Frontieră) se făcea că plouă, deși agentul Chira răspândise printre colegii de la Moravița că are protecție de la cel mai înalt nivel și că pleacă, din două în două săptămâni, la București unde iese la masă cu chestorul Ioan Buda. Agenta mai spunea că nu se ducea la șeful șefilor cu mâna goală.

Nu numai agentul Chira a avut parte, în acea perioadă, de un regim preferențial din partea conducerii IGPF București.

Mai mulți ofițeri superiori au fost mutați din Vama Moravița înainte de începerea operațiunilor DNA-DGA, sub acoperire, tocmai pentru a nu cădea în plasa anchetatorilor anticorupție. Probabil că acesta a fost prețul colaborării dintre procurorii DNA și chestorul Buda. Acesta și-a salvat o parte importantă dintre colaboratori și a rămas în funcție. Pentru loialitatea sa, procurorii anticorupție i-au mulțumit chestorului cum știu ei mai bine. La finalul anchetei au depus în dosarele în care se afla rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată vameșii și polițiștii de frontieră, peste 70 de CD-uri care conțin inclusiv convorbiri telefonice ale chestorului Buda.

Ulterior arestărilor din luna februarie 2011, din PTF Moravița, ”drumul de succes” al agentului Dora Chira s-a concretizat prin participarea la Misiuni Frontex (Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre UE) în exteriorul țării. Buda s-a ales cu alte două stele pe epoleții de chestor și s-a reorientat.

Astfel, de câte ori are ocazia, se relaxează profesional pe Clisura Dunării, la o pensiune discretă, ascultând muzică populară cântată, evident, de o solistă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.