Semieşec la Minsk. Întâlnirea Putin-Poroşenko nu a mai avut loc

Summitul inedit de la Minsk la care au participat liderii statele Uniunii Vamale (Rusia, Belarus, Kazahstan), președintele ucrainean Petro Poroșenko și reprezentanți ai Comisiei Europene s-a încheiat după aproape patru ore de discuții, informează RIA Novosti.

Întâlnirea dintre preşedinţii rus şi ucrainean nu a mai avut loc. Surse citate de Gazeta.ru susţin că aceasta ar putea fi organizată la Ankara, pe 28 august, atunci când cei doi lideri vor participa la ceremonia de învestire a lui Recep Tayyip Erdogan în funcţia de preşedinte.

Se aștepta ca la sfârșitul reuniunii desfășurate cu ușile închise să aibă loc o conferință de presă a liderilor participanți, dar reprezentanții mass-media nu au primit informații în acest sens.

Potrivit agenției menționate, participanții la întâlnirea de la Minsk s-au retras pentru un dineu de lucru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.