Șeful SRI: Când se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul

Respingerea celor trei legi „Big Brother” de către Curtea Constituțională provoacă mare supărare în continuare în curtea SRI.

După ce a ieșit la rampă deputatul Sebastian Ghiță, a venit rândul șefului cel mare, George Maior.

Referindu-se la aceste legi, directorul SRI a vorbit sâmbătă seară într-un interviu acordat B1 TV despre „comentatori patetici” și a criticat Curtea Constituțională, susținând că în cazul unei catastrofe va ști spre cine să arăte cu degetul.

„Motivaţiile subiective ale unora sau altora, inclusiv la nivelul unor comentatori patetici lipsiţi de viziune sau de inteligenţă în acest domeniu, care, din păcate, vorbesc contrar intereselor cetăţenilor chiar legate de drepturile omului nu mă prea interesează. Mă interesează aspectul raţional, juridic legat de aceste legi. Noi considerăm că ele sunt concordante cu exigenţele şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, unde sunt, de asemenea, expert (…) şi doctoratul meu e luat în acest domeniu. Garantez că toate aceste lucruri au fost avute serios în vedere de juriştii serviciului”, a declarat Maior.

Maior a amintit că este vorba de Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice, toate respinse de CCR.

„Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României, nu a statului, nu mai vorbesc de stat, şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă voi şti spre cine să arăt cu degetul. Nu mă încălzeşte deloc să arăt cu degetul, dar e datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri foarte mari pe care fie nu le înţelege, fie, dintr-o rea credinţă, le abordează în acest fel”, a mai afirmat George Maior.

Șeful SRI a spus despre Legea cartelelor prepay, respinsă de CCR, că oferă „o capacitate analitică absolut vitală”, iar decizia Curţii Constituţionale de a respinge în totalitate această lege a creat un vid legislativ.

„Dacă, de exemplu, un terorist pătrunde în ţară îl poţi localiza mai bine, poţi opera listinguri pentru a vedea cu cine se întâlneşte şi îl poţi accesa în baza de date pe ultimele şase luni (…) în ceea ce priveşte relaţionarea sa cu alte persoane. Deci imediat ai o imagine clară în ceea ce priveşte posibilităţile sale de acţiune”, a afirmat Maior, potrivit căruia

„Eu sper că nu se opune SRI-ului Curtea Constituţională, ci ea a considerat că există anumite elemente de neconstituţionalitate în această lege. Din păcate, legea a fost respinsă în totalitate, ceea ce a creat un vid legislativ unic în istoria de 25 de ani a României post-decembrie şi acum operăm pur şi simplu cu celelalte mijloace pe care le avem la dispoziţie”, a mai susţinut George Maior.

În același interviu, Maior și-a dat cu părerea, aproape ca un politician, despre suspendările lui Traian Băsescu, dezavuându-le, dând telespectatorilor impresia că pe ecran se află Marian Vanghelie, nu șeful SRI. Acesta a spus că cele două suspendări ale lui Băsescu au pus o mare presiune asupra statului şi credibilităţii sale și a afirmat, ironic, că unii dintre autorii primei suspendări sunt astăzi extrem de ataşaţi statului de drept.

Maior pe urmele lui Ghiță sau Ghiță pe urmele lui Maior în cazul CCR

Pe modelul șefului SRI, deputatul Sebastian Ghiță le transmitea liberalilor, după respingerea de către CCR a legii securității energetice pentru care aceștia au sesizat Curtea Constituțională, că va cere „să fie primii acuzați și huliți public dacă, Doamne ferește, ceva rău se întâmplă”.

„Mă așteptam ca personaje profund demagogice precum Alina Gorghiu sau Ludovic Orban să nu înțeleagă și să se folosească de orice prilej pentru a se erija în apărătorii drepturilor și libertăților. Voi cere să fie primii acuzați și huliți public dacă, Doamne ferește, ceva rău se întâmplă. Va trebui să le cerem să plece din viața politică. Dovedesc iresponsabilitate maximă și, din păcate, vom plăti toți. S-au folosit de minciuni publice și au arătat că nu înțeleg ce prevedea acea lege. Au acuzat prevederi ce nu există în lege. Am vorbit cu mulți oameni simpli. Vor să-și știe viața și familiile în siguranță”, afirma Ghiță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.