Selfie la racla cu moaşte

Din 10 persoane care așteaptă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, la Catedrala din Iaşi, cel puţin patru îşi fac selfie sau transmit în direct pe Facebook ultimii paşi pe care îi fac până să ajungă la baldachin, spunând că imaginile le dau putere să înfrunte greutăţile, transmite Mediafax.

Astfel, cu telefoanele mobile sau cu tabletele în mâini, zeci de credincioşi fotografiază catafalcul, raclele sau își fac selfie după ce s-au închinat.

Credincioșii spun că pozele rămân amintire şi le dau putere să înfrunte greutățile vieții.

„Nu le pun pe rețelele de socializare, le țin pentru mine, când mi-e greu mă uit la ele și îmi aduc aminte ce liniște e aici”, a explicat una dintre credincioasele care au făcut selfie la raclă.

„Am venit prima data la Iași, la Sfânta. Sunt din Constanța, i-am făcut poze ca să am amintire, să nu uit cum a fost aici”, a spus o altă femeie.

Alţii transmit în direct momentul în care ajung la baldachin şi se închină, spunând că în acest fel vin în sprijinul prietenilor pe de facebook, ce nu au avut cum să ajungă la Iași.

„Am făcut live pe facebook ca să vadă și prietenii racla, cei care nu au apucat sa vină să vadă”, a declarat o altă femeie.

La Catedrala Mitropolitană din Iaşi continuă pelerinajul la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva, iar până vineri s-au închinat la sfintele moaşte zeci de mii de credincioşi.

Cel mai mare pelerinaj ortodox din România, cel de Sfânta Parascheva, a început de marţi, ziua de pomenire fiind 14 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.